Art. nr.1864 din Codul civil prevede două cazuri în care operează întreruperea naturală a prescripţiei iar unul din aceste cazuri priveşte situaţii în care lucrul este declarat neprescriptibil în urma unei transformări legale a naturii sau destinaţiei sale. Deşi terenurile nu au fost declarate, în mod expres, imprescriptibile prin transformarea legală a naturii sau destinaţiei, în sensul art.1864 pct.2 Cod civil, prin aceste legi ele au fost indisponibilizate.
Imprescriptibilitatea achizitivă fiind consecinţa directă a inalienabilităţii lucrului, indisponibilizarea terenurilor a produs şi efectul imprescriptibilităţii lor, cu consecinţa întreruperii prescripţiei achizitive.
Reclamanţii au dovedit posesia utilă exercitată de părinţii reclamantei asupra locuinţei, începând cu anul 1969 şi până la decesul fiecăruia din ei, uzucapiunea de 30 de ani fiind operantă conform art.1890-1894 Cod civil numai cu privire la casa de locuit.
Decizia civilă nr.299/12.02.2004
Decizia civilă nr.394/2004
Curtea de Apel București
Aplicarea criteriului valoric pentru stabilirea instanţei competente material a soluţiona acţiunea având ca obiect desfiinţarea unor acte de reconstituire a dreptului de proprietate privată.
Curtea de Apel Craiova
Cerere de despăgubiri pentru amplasarea unui post de transformare energie electrică pe teren proprietate privată. Respectarea dreptului de proprietate prin prisma art.1 din Protocolul 1 CEDO.
Judecătoria Buzău
CIVIL. DOBANDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIN UZUCAPINEA DE LA 10 LA 20 DE ANI
Tribunalul Bistrița Năsăud
Suprafaţa de teren în discuţie, de 1864 mp, nu a fost transmisă în patrimoniul asociaţiei enunţate din dispoziţia contestată, astfel că nu subzistă considerentul pentru care a fost refuzată retrocedarea acesteia în natură
Tribunalul Gorj
Reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament. Din dispozitiile art. 2 din legea nr. 1/2000 rezulta ca principiul reconstituirii dreptului de proprietate este acela al atr4ibuirii vechilor amplasamente daca acestea nu au fost atribu...