Prin sentinta penala nr. 314/19.07.2007, Judecatoria Sighetu Marmatiei a respins cererea formulata de condamnatul M.D. având ca obiect amânarea executarii pedepsei închisorii aplicata prin sentinta penala nr. 350/11.09.2006 a Judecatoriei Sighetu Marmatiei, pronuntata în dosar nr. 279/307/2006.
Pentru a hotarî astfel, judecatoria a constatat ca prin cererea formulata condamnatul M.D. a solicitat amânarea executarii pedepsei de 1 an închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 350/11.09.2006 a Judecatoriei Sighetu Marmatiei motivând ca este bolnav, având diagnosticul de tulburare de personalitate de tip impulsiv.
Solicitând atasarea dosarului nr. 279/307/2006, în care s-a pronuntat sentinta penala nr. 350/11.09.2006, instanta a constatat ca dosarul se afla în apel la Tribunalul Maramures si ca hotarârea respectiva nu este definitiva.
Pentru aceste motive, judecatoria a respins cererea ca prematur introdusa.
Prin decizia penala nr. 343 din 04.09.2007 Tribunalul Maramures a admis recursul declarat de condamnatul M.D., a casat în întregime sentinta primei instante si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece nu s-a pronuntat cu privire la o cerere esentiala pentru inculpat de natura sa îi garanteze drepturile si sa influenteaza solutia procesului.
Condamnatul M.D. a solicitat amânarea executarii pedepsei de 1 an închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 350/11.09.2006 a Judecatoriei Sighetu Marmatiei, sentinta ramasa definitiva prin decizia penala nr. 292/17 mai 2007 a Curtii de Apel Cluj si în baza careia s-a emis mandatul de executare nr. 562/21.05.2007.
Fata de aceasta împrejurare, tribunalul a retinut ca în mod gresit judecatoria a respins cererea ca prematur introdusa, doar pe baza constatarii ca dosarul nr. 279/307/2006 nu a fost înca restituit instantei de fond si fara a efectua verificarile necesare la biroul de executari penale, verificari din care ar fi rezultat ca hotarârea era definitiva.
Prin urmare, judecatoria nu a solutionat în fond cererea condamnatului de amânare a executarii pedepsei închisorii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct.10 C.pr.penala, potrivit caruia instanta nu s-a pronuntat asupra unei cereri esentiale pentru parti de natura sa garanteze drepturile lor si sa influenteze solutia procesului.
Pentru aceste motive, s-a admis recursul declarat de condamnat, s-a casat hotarârea în întregime si s-a dispus rejudecarea cauzei de catre aceeasi instanta. În rejudecare, instanta de fond va analiza cererea condamnatului de amânare a executarii pedepsei în raport de toate motivele invocate în cerere, stabilind daca se justifica sau nu amânarea executarii pedepsei închisorii.
Tribunalul Tulcea
Fond comercial-Autorizare introducere act in atragerea raspunderii
Judecătoria Câmpina
plangere impotriva incheierii de Carte Funciara
Tribunalul Tulcea
Contencios Administrativ Fiscal –anulare acte + suspendarea executării
Tribunalul Galați
Litigii de muncă. Încadrarea în grupa de muncă
Tribunalul Tulcea
Civil- pretenţii