Restituire monede confiscate de stat. Momentul curgerii termenului de prescripţie al dreptului la acţiunea în valorificare

Drept civil

Pietre şi metale preţioase.

1. Restituire monede confiscate de stat. Momentul curgerii termenului de prescripţie al dreptului la acţiunea în valorificare.

Este cert că Decretul nr. 210/1960 reglementează atât regimul juridic al metalelor preţioase, cât şi al mijloacelor de plată străine, însă art. 37, ce a constituit temei al confiscării în cauza pendinte, a fost abrogat expres prin Decretul-lege nr. 9/1989 privind abrogarea unor acte normative (la punctul 21), ca atare intrarea în vigoare a acestui act normativ reprezintă momentul declanşator al termenului de prescripţie stipulat de Decretul nr. 167/1958, termen în cadrul căruia reclamantul îşi putea valorifica pretenţia de restituire.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., dec. nr. 406/R/2008, nepublicată)

Prin sentinţa civilă nr. 2668 din 25 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a admis excepţia prescripţiei extinctive formulată de pârâta B.N.R. S.M. în contradictoriu cu reclamantul D.O.P. şi pârâtul Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud.

S-a respins ca fiind prescrisă acţiunea civilă formulată de reclamantul D. O. P. în contradictoriu cu pârâţii B.N.R. S.M. şi Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud.

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamantul.

Recursul declarat este nefondat.

Reclamantul D.O.P. a solicitat instanţei a-i fi restituite în echivalent monedele confiscate de Statul român în temeiul art. 37 din Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metale preţioase şi pietre preţioase. Demersul juridic, promovat la 8 august 2007, se fundamentează în drept pe dispoziţiile art. 481 Cod civil şi nu OUG nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, în legătură cu care chiar reclamantul, corect, afirmă că exclude din sfera sa de aplicabilitate regimul mijloacelor de plată străine.

În acest sens este şi Decizia nr. 769/7 noiembrie 2006 a Curţii Constituţionale a României prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi 2 din Legea nr. 591/2004 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, întrucât priveşte o omisiune de reglementare, aceea a restituirii mijloacelor de plată străine preluate de stat în mod abuziv în temeiul Decretului nr. 210/1960.

În mod judicios s-a afirmat de litiganţi şi conchis de prima instanţă că nu există similaritate în legiferarea regimului mijloacelor de plată străine şi cel al metalelor şi pietrelor preţioase, acestea fiind distinct reglementate.

Cu toate acestea, în afirmarea promovării în termen legal a acţiunii deduse judecăţii, reclamantul invocă dispoziţiile Legii nr. 591/2004 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 190/2000, fiind în confuzie în legătură cu momentul până la care îşi poate valorifica dreptul la restituire prin exercitarea dreptului la acţiune. Termenul instituit de actul normativ în discuţie vizează doar acţiunile având ca obiect restituirea metalelor ori pietrelor preţioase confiscate abuziv nu şi pe cele vizând restituirea mijloacelor de plată străină. Enumerarea la lit. e a alin. 12 al art. 26 din OUG. 190/2000 a Decretului nr. 210/1960 ca act normativ de preluare abuzivă nu are semnificaţia afirmată de reclamant, ea impunându-se a fi interpretată stricto sensu şi nu ca temei al promovării, în termen, a acţiunii în revendicarea mijloacelor de plată confiscate.

Este cert că Decretul nr. 210/1960 reglementează atât regimul juridic al metalelor preţioase, cât şi al mijloacelor de plată străine, însă art. 37, ce a constituit temei al confiscării în cauza pendinte, a fost abrogat expres prin Decretul-lege nr. 9/1989 privind abrogarea unor acte normative (la punctul 21), ca atare intrarea în vigoare a acestui act normativ reprezintă momentul declanşator al termenului de prescripţie stipulat de Decretul nr. 167/1958, termen în cadrul căruia reclamantul îşi putea valorifica pretenţia de restituire.

Nu are relevanţă, sub acest aspect, nici momentul intrării în vigoare a Legii nr. 158/2004 privind declararea ca abrogate a unor acte normative, între care se enumeră la art. II pct. 11 Decretul nr. 210/1960, întrucât abrogarea vizează celelalte reglementări ale decretului şi nu pe cea în discuţie a art. 37, expres abrogată prin Decretul-lege nr. 9/1989.

Circumscrierea dreptului la acţiune în sfera celui instituit de prevederile Legii nr. 591/2004, ce vizează exclusiv restituirea metalelor şi pietrelor preţioase, este, ca atare, exclusă, sens în care a conchis şi prima instanţă atunci când a statuat că reclamantul trebuia să-şi exercite dreptul la acţiune în termen de 3 ani de la data abrogării art. 37 din Decretul nr. 210/1960 prin Decretul-lege nr. 9/1989.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat se impune a fi respins ca nefondat (judecător Năşcuţiu Camelia).

Domenii speta

Spete similare