Inlocuire a obligaţiilor dispuse faţă de inculpat în cadrul controlului judiciar. Dreptul la viata privata

Drepturile omului (Inlocuire a obligaţiilor dispuse faţă de inculpat în cadrul controlului judiciar. Dreptul la viata privata).

Menţinerea măsurii preventive într-o societate democratică trebuie facuta cu luarea in considerare a valorilor unei societăţi democratice, restrângerea libertăţii de mişcare a unei persoane urmand a se realiza cu respectarea proporţionalităţii măsurii şi a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, SECŢIA A II-A PENALĂ, DECIZIA Nr. 31/CO din 14.01.2015, Dosar nr. 16876/3/2013/a21 )

Prin încheierea de şedinţă din 17.11.2014, Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală a respins ca nefondată cererea formulată de către inculpatul I.N, de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, precum şi cererea sa de înlocuire şi de încetare a unor obligaţii impuse prin măsura preventivă a controlului judiciar.

În baza art. 29 alin. 4 din Legea 47/1992 a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul I.N. şi a dispus sesizarea acesteia în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 lit. e Cod procedură penală.

 Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin încheierea din data de 2.12.2o12 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin încheierea nr. 432/R din data de 14.12.2o12, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, în baza art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p., pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 2.12.2o12 până în 3o.12.2o12, inclusiv.

Ulterior în cursul urmăririi penale această măsură a fost prelungită în mod succesiv, iar apoi – după sesizarea instanţei de judecată prin rechizitoriu – măsura preventivă a fost verificată la termenele din 27.4.2o13, 17.6.2o13, 29.7.2o13, 9.9.2o13, 7.1o.2o13, 2.12.2o13, 6.1.2o14, 27.1.2o14 şi 24.3.2o14.

Legalitatea şi temeinicia măsurii preventive au fost analizate în baza art. 3oo1 şi 3oo2 din vechiul Cod de procedură penală.

Ulterior, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti din data de 7.5.2o14 măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu, iar la data de 25.8.2014 cu măsura controlului judiciar.

Potrivit art. 202 alin. 1 C.p.p. măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvîrşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvîrşirii unei alte infracţiuni.

Din punctul de vedere al condiţiei referitoare la suspiciunea rezonabilă a săvîrşirii unei infracţiuni, instanţa a constatat că aceasta se menţine.

Instanţa a mai constatat că starea de fapt avută în vedere la momentul dispunerii şi ulterior la menţinerea măsurii arestării preventive nu a suferit modificări. Nimic din materialul probator administrat până în acest moment, inclusiv în faţa instanţei, nu a condus la înlăturarea suspiciunii rezonabile că inculpatul ar fi comis faptele. Chiar dacă s-a afirmat existenţa unor mărturii favorabile poziţiei procesuale adoptate de inculpat, instanţa a apreciat că această suspiciune planează încă în mod rezonabil asupra acţiunilor inculpatului, depoziţiile menţionate nefiind în măsură să contrabalanseze restul materialului probator.

S-a apreciat că măsura preventivă a controlului judiciar asupra inculpatului este în continuare necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la judecată şi prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni.

S-a mai observat că apărarea reia şi la acest termen aspecte invocate şi la termenele anterioare şi considerate ca nefondate de către instanţa de judecată.

Astfel, s-a apreciat că argumentul conduitei inculpatului este un fals argument, deoarece până la data de 25.8.2014 acesta a fost supus unor măsuri preventive mult mai riguroase, care aveau efecte mai constrângătoare asupra conduitei sale. Nu s-a putut afirma că acesta ar fi avut o bună conduită care nu ar fi împiedicat buna desfăşurare a procesului sau nu s-a sustras etc., câtă vreme era privat total în libertatea sa de mişcare sau această libertate era restricţionat la nivelul domiciliului său.

Pe baza celor petrecute în această perioadă, s-a apreciat că nu se poate în mod legitim trage o concluzie cu privire la conduita sa viitoare.

Rămâne ca abia după data punerii efective în executare a măsurii controlului judiciar – ceea ce implică un grad de libertate de mişcare mai substanţial pentru inculpat - să înceapă să curgă o perioadă de timp în cursul căreia să demonstreze, prin conduita sa, că nu impietează buna desfăşurare a procesului, că nu se sustrage, că îşi îndeplineşte cu bună credinţă obligaţiile care i-au fost impuse etc.

S-a apreciat că perioada de timp de aproximativ trei luni de zile de la momentul punerii sale în libertate sub control judiciar nu este nici pe departe suficientă pentru a se putea analiza şi trage o concluzie temeinică cu privire la conduita sa, astfel încât să se poată reaprecia asupra temeiniciei măsurii preventive căreia îi este supus în prezent.

În plus, s-a mai apreciat că măsura preventivă este optimă şi din perspectiva duratei rezonabile a întinderii ei în timp.

De asemenea, s-a constatat că şi argumentul poziţiei cooperante a inculpatului în cursul judecăţii este un fals argument. S-a invocat faptul că ar fi dat declaraţii ample cu privire la acuzaţiile care i se aduc şi că a indicat argumentele (inclusiv probatorii) prin care îşi justifică apărarea.

Or, s-a apreciat că aceste împrejurări nu înseamnă că a avut o atitudine cooperantă, ci că pur şi simplu inculpatul a uzat de drepturile care i se recunosc de lege şi pe care instanţa este obligată să i le aducă la cunoştinţă şi să asigure exerciţiul lor concret. Nu s-a pus problema a face aprecieri asupra caracterului cooperant sau necooperant în astfel de situaţii. La fel de bine inculpatul putea face cereri de a i se elibera copii de pe actele din dosar şi apoi să afirme că prin faptul că a făcut asemenea cereri îşi demonstrează poziţia sa procesuală de cooperare cu organele judiciare, ceea ce este absurd.

Prin urmare instanţa a respins ca nefondată cererea formulată de către inculpatul I.N. de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar.

 Cu privire cererea formulată de inculpatului I.N., în ceea ce priveşte înlocuirea şi încetarea unor obligaţii impuse prin măsura controlului judiciar, s-au reţinut următoarele:

Inculpatul a solicitat să i se permită să părăsească limita teritorială a municipiului Bucureşti.

S-a arătat că soluţia cu privire la această solicitare decurge în mare măsură din soluţia cu privire la cererea precedentă, în sensul că dacă s-a stabilit deja că nu este necesar să se revoce sau să se opereze vreo modificare a conţinutului obligaţiilor care îi revin inculpatului prin prisma măsurii preventive a controlului judiciar, atunci nu se poate da o soluţie favorabilă nici prezentei solicitări, deoarece în caz contrar s-ar ajunge la golirea practică de conţinut a acestei măsuri preventive.

S-a invocat faptul că inculpatul şi-ar continua procesul concret de reinserţie socială şi familială pe care l-a urmat de la momentul înlocuirii măsurii arestării preventive.

Or, instanţa a apreciat că inculpatul are posibilitatea de a beneficia de dreptul la viaţa de familie din moment ce se află în libertate, la domiciliul unde locuieşte cu soţia şi copiii săi minori şi se poate deplasa nestingherit pe raza municipiului Bucureşti. Mai mult, la unul dintre termenele anterioare a solicitat să i se permită să ia legătura cu unul dintre martorii din prezenta cauză şi faţă de care avea impusă obligaţia de a nu comunica direct sau indirect, obligaţie impusă la momentul înlocuirii arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Pentru a-şi susţine această solicitare, a invocat faptul că martorul respectiv este şoferul familiei, persoana care îi duce şi îi aduce copii de la grădiniţă. Dat fiind această stare de fapt, instanţa de judecată a considerat că se poate permite inculpatului să comunice cu acest martor în privinţa aspectelor care ţin de acest serviciu pe care martorul îl îndeplineşte pentru familia inculpatului, dar să nu discute aspecte care ţin de fondul cauzei. Or, dat fiind prezenţa acestei persoane în anturajul inculpatului s-a apreciat că inculpatul poate, astfel, ţine legătura inclusiv cu mama sa, care domiciliază în altă localitate. În plus, mama inculpatului poate oricând să îl viziteze pe acesta la domiciliul său, chiar pe perioade extinse de timp, astfel că nu s-a observat vreo vătămare care să fie adusă dreptului la viaţa de familie a inculpatului sau procesului de reinserţie pe care înţelege să-l invoce.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul I.N., precizând că solicită înlocuirea obligaţiei de a nu părăsi limita teritorială a mun. Bucureşti cu obligaţia de a nu părăsi ţara, a invocat motive de ordin familial şi a arătat că, în esenţă, modificarea limitei teritoriale nu este de natură a afecta buna desfăşurare a procesului penal.

Analizând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea apreciază contestaţia formulată ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Curtea reţine că în sistemul european de protecţie a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: primul este cel prevăzut în art.5 din Convenţie care garantează libertatea şi siguranţa persoanei, acestea privind libertatea sa fizică şi anume, dreptul oricui de a nu fi reţinut sau arestat în mod abuziv; cel de-al doilea priveşte restricţiile la libertatea de circulaţie, care intră în domeniul de aplicare al art.2 din Protocolul nr.4 adiţional la Convenţie. Dreptul la liberă circulaţie, atât în interiorul unui stat, cât şi între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art.2 paragraf 3 din Protocolul nr.4. Cât priveşte necesitatea menţinerii măsurii preventive într-o societate democratică, instanţa europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăţi democratice, în special preeminenţa dreptului. Pe de altă parte, autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii de mişcare a unei persoane cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.

Din probele ataşate dosarului, rezultă că există temeiuri care să justifice limitarea libertăţii de circulaţie a inculpatului I.N. pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, însă este de remarcat că în timp ce inculpatul a învederat motivele pentru care solicită extinderea limitei teritoriale, prima instanţă nu a oferit nici un argument în sprijinul caracterului necesar al restrângerii dreptului de circulaţie la raza mun. Bucureşti.

Astfel, faţă de împrejurările învederate, faptul că mama inculpatului locuieşte în jud. Giurgiu, iar copiii minori frecventează unităţi de învăţământ situate pe raza jud. Ilfov, se poate presupune în mod rezonabil că acestea ar putea reclama deplasarea inculpatului în interes familial în afara Bucureştiului, deplasări curente sau de urgenţă pentru care apare excesiv şi lipsit de eficacitate ca inculpatul să solicite de fiecare dată încuviinţarea instanţei. Curtea remarcă faptul că faţă de inculpat a fost luată măsura arestului la domiciliu, fiind stabilit iniţial domiciliul la locuinţa mamei sale în Jud. Giurgiu, aspect care nu a fost de natură a îngreuna derularea procedurii judiciare.

Având în vedere şi durata măsurilor preventive luate faţă de inculpat, Curtea apreciază că riscurile ce ar putea justifica limitarea libertăţii de deplasare a acestuia s-au diminuat, astfel încât îngrădirea dreptului la viaţă privată nu mai poate fi justificată rezonabil exclusiv prin prisma derulării procedurii judiciare.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite contestaţia, va desfiinţa în parte încheierea atacată şi rejudecând în fond cererea de înlocuire a obligaţiilor dispuse faţă de inculpat în cadrul controlului judiciar, va înlocui obligaţia impusă inculpatului I.N. de a nu depăşi limita teritorială a mun. Bucureşti, cu obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a mun. B., jud. I. şi jud. G. decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei.

Va atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiei astfel cum a fost înlocuită, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate, cheltuielile judiciare avansate de stat urmând a rămâne în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare