Anulare proces-verbal

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa Nr. 45/2012

Şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2012

Completul compus din:

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta petentă IPJ împotriva sentinţei civile nr.1018 din 15 iunie 2011 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. în contradictoriu cu  intimaţii G.C.T. şi P.B.F.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică,  au lipsit părţile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

 S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, potrivit art. 1591 alin.4 C.proc.civ., tribunalul şi-a verificat din oficiu competenţa şi în baza art. 34 alin.2 din OG 2/2001 republicată şi actualizată privind regimul juridic al contravenţiilor s-a declarat competent a soluţiona cauza şi  constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat a apreciat recursul în stare de judecată  şi a trecut la soluţionarea acestuia, recurenta solicitând judecarea cauzei şi în lipsă.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa nr.1018 din data de 15 iunie 2011, Judecătoria Novaci jud. Gorj a respins sesizarea IPJ,  considerând ca fiind  prescris dreptul la acţiune. În considerentele sentinţei s-a  arătat că procesul-verbal a fost întocmit  la data  de 24  octombrie 2009,  iar acţiunea de înlocuire a amenzii contravenţionale a fost introdusă peste termenul de un an prevăzut de lege pentru executarea  sancţiunii. Împotriva sentinţei a declarat  recurs  I.P.J. susţinând că în  mod eronat s-a  reţinut de instanţa de fond că a operat prescripţia dreptului la acţiune, întrucât conform reglementărilor în materie fiscală termenul de prescripţie a executării amenzilor contravenţionale este de 5  ani şi nu un an, cum s-a reţinut  în hotărârea atacată. Că, date fiind dispoziţiile legale menţionate, dreptul de a executa silit amenda nu s-a prescris nici la această dată, astfel că instanţa de fond trebuia să  pronunţe o hotărâre pe fondul cauzei.

Prin Decizia nr.1111 din 28 septembrie 2011 Tribunalul Gorj - Secţia Contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat, şi  reţinând că în conformitate cu dispoziţiile art. 131 din OG nr.92/2003, dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie  în termen de 5 ani, acest termen aplicându-se şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale, cauza a  fost trimisă în rejudecare aceleiaşi instanţe. Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că în cauză este aplicabilă instituţia executării sancţiunii contravenţionale, în sensul că amenda a fost aplicată de agentul constatator, iar procesul verbal de constatare a contravenţiei a devenit  titlu executoriu ce urmează să fie executat conform dispoziţiilor art.37 din OG nr.2/2001, iar  în situaţia în care contravenientul nu a achitat de bună voie amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, conform dispoziţiilor art.9 al.3-6 din OG nr.2/2001, organul din care face parte agentul constatator este obligat să sesizeze instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

 OG nr.2/2001 în capitolul V reglementează regulile generale privind executarea sancţiunilor contravenţionale, pentru ca în art.37 să definească titlul executoriu în baza căruia se va dispune executarea de bună voie sau silită. În cazul de faţă instanţa de fond avea obligaţia aplicării dispoziţiilor art. 39 privind punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale de către organul din care face parte agentul constatator. Conform aliniatului 3 din acelaşi articol, executarea silită se realizează în condiţiile prevăzute pentru executarea silită a creanţelor fiscale.

Problema de drept ce trebuia analizată de instanţa de fond este situaţia reglementată de legiuitor în art.39/1 din OG nr.2/2001, raportat la competenţa executării silite a amenzii contravenţionale  ce aparţine organului din care face parte agentul constatator, atunci când nu se exercită nici o cale de atac împotriva procesului verbal de constatarea a contravenţiei, întrucât în celălalt caz competenţa aparţine instanţei de judecată. Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor fiscale, conform dispoziţiilor art.39 alin.3 din OG nr.2/2001, pe cale de consecinţă împotriva actelor de executare silită a amenzii se poate face contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de codul de procedură fiscală, care se completează cu dispoziţiile codului de procedură civilă.

 În conformitate cu art.131 din OG nr.92/2003: ”Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale. Or, având în vedere că procesul verbal de contravenţie prin care s-a aplicat amenda a cărei înlocuire se solicită cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii a fost încheiat la data de 24.10.2009, s-a observat că termenul de prescripţie a creanţelor fiscale de 5 ani nu s-a împlinit până la data sesizării instanţei, astfel încât instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, constatând  ca fiind prescris dreptul de a solicita înlocuirea sancţiunii contravenţionale.

 Pentru considerentele expuse şi având în vedere că instanţa de fond a soluţionat cauza în mod greşit pe excepţie, fără a intra în cercetarea fondului, tribunalul în temeiul art.312 alin.5 C.pr.civ. a admis recursul declarat în cauză şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza cererea în funcţie de probele pe care părţile le vor administra sau pe care le va ordona din oficiu în temeiul art. 129 alin. 5 Cod de procedură civilă, urmând să pronunţe o sentinţă legală şi temeinică care să dezlege fondul pricinii

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci la data de 13.10.2011, sub nr.. Prin sentinţa nr.1727 din data de 02.11.2011 pronunţată de către Judecătoria Novaci în dosarul nr. a fost respinsă sesizarea petiţionarei I.P.J. - Postul de  poliţie  Polovragi, jud.Gorj, în contradictoriu cu intimatul T.G.C., şi partea interesată P.B.F, jud.Gorj, pentru înlocuire  sancţiune  amendă  contravenţională.

În rejudecare după casare, cu menţinerea dispoziţiilor instanţei de casare, au fost citate părţile în vederea administrării probelor, pentru  soluţionarea fondului cauzei. Deşi au  fost legal citate, nici  una  din părţi nu a suplimentat probatoriul şi  nici nu s-au prezentat la proces pentru  a-şi  dovedi susţinerile făcute în faţa instanţei de recurs. În împrejurările menţionate şi  în  baza rolului activ  conferit de  dispoziţiile art.129 alin.5 c.proc.civ., instanţa de fond a reţinut şi constatat că adresa  de  înaintare  a Postului de poliţie Polovragi, înregistrată sub nr.521557 din data de 24 mai 2011 nu a putut fi luată  în considerare ca o acţiune în justiţie în sensul dispoziţiilor art.112 c.proc.civ., neîndeplinind cerinţele textului legal menţionat, nefiind motivată în fapt şi în drept, putând fi asimilată cel mult unei adrese de înaintarea unor înscrisuri către instanţă.

Pe de altă parte, chiar luând în considerare această adresă ca fiind o acţiune în justiţie înainte de a trece la soluţionarea fondului, instanţa de fond a fost obligată să verifice din oficiu problemele  prealabile ce ar împiedica-o să soluţioneze fondul  pricinii,  cum sunt: verificarea competenţei şi a  termenului de prescripţie. Din acest punct de vedere, a reţinut că prescripţia executării sancţiunii  constituie un caz legal de neangajare a răspunderii făptuitorului pentru contravenţia săvârşită, din actele dosarului rezultând următoarele:

Procesul-verbal de contravenţie  prin care a  fost sancţionat  intimatul  T.C.G., cu 540  lei amendă  contravenţională, a  fost întocmit la  data de  24 octombrie 2009 (f.3). Pornind  de  la  data  întocmirii actului de  constatare, raportată la dispoziţiile art.37 din Capitolul V al OG nr.2/2001,  privind regimul  juridic  al contravenţiilor, care  constituie  dreptul comun în materie contravenţională instanţa a reţinut că procesul-verbal de contravenţie  neatacat  în termenul prevăzut de ordonanţa  menţionată  constituie  titlu executoriu, iar  punerea  în executare a  sancţiunii amenzii  contravenţionale, se face  conform dispoziţiilor art. 39 de către organul din care  face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită  calea de  atac împotriva actului de sancţionare.

Aşadar, în vederea executării amenzii organul din care  face parte agentul constatator va comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat cu  plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de  la  data expirării acestui termen, organelor de specialitate fiscală, ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază domiciliază contravenientul, acesta putând formula contestaţie la executare, conform art.39 alin.3 din aceeaşi ordonanţă. Din interpretarea acestor dispoziţii legale, a rezultat cu certitudine că organele de  control din cadrul Postului de  poliţie Polovragi, în vederea executării amenzii trebuiau să sesizeze în termen de  30  de zile  în condiţiile  menţionate  mai sus organele fiscale în vederea punerii  în executare  a amenzii  aplicate.

În cauză, nu este aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani, prevăzut  în materie fiscală, ca de altfel şi în materie contravenţională, întrucât acest termen devine aplicabil în materia executării creanţelor, după expirarea  termenului de 30 de zile menţionat mai sus, ori obiectul acţiunii îl constituie înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu o altă sancţiune şi nu executarea creanţelor debitorului T.C.G. Că ne aflăm  în domeniul contravenţional şi nu fiscal,  o dovedeşte şi Dispoziţiile finale şi tranzitorii ale  Ordonanţei menţionate, care în art.III, precizează  că: numai pentru amenzile contravenţionale aplicate persoanelor  fizice, neîncasate până  la data  de  1 ianuarie 2007, procedurile de realizare a acestor creanţe vor fi comunicate de organele de specialitate din cadrul unităţilor administrativ teritoriale, care  se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de creditori fiscali şi le succedă de drept în această calitate.

Pentru motivele invocate, apreciindu-se că în cauză sunt incidente dispoziţiile Decretului 167/l958, referitor  la  prescripţia extinctivă, dispoziţii care  se corelează cu prevederile art.391, din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, sesizarea a fost respinsă, ca nefiind introdusă în termenul prevăzut de  lege. De altfel, se poate  pune  în discuţie şi  calitatea procesuală activă a  organelor de  poliţie, în textul legal  menţionat făcându-se  precizarea că, în cazul  în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea  definitivă a  sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta, adică contravenientul, va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit  contravenţia în vederea  înlocuirii amenzii cu sancţiunea  prestării unei activităţi în folosul comunităţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat din nou recurs intimata I.P.J criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea cererii de recurs a apreciat că încheierea pronunţată în cauză este netemeinică şi nelegală, deoarece în mod eronat s-a reţinut în motivarea hotărârii atacate faptul că organul din care face parte agentul constatator nu ar fi transmis organului fiscal competent procesul verbal de contravenţie, în vederea punerii în executare a sancţiunii amenzii. În realitate, cererea privind înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunităţii s-a realizat la solicitarea organului fiscal al primăriei de la domiciliul intimatului, după ce procesul verbal a fost trimis în debit şi după ce au fost efectuate demersuri în vederea punerii în executare a amenzii, în urma cărora a rezultat că nu există posibilitatea executării silite a acesteia.

De asemenea, deşi instanţa de recurs a stabilit că, în materia executării amenzilor contravenţionale, este aplicabil termenul de prescripţie a creanţelor fiscale, de 5 ani, în hotărârea atacată se reţine contrariul. În realitate dispoziţiile art.391 din OG nr.2/2001 se referă la amenzi, indiferent de natura lor, neachitate în termen şi reprezintă o măsură luată în cadrul executării silite, pentru a da totuşi o finalitate activităţii de tragere la răspundere contravenţională a celor care săvârşesc fapte de acest gen. Cu privire la calitatea procesuală activă a organului din care face parte agentul constatator a apreciat că redactarea defectuoasă a textului art.391 alin.1 introdus prin Legea nr.352/2006 nu poate duce la concluzia că înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunităţii se solicită de către contravenient.

Critica este întemeiată pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a respins cererea de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii cu motivarea că în cauză sunt incidente dispoziţiile Decretului 167/l958, referitor la  prescripţia extinctivă, dispoziţii care se corelează cu prevederile art.391, din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, astfel că sesizarea recurentei petente nu este introdusă în termenul prevăzut de  lege. De altfel, se susţine că se poate  pune  în discuţie şi calitatea procesuală activă a organelor de  poliţie, în textul legal menţionat făcându-se precizarea că, în cazul  în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta, adică contravenientul, va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit  contravenţia în vederea  înlocuirii amenzii cu sancţiunea  prestării unei activităţi în folosul comunităţii.

În cazul de faţă, ne aflăm în cadrul instituţiei executării sancţiunii contravenţionale, în sensul că sancţiunea amenzii contravenţionale a fost aplicată de agentul constatator, iar procesul verbal de constatare a contravenţiei a devenit un titlu executoriu ce urmează să fie executat conform dispoziţiilor art.37 din OG nr.2/2001, iar  în situaţia în care contravenientul nu a achitat de bună voie amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, conform dispoziţiilor art.9 aliniatele 3-6 din OG nr. 2/2001, organul din care face parte agentul constatator este obligat să sesizeze instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Instanţa de fond în mod greşit s-a pronunţat pe excepţia prescripţiei cererii de înlocuire a sancţiunii aplicate, întrucât cadrul procesual stabilit de legiuitor este reglementat de norme  imperative speciale, în sensul obligaţiei sesizării instanţei, ce se completează cu dispoziţiile codului de procedură civilă şi pe cale de consecinţă, tribunalul urmează să admită recursul, să caseze sentinţa şi să reţină cauza spre rejudecare, care cu ocazia rejudecării urmează să se pronunţe pe fondul cererii.

OG nr.2/2001 în capitolul reglementează regulile generale privind executarea sancţiunilor contravenţionale, pentru ca în art.37 să definească titlul executoriu în baza căruia se va dispune executarea de bună voie sau silită. În cazul de faţă instanţa de fond avea obligaţia aplicării dispoziţiilor art.39 privind punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale de către organul din care face parte agentul constatator. Conform aliniatului 3 din acelaşi articol se arată că executarea silită se realizează în condiţiile prevăzute pentru executarea silită a creanţelor fiscale.

Problema de drept ce trebuia analizată de instanţa de fond este situaţia reglementată de legiuitor în art.39/1 din OG nr.2/2001, raportat la competenţa executării silite a amenzii contravenţionale ce aparţine organului din care face parte agentul constatator, atunci când nu se exercită nici o cale de atac împotriva procesului verbal de constatarea a contravenţiei, întrucât în celălalt caz competenţa aparţine instanţei de judecată. Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor fiscale, conform dispoziţiilor art.39 alin.3 din OG nr.2/2001, pe cale de consecinţă împotriva actelor de executare silită a amenzii se poate face contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de codul de procedură fiscală, care se completează cu dispoziţiile codului de procedură civilă.

Ca atare, instanţa de fond a schimbat cadrul procesual cu care a fost investită, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, întrucât aşa cum s-a menţionat anterior instanţa a fost investită cu instituţia executării silite a amenzii contravenţionale şi nu cu instituţia aplicării sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii al cărei regim juridic este reglementat de dispoziţiile OG nr.55/2002. Totodată trebuie să se aibă în vedere faptul că până la apariţia Deciziei nr.1354/2008 Curţii Constituţionale şi a legii nr.293/2004 aceste dispoziţii aveau o interpretare diferită dată de jurisprudenţă şi o ineficienţă practică, atâta timp cât s-a condiţionat înlocuirea amenzii cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii de acordul contravenientului şi de imposibilitatea executării silite, fiind evident că nici un contravenient nu va accepta această transformare, cu atât mai mult cu cât, în lipsa posibilităţii executării amenzii, acesta nu ar fi executat, în concret, nici o sancţiune, fie cea a amenzii contravenţionale, fie prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Prin Deciziei nr.1354/2008 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că: „ sintagma "cu acordul acestuia" din art.9 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi sintagmele "numai dacă există consimţământul contravenientului", "cu consimţământul contravenientului" şi "după luarea consimţământului contravenientului" din art.1 alin.3, art.8 alin.5 lit.b şi, respectiv, art.13 din Ordonanţa Guvernului nr.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, aşa cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.108/2003 privind desfiinţarea închisorii contravenţionale, sunt neconstituţionale.”.

În considerentele deciziei Curtea Constituţională a reţinut că: „prin dispoziţiile art.9 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, aplicarea sancţiunii obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii este condiţionată de acordul contravenientului. Acest fapt este de natură a lipsi de eficienţă sancţiunea aplicată pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art.1 alin.5 din Constituţia României, în conformitate cu care "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".

În considerarea acestei decizii şi raportat la caracterul obligatoriu erga omnes, puterea legislativă are obligaţia de a interveni în sensul modificării sau abrogării actului normativ declarat ca fiind neconstituţional, astfel că prin legea nr.293/2009 s-a dispus modificarea aliniatului 5 al articolului 9 din OG nr.2/2001: „În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin.4, instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.”.

De altfel, prin decizia nr.7 din 20 septembrie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se următoarele: „Dispoziţiile art.9 alin.3 – 5 din O.G. nr.2/2001, prin raportare la dispoziţiile art.9 alin.1 şi 2 din aceeaşi ordonanţă şi la dispoziţiile art.1 din O.G. nr.55/2002, se interpretează în sensul admisibilităţii cererilor de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii indiferent dacă contravenţiile săvârşite sunt prevăzute şi sancţionate prin legi, ordonanţe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ şi chiar dacă actul care stabileşte şi sancţionează contravenţiile nu prevede, alternativ cu sancţiunea amenzii, sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii.”.

Întrucât instanţa de fond s-a pronunţat pe excepţia prescripţiei cererii, schimbând cadrul procesual cu care a fost investită prin cererea formulată de recurenta intimată, tribunalul urmează să admită recursul şi să caseze sentinţa atacată întrucât soluţionarea cauzei s-a realizat fără a se intra în cercetarea fondului, situaţie în care se încalcă principiul dublului grad de jurisdicţie, precum şi dreptul de acces la justiţie conform dispoziţiilor art.6 din Convenţie cu toate garanţiile procesuale ce decurg din acestea.

Dispoziţiile legale invocate în susţinerea soluţiei de respingere pe excepţia prescripţiei cererii se constată însă că exced obiectului cererii deduse judecăţii şi temeiului legal operant speţei. Aplicabile în cauză sunt în principal prevederile art.391 din OG nr.2/2001 privind regimul contravenţional, aşa cum a fost completată prin legea nr.352/2006, potrivit cărora în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, agentul constatator va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată.

Aşadar, pentru a se proceda la transformarea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea muncii în folosul comunităţii este necesar a fi îndeplinite cumulativ condiţiile neachitării amenzii în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi imposibilitatea executării silite, datorată absenţei bunurilor sau veniturilor contravenientului, legea specială enunţată neinstituind obligativitatea dovedirii stării de insolvenţă pentru a deveni aplicabile normele statuate în art.176 din OG nr.92/2003 sau ale Ordinului nr.447 din 13 iunie 2007 pentru aprobarea procedurii privind declararea stării de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice, conform prevederilor art.172 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De menţionat că fostul art.172 din Codul de procedură fiscală în aplicarea căruia a fost emis Ordinul menţionat, a devenit în redactarea actuală art. 176.

Într-adevăr, art.176 pct.1 din cod procedură fiscală prevede că, în sensul prezentului cod, este insolvabil debitorul ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile, punctul 2 statuând asupra creanţelor fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate, care nu au venituri sau bunuri urmăribile. Aceste dispoziţii se coroborează însă cu prevederile următoare ale art.177 al.1 care stabilesc în concret metodologia deschiderii procedurii de insolvenţă, în vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvenţă, ANAF şi unităţile sale subordonate, respectiv compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, declarând lichidatorilor creanţele existente, la data declarării, în evidenţa fiscală pe plătitor. Dispoziţiile alin.1 se aplică şi în vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii aflaţi în lichidare în condiţiile Legii nr.359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru situaţiile precizate, într-adevăr cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenţei se vor înainta instanţelor judecătoreşti fiind scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.

Toate normele legale, aşa cum au fost enunţate, reţinute şi aplicate de instanţa de fond în primul ciclu procesual, se constată însă că vizează creanţele fiscale, aşa cum sunt definite prin art.21 alin.1 din Codul de procedură fiscală ca fiind drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal, dispoziţii care în ansamblul lor se coroborează cu pct.1 din Anexa la Ordinul nr.447/2007, prezenta procedură fiind aplicabilă persoanelor fizice sau juridice care îndeplinesc condiţiile legale în această materie, potrivit pct. 2, creanţele fiscale pentru care se analizează posibilitatea declarării stării de insolvabilitate fiind reprezentate atât de obligaţiile fiscale principale, cât şi de obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora. Conform acestui ordin, în situaţia în care se constată îndeplinirea condiţiilor legale în materie, debitorul în cauză va fi declarat insolvabil în baza unui proces-verbal, procedura de declarare a stării de insolvabilitate aplicându-se în fiecare dintre situaţiile prevăzute la art.172 alin. (1), în actuala numerotare, art.176 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, atât în cazul debitorilor ale căror venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată, cât şi în cazul debitorilor care nu au venituri ori bunuri urmăribile.

Din interpretarea sistemică şi teleologică a prevederilor legale menţionate rezultă fără echivoc că procedura declarării stării de insolvabilitate a debitorului, persoană fizică sau persoană juridică se analizează şi se aplică doar în cazul creanţelor fiscale rezultate din raporturile de drept material fiscal, nu şi în cazul celorlalte creanţe, cum ar fi cele rezultate din raporturile de drept contravenţional, cu referire la speţa dedusă prezentei judecăţi, căreia îi sunt aplicabile doar normele statuate în art.391 din OUG nr.2/2001, act normativ special care nu face trimitere la instituţia insolvabilităţii contravenientului. Dispoziţiile OUG nr. 2/2001 sunt de strictă interpretare şi aplicare şi delimitează fără echivoc sfera noţiunilor şi câmpul de aplicare, neputându-se stabili interacţiuni sau conexiuni cu alte norme procedurale care vizează alt tip de raporturi juridice şi alte drepturi de ordin material sau substanţial, neexistând, de altfel, nicio prevedere în cuprinsul ordonanţei de completare cu dispoziţiile Codului de procedură fiscală.

De altfel, inexistenţa posibilităţii executării silite la care face trimitere art.391 din OUG 2/2001, impune doar existenţa lipsei totale a veniturilor şi bunurilor urmăribile ale debitorului, pe când starea de insolvabilitate presupune, potrivit art.176 alin.1 Cod de procedură fiscală, pe lângă lipsa totală a veniturilor şi bunurilor urmăribile şi existenţa unor astfel de venituri sau bunuri care au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată, ce se circumscriu doar noţiunii de creanţă fiscală, noţiunile în consecinţă nefiind identice sau echivalente.

Conform dispoziţiilor art.9 alin.3, 4 şi 5 din OG nr.2/2001: „(3) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. (4) La primul termen de judecată, instanţa, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii. (5) În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.”.

Rezultă faptul că din momentul în care procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost comunicat contravenientului, iar acesta nu a înţeles să atace actul respectiv conform principiului disponibilităţii procesuale, după un termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii, termen în care contravenientul are posibilitatea achitării amenzii, şi nu există posibilitatea executării silite, calitate procesuală activă de a sesiza instanţa de judecată aparţine organului din care face parte agentul constatator care are obligaţia de a depune această cerere la instanţa de judecată pe a cărei rază teritoriala s-a săvârşit fapta contravenţională.

În art.39 şi art.391 din OG nr.2/2001 se menţionează următoarele: „(1) Punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face astfel: a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercita calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei în termenul prevăzut de lege; b) de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri. (2) În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin.(1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel: a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, îşi are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică; b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică. (3) Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor fiscale. (4) Împotriva actelor de executare se poate face contestaţie la executare, în condiţiile legii.” şi  „(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată. (2) În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore. (3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului. (4) Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în colaborare cu serviciile specializate din primării.”.

Legiuitorul stabileşte calitatea procesuală activă în ceea ce priveşte modalitatea de punere în executare a amenzilor contravenţionale, în funcţie de căile de atac formulate împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei, fie organul din care face parte agentul constatator, fie instanţa de judecată care au obligaţia să comunice din oficiu actul unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, îşi are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică, unităţi care vor efectua executarea în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor fiscale, domeniu în care termenul de prescripţie privind executarea silită este de 5 ani şi curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

În acest sens urmează să fie reţinute dispoziţiile art.131 din OG nr.92/2003 ce reglementează prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere compensarea sau restituirea: „(1) Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. (2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.”.

Ca atare, în mod cu totul eronat instanţa de fond a reţinut pentru a două oară ca fiind introdusă peste termenul general de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/l958 întrucât conform principiului specialia generalibus derogant (legea speciala derogă de la legea generală) se aplică legea specială, iar prin legea nr.71/2011 prin art.230 începând cu data de 1 octombrie 2011 acesta a fost abrogat, neavând relevanţă din punct de vedere al dreptului material, ci doar din punct de vedere al dreptului procesual.

Apreciind că instanţa de fond a dat o altă interpretare raportului juridic dedus judecăţii, reţinând un alt temei juridic, a schimbat practic obiectul cererii, ceea ce echivalează cu o neantamare a fondului şi care impune pe cale de consecinţă, admiterea recursului, casarea sentinţei şi reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa de recurs, care urmează a verifica strict, prin prisma cerinţelor art.391 din OUG nr.2/2001, dacă sunt îndeplinite cele două condiţii cerute de actul normativ enunţat, aplicabil speţei, întrucât conform dispoziţiilor art.312 alin.61 c.pr.civ., aliniat ce a fost introdus prin art.I pct.30 din legea nr.202/2010: „Casarea cu trimitere poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului pentru cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, pentru cazul în care judecat s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, respectiv pentru cazul casării pentru lipsă de competenţă. În cazul în care, după casarea cu trimitere potrivit alin.5 sau 6, intervine o nouă casare în aceeaşi cauză, tribunalele şi curţile de apel vor rejudeca în fond cauz, dispoziţiile alin.4 fiind aplicabile.”.

Se va dispune citarea intimatului G.T.C. cu menţiunea de a achita amenda contravenţională în cuantum de 540 lei aplicată prin procesul verbale Seria CC nr.4032692din 24.10.2009 întocmit de Postul de Poliţie Polovragi, atât la adresa din comuna.

Având în vedere toate aceste considerente, precum şi dispoziţiile art.304 pct.9 c.prc.civ. raportat la art.312 alin.3, 5 şi 61 Cod pr. civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite recursul declarat de recurenta petentă I.P.J., cu sediul în, împotriva sentinţei civile nr.1727 din data de 02.11.2011 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. în contradictoriu cu  intimaţii G.C.T., domiciliat în şi P.B.F., cu sediul în.

Casează sentinţa recurată şi reţine cauza spre rejudecare.

Dispune citarea părţilor.

Acordă termen de fond la data de 15.02.2012 pentru când se va cita intimatul G.C.T. cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei dovada achitării amenzii contravenţionale în cuantum de 540 lei.

Pronunţată în şedinţa publică din 18 Ianuarie 2012 la Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare