: litigiu privind funcţionarii publici (legea nr. 188/1999)

Titlu: litigiu privind funcţionarii publici (legea nr. 188/1999)

Domeniu asociat: SalarizareDosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa nr. 3094/2012

Şedinţa publică de la 04 Iulie 2012

Pe rol fiind  judecarea contestaţiei formulate de reclamanta B.I. în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei X, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea nr.188/1999)

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă şi întrucât nu au fost formulate alte cereri, nu s-a solicitat administrarea de probe, reclamantul solicitând judecarea cauzei în condiţiile art. 242 alin. 2 C.p.civ. s-a trecut la soluţionare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă;

Prin cererea înregistrată la  5 ianuarie 2012 reclamanta B.I. a  solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei X să se dispună anularea dispoziţiei nr. 658 din 30 decembrie 2011, suspendarea aplicării măsurilor dispuse prin dispoziţie.

În motivare, reclamanta a arătat că prin dispoziţia contestată i s-au imputat drepturile băneşti  aferente anilor  2008-2010 reprezentând sporul de confidenţialitate acordat fără temei legal şi inclus în salariul de bază, indemnizaţia pentru concediul de odihnă, prima de vacanţă, prima de  Crăciun, sporul de loialitate şi fidelitate, prima de Paşti, precum şi foloasele nerealizate.

Aceste drepturi şi sporuri au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă/ acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul Consiliului Local al comunei X. Personalul  salariat al Primăriei X este  afiliat Sindicatului Liber al Funcţionarilor Publici din cadrul Consiliului Judeţean X ce a încheiat aceste contract cu ordonatorul de credite – Primarul comunei  X în calitate de angajator, contractul fiind înregistrat sub nr.2780 din 9 iunie 2008.

De la data înregistrării, legalitatea acordării sporurilor salariale şi drepturilor de natură salarială trebuie analizată exclusiv prin prisma clauzelor cuprinse în contractul colectiv de muncă şi a legislaţiei aplicabile acestui tip de contract. La încheierea contractului colectiv de muncă au fost respectate următoarele prevederi legale: art.41 alin.5 din Constituţia României „Dreptul la negocieri colective în materia de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate”; art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, potrivit căruia contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare; Convenţia O.I.M. nr.131/1970 care prevede posibilitatea ca prin contractul colectiv de muncă să se prevadă drepturi cu un caracter superior sau suplimentar celor prevăzute de normele legale sau de contractele colective de muncă încheiate la nivel superior; art.238 alin.3 din Codul Muncii, potrivit căruia „La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal”.

Se susţine de reclamant că discriminarea se produce între funcţionarii publici, contractuali care au statut de funcţionari publici sau contract de muncă şi alţi funcţionari publici – contractuali din alte primării din Valea Jiului (Primăria Petroşani) sau alte localităţi din judeţe apropiate (Primăria Craiova, Primăria Orşova, Primăria Timişoara, etc.) care beneficiază şi au beneficiat de aceleaşi drepturi salariale. În localităţile la care se face referire s-au efectuat controale de către reprezentanţii Curţii de Conturi pe aceleaşi domenii şi nu s-au constatat nereguli, ceea ce relevă o formă de discriminare între angajaţii din acelaşi tip de instituţii care au acelaşi volum de muncă şi aceleaşi atribuţii, dar sunt retribuiţi diferit.

Pentru eliminarea acestei forme de discriminare, o parte din funcţionarii primăriilor sau a altor instituţii au promovat acţiuni în instanţă, pentru revendicarea unor drepturi salariale cuvenite şi cărora instanţele de judecată le-au acordat aceste drepturi solicitate. Astfel s-a creat o diferenţă între cei care au avut câştig de cauză şi cei care nu au beneficiat de aceste drepturi, de ex. decizia nr.363/R-C emisă de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, unde oraşul Ştefăneşti prin consiliul local solicită respingerea încheierii curţii de conturi., referitoare la drepturi acordate prin contractul/acordul colectiv de muncă şi care instanţa în cauză le-a acordat câştig de cauză constatând legalitatea sporurilor acordate de către primărie.

Referitor la încălcarea art.29 alin.1 şi 2 din legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarului public în care se stipulează că funcţionarii publici se pot constitui în organizaţii sindicale sau pot adera la acestea, se consideră că nu s-au încălcat prevederile acestui articol, salariaţii primăriei au beneficiat de aceste sporuri în baza contractului/acordului colectiv de muncă care nu a fost contestat în instanţă că ar fi ilegal şi care a fost întocmit conform art.72 din legea nr.188/1999. Mai mult se susţine că în recunoaşterea drepturilor salariale avute a fost emisă legea nr.33/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi care recunoaşte acordarea anumitor sporuri personalului angajat în cadrul autorităţilor publice locale şi pentru uniformizarea sistemului de salarizare acordă aceste sporuri (spor de dispozitiv, spor de condiţii periculoase, spor de confidenţialitate şi care sunt cuprinse în grilele salariale, precum şi acordarea acestora în continuare.

În ceea ce priveşte respectarea art.157 alin.2 din legea nr.53/2003 în care se menţionează: „Sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.”, având în vedere că aceste sporuri sunt acordate în baza contractului/acordului colectiv de muncă încheiat între Primări comunei Turburea pe de o parte şi organizaţia sindicală pe de altă parte, se apreciază că potrivit art.969 c.civ. aceste prevederi trebuiau respectate.

În susţinerea acestui punct de vedere sunt şi prevederile art.30 alin.1 din legea nr.130/1996 conform cărora neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părţilor care se face vinovate de acestea. Atâta timp cât nu s-a constatat nulitatea contractelor colective de muncă de către instanţele judecătoreşti aşa cum se stipulează în mod expres în art.24 alin.2 din legea nr.130/1996, contractele colective de muncă sunt în vigoare şi trebuie respectate.

Cât priveşte încălcarea art.57 alin.5 din legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, se arată că potrivit Constituţiei, respectiv art.16 alin.1, cetăţenii sunt egali în faţa legii fără privilegii şi discriminări. Discriminarea privind drepturile de natură salarială dintre aceste categorii de salariaţi este interzisă atât de art.5 din legea nr.53/2003, precum şi de OG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aprobată şi modificată prin legea nr.48/2002.

În ceea ce priveşte respectarea art.15 din OG nr.6/2007 şi art.13 alin.1 şi 2 din OG nr.10/2008 reclamantul nu consideră că aceste articole ar fi fost încălcate, deoarece în ceea ce priveşte sporul de fidelitate şi loialitate, acesta a fost acordat personalului contractual conform prevederilor art.37 din codul muncii şi art.27 lit.d din CCM, fiind negociat cu Primarul comunei Turburea. De asemenea, a fost respectat în acordarea acestui spor şi art.155 din codul muncii care prevede că: „Salariul cuprinde: salariu de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri şi se stabilesc prin negocieri individuale, colectiv (art.156 alin.1 şi 2 din c.m.) cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.”.

Pentru primele acordate salariaţilor de Crăciun şi Paşti s-a avut în vedere art.27 lit.l din CCM, drepturi care s-au aprobat conform art.1, 4 şi 10 din legea nr.215/2001 şi art.31 alin.3 din legea nr.188/1999. Se face precizarea că la art.1 alin.1 din legea nr.215/2001 se stipulează clar principiul autonomiei publice locale, precum şi organizarea şi funcţionarea administraţiei. În art.4 din lege se prevede autonomia publică locală, respectiv organizarea, funcţionarea şi gestionarea resurselor. Conform art.10 din lege autorităţile publice locale dispun de resurse financiare în limita sumelor aprobate din bugetul local. În temeiul art.40 din OUG nr.92/2004, art.42 din OUG nr.2/2006 şi ale art.41 din OUG nr.66/2007 funcţionarii publici beneficiază de sporuri sau alte drepturi salariale privind legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice, în care îşi desfăşoară activitatea.

Practica judiciară în această materie respectiv deciziile Curţii de Apel Timişoara, Alba Iulia şi Cluj a considerat că sunt relevante în acest sens prevederile menţionate, şi mai mult, a apreciat că ar fi injust ca unii funcţionar publici din anumite autorităţi publice locale să beneficieze de premii şi sporuri, iar alţii asemenea lor să nu aibă aceleaşi drepturi. Aceştia si-au bazat deciziile pe prevederile art.2 pct.1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, conform căreia exerciţiul drepturilor este apărat oricăror discriminări, acestea venind în sprijinul satisfacerii cerinţelor de bunăstare personală şi generală într-o societate democratică, art.25 din Norma Internaţională prevede expres faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor fără nici o discriminare.

Pe cale de consecinţă Curtea de Conturi a României şi camerele de conturi judeţene nu pot ele însele să constate ori stabili nulitatea, nelegalitatea nici unei clauze cuprinse în convenţii, acordurile sau contractele colective de muncă. Aceasta deoarece curtea şi camerele de conturi nu sunt instanţe de judecată competente în sensul dispoziţiilor art.24 din legea nr.130/1996 şi nici în sensul art.2 pct.1 lit.c şi d din c.pr.civ. Mai mult art.12 alin.1 din legea nr.130/1996: „Contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţiile legale:”. Acest text interzice negocierea acelor clauze, drepturi care sunt deja stabilite prin dispoziţiile legale. Rezultă însă prin utilizarea argumentului „per a contrario” că pot fi negociate clauze, drepturi care nu sunt explicitate fiecare în parte, dar legiuitorul dă posibilitate să fie explicitate prin contractele sau acordurile colective de muncă.

Orice interpretare ar fi eronată întrucât ar goli de conţinut însăşi dreptul la negociere colectivă pe care art.41 alin.5 din Constituţie în garantează tuturor salariaţilor şi ar înlocui voinţa legiuitorului aceste sporuri conform art.31 alin.2 din legea nr.188/1999, astfel că aceste camere de conturi nu au dreptul de a se substitui legiuitorului.

În susţinerea celor precizate se invocă dispoziţiile art.100 din CCM unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010 care precizează la alin.2 că: „drepturile prevăzute în acest contract sunt minime şi de la acest nivel începe negocierea contractului colectiv de muncă”, dispoziţiile legii nr.94/1992, art.106-108 din Hot. nr.1/2009 şi art. 6 şi 14 din legea nr.554/2004. În condiţiile art.242 c.pr.civ. se solicită judecarea şi în lipsă.

În dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosar : contractul colectiv de muncă, adresa nr. 54/27 iunie 2008 emisă de Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Gorj, dispoziţia de impunere nr. 658/2011 şi tabelul anexă.

Deşi legal citat pârâtul Primarul comunei X nu a formulat întâmpinare.

La solicitarea instanţei pârâtul a înaintat dispoziţia de numire în funcţia publică a reclamantei, dispoziţia nr. 1405/2008 de acordare a primei de Crăciun.

Luând în examinare acţiunea de faţă, raportat la obiectul acţiunii dedus judecăţii şi înscrisurile din dosar, tribunalul constată următoarele:

Prin dispoziţia nr. 658 din 30 decembrie 2011 reclamantei  i-a fost imputată suma de 2906 lei compusă din:  157 lei spor de fidelitate pentru anul 2008 şi 30 lei foloase necuvenite ;778 lei spor de fidelitate pentru anul 2009 şi 119 lei foloase necuvenite; 500 lei reprezentând prima de Crăciun pentru anul 2008; 94 lei foloase necuvenite; 500 lei reprezentând primă de Paşti pentru anul 2009 şi 86 lei foloase necuvenite; 571 lei diferenţă salariu pentru anul 2009 şi 71 lei foloase  necuvenite acordate în calitatea sa de  funcţionar public.

La baza acestei dispoziţii a stat  decizia nr. 2104 din 2011 a Camerei de Conturi X, raportul de audit financiar din 31 octombrie 2011 încheiat de Camera de Conturi X a Curţii de Conturi a României asupra contului de execuţie bugetară pe anii 2008 - 2009 la Primăria comunei X prin care s-au constatat abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat producerea de prejudicii, respectiv: nerespectarea reglementarilor legale în efectuarea cheltuielilor; cheltuieli neprevăzute de legislaţia în vigoare: angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata unor cheltuieli de personal. Din verificarea tranzacţiilor selectate, prin raţionament profesional, din categoria de operaţiuni economice Plăţi pentru Cheltuieli de personal, echipa de audit a constatat, că personalul angajat la Primăria comunei Turburea a beneficiat de unele drepturi salariale, care au fost stipulate în contractul colectiv de muncă nr.2780 din 9 iunie 2008, înregistrat la ITM X sub nr.2780 din 9 iunie 2008, valabil pe o perioada de 1 an , dar care sunt în afara cadrului legal şi nu au fost prevăzute de legislaţia specifică ce reglementează drepturile salariale ale personalului contractual şi funcţionarilor publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Primăriei X.

Funcţionarii publici şi personalul contractual au beneficiat în anii 2008 şi  2009 de spor de fidelitate si loialitate de până la 20% din salariul de baza, diferenţiat pentru personalul de conducere şi cel de execuţie, în funcţie de vechimea în instituţie potrivit prevederilor art.27, lit.d (l,2) din contractul colectiv de muncă  înregistrat la  Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială X sub nr. 54 din 27 iunie 2008.

In baza prevederilor art.27 lit. l din contractul colectiv de muncă aceştia au încasat  prima de Crăciun pentru anul 2008, prima de Paşti pentru anul 2009,  prima de vacanţă pentru anul 2009, la care au fost calculate, înregistrate si virate contribuţiile individuale şi contribuţiile angajatorului, în cotele prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Întrucât decizia nr. 2104 din 2011 a Camerei de Conturi X nu a fost contestată de către entitatea audiată , în condiţiile art. 86 lit. b/l, teza  ultimă şi pct.89 din Regulamentul aprobat prin Hot. nr.1/2009 a Plenului Curţii de Conturi a României, pârâtul avea obligaţia să se conformeze dispoziţiilor organului de control, în acest sens fiind emise dispoziţii de imputare .

Conform dispoziţiilor art.85 din legea nr.188/1999: „(1) Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art.84 lit.a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. (2) Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ. (2^1) Ordinul sau dispoziţia de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ constituie titlu executoriu. (3) Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.”.

Prin Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice legiuitorul naţional a  dispus ca aplicarea să se facă personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza: a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă şi necontestate la instanţele judecătoreşti competente;

 Această lege  a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 401 din 15 iunie 2012 şi a intrat în vigoare la data de 18 iunie 2012 astfel că  analiza speţei se va face în funcţie de acest act normativ întrucât reclamantului  i s-a emis  de către pârât în calitate  de angajator o decizie de imputare de  privind drepturi băneşti stabilite în perioada 2008 – 2009 în baza unui  contractului colectiv încheiat înainte de 1 ianuarie 2011 .

 Contractul colectiv de muncă este definit de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 ca fiind convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală pe de o parte şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate sau în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.12 alin.1 din aceeaşi lege, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.

Este prevăzut în art.8 din lege că în contractele colective de muncă se pot stabili clauze numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege, la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaţilor având un caracter minimal.

Interpretând per a contrario dispoziţiile legale expuse rezultă că prin contractele/acordurile colective se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare şi ale căror cuantum nu sunt stabilite  prin dispoziţii legale.

De altfel, pentru funcţionarii publici în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din HG nr. 833/2007 este prevăzut în mod expres că prin acordul colectiv se pot stabili măsuri referitoare la  constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecţionarea profesională, acordurile colective neputând să conţină prevederi contrare , drepturi şi obligaţii sub nivelul minim stabilit prin acte normative iar clauzele acestora nu pot exceda sau, după caz nu pot stabili îngrădirea drepturilor şi obligaţiilor reglementate prin lege.

În aceste condiţii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există un text de lege care să le interzică şi drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care în raporturile juridice dintre părţi intervine principiul liberei negocieri.

Un argument în plus îl constituie şi dispoziţiile art.72 din Legea nr.188/1999 potrivit cu care autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau ai reprezentantei funcţionarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, la sănătatea şi securitate în muncă, de unde rezultă că autorităţile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru aceste aspecte iar prevederile invocate de reclamantă din contractul colectiv de muncă se circumscriu acestei noţiuni.

Raportând aceste dispoziţii  la speţa dedusă judecăţii rezultă că ceea ce părţile au stabilit prin 27.06.2008 se aplică atât salariaţilor (personalului contractual) cât şi funcţionarilor publici din cadrul Primăriei comunei X de la data înregistrării, în conformitate cu art. 25 alin.3 din Legea nr. 130/1996, valabil pentru o perioadă de 1 an în raport de art. 66  al acestuia.

Întrucât în cadrul procedurii de verificare prealabilă a conţinutului contractului colectiv de muncă ce se derulează în conformitate cu dispoziţiile art. 26-28 din Legea nr. 130/1996 direcţia teritorială de muncă şi protecţie socială nu a sesizat existenţa unor clauze care să contravină dispoziţiilor art. 8 şi a dispus înregistrarea acestuia, este evident că de la acest moment a devenit obligatoriu pentru ambele părţi, cu atât mai mult cu cât nu s-a constatat nulitatea clauzelor contractuale aşa cum este permis de art. 24 din lege.

Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a făcut cunoscut Primăriei comunei X unele propuneri de îmbunătăţire a redactării contractului colectiv de muncă însă niciuna din acestea nu vizează  dispoziţiile art. 27 în temeiul căruia  au fost achitate drepturile băneşti în prezent imputate.

În ipoteza în care Curtea de Conturi aprecia că temeiul acordării acestor drepturi este contractul colectiv de muncă ce nu a fost legal întocmit sau are clauze ce sunt nule absolut avea posibilitatea să solicite instanţelor de judecată în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 130/1996 constatarea nulităţii acestuia şi nu să îl declare în mod unilateral nelegal.

Din această expunere rezultă că sunt îndeplinite condiţiile art. 1 alin. 1 litera a  din Legea 84/2012 , ceea ce face de prisos analizarea fondului cauzei – în concret legalitatea şi temeinicia decizie de imputare – şi  acţiunea fiind întemeiată va fi admisă în sensul că se va constata că reclamanta este exonerată de la plata sumelor imputate prin dispoziţia de impunere nr.658/30.12.2011 emisă de Primarul comunei X, cu excepţia sumelor recuperate până la data intrării în vigoare a Legii nr.84/2012.

În ceea ce priveşte capetele de cerere privind anularea dispoziţiei de imputare 658/ 2011 şi suspendarea executării acestei urmează a fi respinse ca lipsite de obiect întrucât efectele actului administrativ contestat, precum şi executarea acesteia au fost înlăturate prin dispoziţiile art.2 alin.2 Legii nr.24/2012, cu excepţia sumelor recuperate până la data intrării în vigoare a legii, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin.1 nu se restituie.

Având în vedere toate aceste considerente precum şi dispoziţiile art.85 şi urm. din Legea nr. 188/1999, coroborat cu dispoziţiile art.106 şi urm. din Legea nr. 94/1992;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta B.I. în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei X.

Constată că reclamantul este exonerat de la plata sumelor imputate prin dispoziţia de imputare nr.658/30.12.2011 emisă de Primarul comunei Turburea, cu excepţia sumelor recuperate până la data intrării în vigoare a Legii nr.84/2012.

Respinge capetele de cerere privind anularea dispoziţiei şi suspendarea executării acesteia ca fiind lipsite de obiect.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iulie 2012 la Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare