ÎNTRERUPEREA EXECUTĂRII PEDEPSEI PE MOTIVE MEDICALE.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Giurgiu la nr.2128 din 08.08.2005 petentul - condamnat D. Gh., aflat în Penitenciarul Giurgiu , a formulat cerere de întrerupere a pedepsei de 15 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr.441 din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului Giurgiu, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Cererea este întemeiată pe dispoziţiile art.455 rap. la art.453 lit. a din Codul de procedură penală, condamnatul invocând faptul că nu mai vede cu ochiul drept şi are dureri la ochiul stâng şi se impune a fi operat la ochi într-o clinică oftalmologică privată.
Tribunalul a dispus, în cauză, efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă afecţiunile de care suferă petentul-condamnat îl pun sau nu, în imposibilitatea de a executa pedeapsa.
Raportul de expertiză medico-legală nr.50/P din 07.09.2005, întocmit de Serviciul
Judeţean de Medicină Legală Giurgiu conchide că petentul-condamnat D. Gh. prezintă
diagnosticul: I. Ochi drept cu cataractă matură; 2.Tulburare de personalitate de tip
antisocial; Necesită tratament chirurgical oftalmologie care nu este o urgenţă şi care, la
solicitarea pacientului, poate fi asigurat prin reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor.
Tribunalul, analizând cererea în raport de dispoziţiile legale cu aplicabilitate în speţă şi probele administrate în cauză reţine următoarele :
Potrivit art.455 rap. la art. 453 lit.a din Codul de procedură penală executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă "când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa."
Cum afecţiunile de care suferă petentul-condamnat pot fi tratate prin reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, se constată că acestea nu îl pun în imposibilitatea de a executa pedeapsa, astfel că cererea acestuia urmează a fi respinsă.
Curtea de Apel Suceava
Restituirea cauzei la procuror. Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei.
Curtea de Apel București
Dispoziţiile art. 315 din Codul de procedură civilă şi caracterul obligatoriu al deciziei de îndrumare. Dacă în rejudecare judecătorii nu ar fi obligaţi să se supună acesteia, conform art. 315 C.proc.civ., putând reitera erorile comise prin hotărârea desf
Tribunalul Maramureș
Fapta inculpatului care, prin nerespectarea dispoziţiilor legale privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi (în condiţiile în care prin decizia C.C. 903/2010 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din ...
Tribunalul Prahova
Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Curtea de Apel Târgu Mureș
Rejudecare