Prin sentinţa penală nr. 294/18.10.2013 Judecătoria Alexandria în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a Cpp., a respins ca nefondată plângerea petentului B.T. , menţinând ordonanţa nr. 4227/P/2012 din 29.03.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, menţinută prin rezoluţia nr. 325/II/2/2013 din. 20.05.2013 a primului procuror, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale împotriva intimaţilor V.L. şi V. I., pentru infr. prev. de art. 220 alin. 1Cp.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petentul B.T., cauza fiind înaintată spre soluţionarea căii de atac, tribunalului.
Având în vedere că potrivit art. 27 pct. 3 Cpp, tribunalul judecă numai recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiuni pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile la hotărârile judecătoriilor în materia măsurilor preventive, liberării provizorii, măsurilor asiguratorii, executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cauze anume prevăzute de lege, tribunalul a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
S-au avut în vedere atât prevederile art. 28/1 pct. 3 Cpp., cât şi încheierea nr. 1365/08.09.2011 a Î.C.C.J. – secţia penală.
Tribunalul Teleorman
Cerere pentru acordare daune interese sub forma dobânzii. Titluri executorii suspendate. Legalitatea cererii.
Tribunalul Teleorman
Verificarea măsurii controlului judiciar în procedura camerei preliminare, în absenţa inculpatului, apărătorului şi fără participarea procurorului.
Judecătoria Sectorul 1 București
Cerere în anulare ordonanţă de plată
Judecătoria Sectorul 1 București
Din economia dispoziţiilor art. 1531 C. civ. reiese că, pentru repararea prejudiciului suferit, creditorului i se cuvin daune-interese constând atât în actualizarea sumei executate cu rata inflaţiei damnum emergens (pierderea efectivă), cât şi la dobânda
Curtea de Apel Craiova
Conflict de competenţă. Competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziei de excludere dintr-un partid politic.