Sentinţa civilă nr. 1207
Şedinţa publică de la 06 Mai 2009
Fond funciar
Mai întâi , instanţa trebuie să pornească în soluţionarea acţiunii de la examinarea îndeplinirii condiţiilor de exerciţiu ale acţiunii civile , respectiv de la întrunirea cerinţelor de a fi parte în proces.
Astfel , examinând cererea de chemare în judecată prin prisma existenţei unui interes legitim în promovarea unei astfel de solicitări ,şi în acord cu prevederile art. III al. 2 din Legea 169/1997 dar şi reţinând că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de nulitatea unui titlu de proprietate , se constată că petenta nu justifică nici dreptul dar nici interesul promovării acţiunii , întrucât nu are nici un folos practic în urma modificării titlului de proprietate .
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 1280/263/2009 petenta Comisia Locală de Fond Funciar S. a chemat în judecată pârâtii D. D. şi D. V. solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea adeverinţei de proprietate nr. 1751 precum şi a titlului de proprietate nr. 1505407.
În motivare ,s-a aratat că înscrisurile contestate au fost emise în considerarea sentinţei civile nr. 44/17.01.2006 , a Judecătoriei Motru, însă în ceea ce priveşte terenul reconstituit în locaţia „La…. „ , intimaţii nu sunt îndreptăţiţi la reconstituire întrucât nu au formulat cerere şi mai mult nu figurează în registrul agricol cu această suprafaţă .
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. Art. III lit. a L.169/1997 .
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri(filele 4-12).
Pârâtul D. D. a depus întâmpinare la dosar solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât cele relevate prin cererea de chemare în judecată nu corespund realităţii, terenul litigios aflându-se în punctele C. lui G. şi V. lui I..
În scop probator , a fost depusă s.c. nr. 3210/17.12.2008 a Judecătoriei Motru , prin S-a soluţionat în mod definitiv statuându-se asupra legalităţii adeverinţei de proprietate nr. 1751.
La termenul de judecată din data de 06.05.2009 , din oficiu , instanţa a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei .
Asupra excepţiei invocate
Mai întâi , instanţa trebuie să pornească în soluţionarea acţiunii de la examinarea îndeplinirii condiţiilor de exerciţiu ale acţiunii civile , respectiv de la întrunirea cerinţelor de a fi parte în proces.
Astfel , examinând cererea de chemare în judecată prin prisma existenţei unui interes legitim în promovarea unei astfel de solicitări ,şi în acord cu prevederile art. III al. 2 din Legea 169/1997 dar şi reţinând că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de nulitatea unui titlu de proprietate , se constată că petenta nu justifică nici dreptul dar nici interesul promovării acţiunii , întrucât nu are nici un folos practic în urma modificării titlului de proprietate .
Este adevărat, însă că petenta are facultatea de a identifica terenurile atribuite ilegal şi de a sesiza , după caz , primarul sau prefectul pentru ca aceştia să promoveze o acţiune în constarea nulităţii , însă atâta timp cât în cauză , promotoarea cererii de chemare în judecată este comisia locală de fond funciar , instanţa va califica cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă .
Astfel , potrivit art. 5 lit. l din regulamentul aprobat prin HG 890/2005 , primarul „înaintează sub semnătură acţiuni în constatarea nulităţii absolute pentru cazurile prevăzute de art. III din Legea 167/1997” , temei invocat chiar de către petentă prin acţiunea introductivă.
Reţinând că promovarea unei astfel de cereri a fost condiţionată de către legiuitor de existenţa unei calităţi procesuale derivată dintr-un interes legitim , care însă nu se regăseşte în cazul petentei , urmează ca instanţa să admită excepţia invocată din oficiu , cu consecinţa respingerii cererii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Judecătoria Târgu-Cărbunești
Obligaţie de a face
Tribunalul Cluj
Fond funciar
Judecătoria Pașcani
Excepţia lipsei coparticipării procesuale obligatorii. Rectificarea titlului de proprietate în sensul scrierii corecte a amplasamentului şi întinderii suprafeţei de teren.
Tribunalul Gorj
Fond funciar
Judecătoria Târgu-Cărbunești
Nulitate acte de reconstituire şi obligaţie de a face