Contestaţie la executare.

Sentinţă civilă 869 din 19.05.2009


Prin acţiunea înregistrată la această instanţă sub nr.______ din ______ contestatoarea AF L.I. a formulat contestaţie la executare, în contradictoriu cu intimata Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună suspendarea executării silite pornită în dosarul execuţional nr._____al Biroului Executorului Judecătoresc B.M., până la soluţionarea irevocabilă a prezentei contestaţii la executare, anularea Somaţiei din 18.02.2009 şi a formelor de executare întreprinse în acelaşi dosar execuţional şi anularea executării înseşi, ca fiind prescrise extinctiv.

În motivare, contestatoare arată în esenţă că potrivit prev.art.405 alin.1 Cod procedură civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Acest termen general, în lipsa unei dispoziţii exprese contrare, se aplică şi în cazul executărilor silite referitoare la dreptul de creanţă a intimatei.

Faţă de aceste reguli imperative, titlul executoriu în cauză este Decizia civilă nr.25/R/18.01.2006 a Tribunalului Harghita, iar primul act începător al executării silite în constituie Somaţia din 18.02.2009 a Biroul Executorului Judecătoresc B.M., în urma cererii de executare silită înregistrată la data de 22.01.2009.

În această situaţia dreptul de a cere executarea silită a creanţelor privind amenda contravenţională şi contravaloarea Autorizaţiei Speciale de Transport s-a prescris.

S-a solicitat şi aplicarea disp.art.274 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă, intimata, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov arată următoarele:

Procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost contestat de către AF L.I. şi prin decizia civilă nr.25/R/18.01.2006 a fost respins recursul contestatorului împotriva sentinţei civile nr.1427/07.09.2005 prin care s-a respins plângere împotriva procesului-verbal arătat.

Conform OG nr.2/2001, procesul-verbal neatacat sau hotărârea judecătorească irevocabilă constituie titlu executoriu (art.37).

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului la executare se arată că cererea pentru executare silită a fost expediată prin poştă la data de 16.01.2009, situaţie în care, conform art.101 alin.3 din Cod procedură civilă, termenul de prescripţie s-ar fi împlinit la data de 18.01.2009.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa stabileşte următoarele:

Intimata Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov s-a adresat cu cerere către Biroului Executorului Judecătoresc B.M. O.S., solicitând executarea silită a AI L.I. pentru suma de 2.214,51 lei, contravaloarea autorizaţiei speciale de transport nr.850260/11.05.2005.

Cererea datată la 15.01.2009, a fost înregistrată la executor la data de 21.01.2009.

Cererii au fost alăturate procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr.0010086 din 11.05.2005 încheiat de agentul constatator din cadrul SDN Miercurea-Ciuc, Autorizaţia specială de transport nr.850260/2005, Decizia civilă nr.25/R/18.01.2006 a Tribunalului Harghita şi sentinţa civilă nr.1427/07.09.2005 a Judecătoriei O.S., precum şi Notificarea debitorului, din data de 12.11.2008 pentru plata contravalorii autorizaţiei speciale de transport.

Din analiza acestor acte rezultă că s-a solicitat executarea silită pentru plata contravalorii autorizaţiei speciale de transport şi nicidecum plata amenzii contravenţionale cuprinsă în procesul verbal de constatare. Chiar şi intimata, prin „Precizările” depuse la dosarul cauzei (f.35) arată clar că debitul pentru care s-a pornit executarea este contravaloarea Autorizaţiei speciale de transport.

Or, în această situaţie, verificând nr.şi data emiterii autorizaţiei, respectiv 1253/16.05.2005, executarea silită solicitată la data de 15.01.2009 este tardivă, iar dreptul de a cere executarea silită este prescris.

De altfel, şi Notificarea din data de 12.11.2008, în raport cu data emiterii autorizaţiei era tardivă.

Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază întemeiată contestaţia formulată de contestatoarea AF L.I., la executarea silită pornită de Biroului Executorului Judecătoresc B.M. şi urmează să o admită, conform celor cuprinse în dispozitivul prezentei hotărâri.