Potrivit dispoziţiilor art.26 alin.(3) din Legea nr.10/2001 "decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribuna

Decizie 65 din 02.06.2016


Potrivit dispoziţiilor art.26 alin.(3) din Legea nr.10/2001 "decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".

Pe cale de consecinţă, doar persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza  Legii nr. 10/2001, în favoarea căreia a fost emisă respectiva decizie sau dispoziţie, poate ataca în instanţă, în condiţiile art.26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ipoteză în care competenţa materială de soluţionare revine, în prima instanţă, tribunalului.

În schimb, în situaţia în care o dispoziţie emisă în favoarea unei persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii  în baza Legii nr.10/2001 este atacată de către o terţă persoană, alta decât cea în favoarea căreia a fost emisă decizia, cenzurarea legalităţii şi valabilităţii acesteia se va putea face în condiţiile dreptului comun şi în nici un caz în condiţiile procedurii speciale, reglementată  de Legea nr.10/2001, chiar dacă terţa persoană ar susţine şi emite pretenţii proprii cu privire la imobilul ce a făcut obiectul dispoziţiei atacate.

Curtea a reţinut că normele de competenţă de excepţie sunt de strictă interpretare astfel încât, în lipsa unor dispoziţii speciale, derogatorii de la dispoziţiile de drept comun în materie de competenţă, competenţa de soluţionare în prima instanţă a acţiunii în anulare sau în constatarea nulităţii absolute introdusă de terţi împotriva deciziilor emise în baza Legii nr.10/2001, aparţine instanţei competente potrivit dreptului comun, în speţă, Judecătoriei, potrivit art.1 alin.2 din vechiul Cod de procedură civilă.

Secția  civilă - Sentința  civilă  nr. 65/2  iunie  2016

Prin sentinţa civilă nr…/27.01.2015 pronunţată de Tribunalul Sibiu-secţia I civilă a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Sibiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile privind pe reclamanţii: C.C., M.C., ambii continuaţi de moştenitori în contradictoriu cu pârâtul municipiul Sibiu reprezentat de Primar, intervenienta T.E.H., şi intervenienţii C.D. şi C.P., C.C., C.M., C.M., Z.C.D., Z.G.L., Z.G., având ca obiect anularea anulare parţială Dispoziţie emisă în temeiul Legii nr.10/2002, în favoarea Judecătoriei Sibiu

S-a reţinut în considerentele acestei hotărârii că acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii absolute introdusă de terţi împotriva dispoziţiei emisă în baza Legii nr.10/2001 aparţine instanţei de drept comun, în cazul de faţă, judecătoriei.

Reţine  tribunalul că normele de competenţă vizate de Legea nr.10/2001 sunt de strictă interpretare, aşa încât ele nu se aplică prin asemănare şi în cazul acţiunilor introduse de terţe persoane ce se pretind a fi vătămate prin dispoziţia emisă în temeiul legii speciale.

Prin sentinţa civilă  nr…/….2016 pronunţată de Judecătoria Sibiu s-a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile de faţă în favoarea Tribunalului Sibiu.

Pentru a dispune în acest sens judecătoria a reţinut că, chiar dacă art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, care prevede competenţa Tribunalului, se referă expres numai la dispoziţiile de respingere a cererilor de restituire, el trebuie aplicat pentru identitate de raţiune şi în ceea ce priveşte dispoziţiile de admitere a cererilor, indiferent de persoana care îi contestă legalitatea. În sprijinul acestei interpretări extinctive a textului de lege se invocă Decizia nr. XX/2007 pronunţată de ÎCCJ în soluţionare RIL.

S-a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi s-a trimis cauza acestei instanţe pentru soluţionarea conflictului negativ.

CURTEA, în soluţionarea potrivit art.22 alin.(2) din Codul de procedură civilă(1865) a prezentului conflict negativ de competenţă, a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art.26 alin. (3) din Legea nr.10/2001 "decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".

Pe cale de consecinţă, doar persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001, în favoarea căreia a fost emisă respectiva decizie sau dispoziţie, poate ataca în instanţă, în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.10/2001, ipoteză în care competenţa materială de soluţionare revine, în prima instanţă, tribunalului.

În schimb, în situaţia în care o dispoziţie emisă în favoarea unei persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza  Legii  nr.10/2001 este atacată de către o terţă persoană, alta decât cea în favoarea căreia a fost emisă decizia, cenzurarea legalităţii şi valabilităţii acesteia se va putea face în condiţiile dreptului comun şi în nici un caz în condiţiile procedurii speciale, reglementată de Legea nr.10/2001, chiar dacă terţa persoană ar susţine şi emite pretenţii proprii cu privire la imobilul ce a făcut obiectul dispoziţiei atacate.

Se mai observă că Decizia nr. XX/ 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în  RIL, a avut o cu totul altă ipoteză de aplicare a dispoziţiilor art.26 alin. (3) Cod  procedură  civilă, pentru situaţia refuzului de a emite decizia sau dispoziţia de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, ce nu îşi găseşte raţiunea de aplicare în cauza de faţă şi nu justifică o interpretare extinctivă a acestui text de lege.

Ca atare, Curtea a reţinut că normele de competenţă de excepţie sunt de strictă interpretare astfel încât, în lipsa unor dispoziţii speciale, derogatorii de la dispoziţiile de drept comun în materie de competenţă, competenţa de soluţionare în prima instanţă a acţiunii în anulare sau în constatarea nulităţii absolute introdusă de terţi împotriva deciziilor emise în baza Legii nr.10/2001, aparţine instanţei competente potrivit dreptului comun, în speţă, Judecătoriei, potrivit art.1 alin.2 din vechiul Cod de procedură civilă.

În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Deciziile nr.1073/2006, 1883/2014.