Nemotivarea hotărârii. Restrângerea dreptului la un proces echitabil, neefectuarea cercetării judecătoreşti

PROCEDURĂ PENALĂ

Nemotivarea hotărârii. Restrângerea dreptului la un proces echitabil, neefectuarea cercetării judecătoreşti

Nemotivarea hotărârii de fond ce indică lipsa unei judecăţi efective a cauzei, nu poate fi suplinită de instanţa de apel întrucât ar conduce la lipsirea inculpaţilor de un grad de jurisdicţie. Dacă, Curtea ar analiza toate componentele acţiunii penale din cauză şi toate apărările inculpatului pentru prima oară în apel, inculpatul nu ar avea acces la exercitarea controlului judiciar asupra acestei decizii, hotărârea fiind definitivă.

- art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale

- art. 354 alin. (2) Cod de procedură penală

Decizia penală nr. 1/A/06.01.2016

Dosar nr. 2350/111/2014

Prin sentinţa penală nr. 126 din 17 august 2015, Tribunalul Bihor, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, art. 5 Cod penal şi art. 15 din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală l-a condamnat pe inculpatul P.-B. I. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) Cod penal pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, art. 5 Cod penal şi art. 15 din Legea nr. 143/2000 modif. cu aplicarea art. 396 Cod procedură penală, a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) Cod penal şi art. 39, 45 Cod penal s-a dispus contopirea celor doua pedepse în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de o lună, stabilind o pedeapsă rezultantă de un an şi o lună, precum şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) Cod penal pe o durată de un an cu titlu de pedeapsă complementară şi interzicerea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. (1) Cod penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune B., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei O. pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) Cod penal i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală şi art. 72 alin. (1) Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata măsurii reţinerii, de 24 de ore de la 01.04.2014.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat şi îi aduce la cunoştinţa acestuia că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal. şi art. 5 Cod penal a fost condamnat inculpatul K. A.-B. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 67 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) Cod penal pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal şi art. 5 Cod penal a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de un an închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) Cod penal şi art. 39, 45 Cod penal s-a dispus contopirea celor doua pedepse în pedeapsa cea mai grea de un an închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 3 luni, stabilind o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare, pe care inculpatul o va executa în detenţie, precum şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) Cod penal pe o durată de un an cu titlu de pedeapsă complementară şi interzicerea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală şi art. 72 alin. (1) Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata măsurii reţinerii, de 24 de ore de la 01.04.2014.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat şi le-a adus la cunoştinţa acestora că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 112 alin. (1) lit. d), art. 17 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 574 lit. d) Cod procedură penală s-a dispus confiscarea specială în vederea distrugerii, a cantităţii de 11,5 grame cannabis, droguri cumpărate de la inculpatul K. A.-B. prin intermediul inculpatului P.-B. I., rămase neconsumate după efectuarea analizelor chimice de laborator, care au fost predate organului de cercetare penală, urmând ca ulterior să fie depuse în Camera de corpuri delicte, droguri şi precursori din cadrul I.G.P.R. - Direcţia Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă.

În baza art. 112 alin. (1) lit. d) şi f) Cod penal, cu referire la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat suma de 2472 lei de la inculpatul K. A.-B., ca fiind bani primiţi şi dobândiţi de acesta, în mod ilicit, din vânzarea de droguri.

În baza art. 272 Cod procedură penală, s-a dispus ca din fondurile Ministerului Justiţiei să se achite în favoarea apărătorului din oficiu, av. N. A., suma de 300 lei, potrivit delegaţiei de asistenţă juridică obligatorie nr. xxxx/13.05.2014

În baza art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, câte 1500 lei fiecare.

Prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 11/D/P/2014 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial O. au fost trimişi în judecată, în libertate, inculpatul P.-B. I. trimis în judecată în libertate pentru infracţiunile de trafic şi consum ilicit de droguri de risc, fapte prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, comise în formă continuată şi inculpatul K. A.-B. trimis în judecată în libertate pentru infracţiunile de trafic şi consum ilicit de droguri de risc, fapte prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, comise în formă continuată.

În actul de sesizare s-a reţinut în fapt că în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, inculpatul P.-B. I. a procurat, cumpărat şi deţinut, fără drept mai multe zeci de grame de cannabis şi rezină de cannabis - droguri de risc ce fac parte din Tabelul III – Anexă la Legea nr. 143/2000, de la inculpatul K. A.-B., din care o parte le-a valorificat cu suma de 50 lei/gram suspecţilor P. V. G., G. T. I., T. A. C., D. L. P., D. M., G. B., B. H., K. B. C., inclusiv colaboratorului şi investigatorului, autorizaţi în cauză, iar o parte le-a reţinut atât pentru consum propriu, cât şi pentru consumul cu alte persoane din anturajul său, activitate infracţională care s-a epuizat la data de 01.04.2014, cu ocazia prinderii în flagrant a acestuia, imediat după ce a valorificat cantitatea de aproximativ 6 grame de canabis, investigatorului autorizat în cauză, cu suma de 300 lei.

În privinţa inculpatului K. A.-B. s-a reţinut că în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a procurat şi deţinut, fără drept, mai multe zeci de grame de canabis şi rezină de canabis - droguri de risc ce fac parte din Tabelul III – Anexă la Legea nr. 143/2000, de la persoane rămase neidentificate, din care o parte le-a valorificat fie direct, fie prin intermediul inculpatului P.-B. I., cu suma de 50 lei/gr. suspecţilor P. V. G., G. T. I., T. A. C., D. L. P., D. M., G. B., B. H., K. B. C., inclusiv colaboratorului şi investigatorului, autorizaţi în cauză, iar o parte le-a reţinut atât pentru consum propriu, cât şi pentru consumul împreună cu inculpatul P.-B. I., activitate infracţională care s-a epuizat la data de 01.04.2014, cu ocazia prinderii în flagrant a acestuia, imediat după ce a valorificat cantitatea de aproximativ 6 grame de canabis, inculpatului P.-B. I., cu suma de 300 lei.

Prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului K. A.-B. care, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a procurat şi deţinut, fără drept, mai multe zeci de grame de cannabis şi rezină de cannabis - droguri de risc ce fac parte din Tabelul III – Anexă la Legea nr. 143/2000, de la persoane rămase neidentificate, din care o parte le-a valorificat fie direct, fie prin intermediul inculpatului P.-B. I., cu suma de 50 lei, suspecţilor din prezenta cauză, inclusiv colaboratorului şi investigatorului, autorizaţi în cauză, iar o parte le-a reţinut atât pentru consum propriu, cât şi pentru consumul împreună cu inculpatul P.-B. I., activitate infracţională care s-a epuizat la data de 01.04.2014, cu ocazia prinderii în flagrant a acestuia, imediat după ce a valorificat cantitatea de aproximativ 6 grame de cannabis, inculpatului P.-B. I., cu suma de 300 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri de risc, fapte prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, comise în formă continuată.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod procedură penală întrucât rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat, prima instanţa a dispus condamnarea inculpatului K. A.-B.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, în termen legal, a declarat apel inculpatul K. A.-B. solicitând desfiinţarea acesteia, în principal în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar în sensul de a se dispune, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) Cod de procedură penală achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, neexistând probe care să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăţia acestuia. Prin cea de-a doua cerere subsidiară s-a cerut să se dispună reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului apelant pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu spre minimul special şi să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

Referitor la cererea principală s-a arătat că instanţa de fond a copiat în totalitate acuzaţiile aduse prin actul de sesizare, încălcând astfel dispoziţiile art. 403 alin. (1) lit. c) şi ale art. 103 alin. (2) Cod de procedură penală, precum şi ale art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi nerăspunzând niciuneia dintre apărările inculpatului.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) Cod procedură penală Curtea a reţinut următoarele:

Curtea a apreciat că instanţa are obligaţia de a motiva în fapt şi în drept hotărârea pronunţată atât sub aspectul laturii penale cât şi sub aspectul laturii civile.

În acest sens instanţa supremă a arătat că „motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând părţilor din proces posibilitatea să şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de control judiciar elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc. A motiva înseamnă a demonstra, a pune în evidenţă datele concrete care, folosite ca premise, duc la formularea unei concluzii logice. Simpla afirmare a unei concluzii fără indicarea unei date concrete, fără a arăta în ce mod a fost stabilită acea dată sau referirea explicită ori implicită la actele cauzei în general nu înseamnă a motiva” (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 656/2004,www.scj.ro).

În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că motivarea unei hotărâri constituie una dintre componentele dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Conven?ia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertă?ilor Fundamentale îi atribuie „instanţei” obligaţia de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi probelor părţilor (CEDO, hotărârea din 20 aprilie 2010, în cauza Boldea c. României, parag. 32 38).

Tot astfel, potrivit art. 31 din Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărâ¬rilor judecătoreşti se a reţinut că pentru a fi de calitate, hotărârea judecătorească trebuie percepută de justiţiabil şi de societate în general drept rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile şi al unei aprecieri convingătoare a faptelor, fiind executabilă. Justiţiabilul va avea atunci convingerea că a fost examinată cauza sa şi că a fost soluţionată corect şi societatea va percepe hotărârea ca pe un factor ce poate restabili pacea socială.

Curtea a constatat că prima instanţă nu a motivat soluţia pronunţată, ci s-a rezumat la a reproduce ad litteram conţinutul rechizitoriului, fără a prezenta niciun considerent din care să rezulte modul în care a apreciat că se impune adoptată soluţia pronunţată în cauză.

Copierea rechizitoriului a condus la reţinerea de către instanţă a unor situaţii de fapt care nu au corespondent în activităţile judiciare derulate nemijlocit în cursul judecăţii cum ar fi audierea sau vizionarea de DVD-uri şi citirea notelor întocmite de organe abilitate astfel cum rezultă din considerentele hotărârii (filele 8 - 10 din sentinţă).

Astfel, hotărârea primei instanţe nu conţine nici un element de raţionament juridic apt să conducă la concluzia examinării efective în fapt şi în drept a cauzei.

Curtea a constatat că din hotărârea primei instanţe nu rezultă în baza unui raţionament judiciar propriu:

a.care sunt actele materiale ce intră în conţinutul infracţiunilor continuate de care este acuzat inculpatul K. A.-B., numărul acestora şi data comiterii;

b.analiza tipicităţii obiective şi subiective a infracţiunilor de care este acuzat inculpatul K. A.-B.;

c.modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile în condiţiile reţinerii aplicării dispoziţiilor art. 5 Cod penal;

d.analiza apărărilor formulate de inculpat în scopul reţinerii sau înlăturării acestora, în condiţiile în care inculpatul K. A.-B. a invocat existenţa unui dubiu cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de droguri de care este acuzat, a susţinut existenţa unor probe din care rezultă nevinovăţia sa (de pildă, declaraţia martorilor K. Ş., P. V. G., G. T. I., T. A. C.), precum şi lipsa de fiabilitate şi lipsa caracterului determinant în acuzare a declaraţiilor coinculpatului P.-B. I.

Aşadar, Curtea a constatat că singura contribuţie a judecătorului de la prima instanţă în redactarea considerentelor hotărârii s-a limitat la preluarea situaţiilor de fapt şi a încadrării juridice din cuprinsul rechizitoriului, precum şi la inserarea a trei paragrafe (fila 14 din sentinţă penultimul paragraf, fila 16 primul paragraf, respectiv fila 17 paragraf 4) şi a minutei fără a analiza în baza unui raţionament juridic care sunt argumentele care impun soluţia pentru care acesta a optat.

Toate aceste elemente sunt de natură a indica lipsa unei judecăţi efective a cauzei, care nu poate fi suplinită de către instanţa de apel întrucât ar conduce la lipsirea inculpaţilor de un grad de jurisdicţie.

Curtea a apreciat că această situaţie creează o restrângere disproporţionată a dreptului la un proces echitabil care nu poate fi compensată prin analiza instanţei de control judiciar.

Deşi omisiunea primei instanţe de a motiva soluţia pronunţată nu constituie o cauză de nulitate absolută, astfel încât nu se încadrează ca atare printre motivele care pot atrage desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu art. 421 pct. (2) lit. b) Cod procedură penală, Curtea a constatat că soluţia se impune pentru a garanta respectarea atât a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, cât şi a dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală garantat de art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Astfel, potrivit art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale persoana declarată vinovată de o infracţiune are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau condamnării de către o jurisdicţie superioară.

Totodată, se a constatat că situaţia din prezenta cauză nu se numără printre excepţiile prevăzute de art. 2 alin. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cu privire la care este suficientă existenţa unui singur grad de jurisdicţie: în cazul infracţiunilor minore (în cazul acestora, înlăturarea dublului grad de jurisdicţie trebuie prevăzut expres, or dispoziţiile art. 38 alin. 2 Cod de procedură penală nu exclud hotărârile cu privire la infracţiunile care fac obiectul prezentei cauze din categoria celor fără drept de la exercitarea apelului), în cazul în care inculpatul a fost judecat în primă instanţă de cea mai înaltă jurisdicţie, ori a fost condamnat şi declarat vinovat ca urmare a unui apel împotriva achitării sale.

Chiar dacă apelul este o cale de atac integral devolutivă, instanţa de control judiciar având plenitudine de jurisdicţie şi putând reaprecia şi statua asupra vinovăţiei, acest efect al apelului nu echivalează cu a statua în primă şi ultimă instanţă asupra situaţiei de fapt în privinţa acţiunii penale, cu respectarea tuturor garanţiilor dreptului la un proces echitabil, apelul fiind în principal o cale de atac şi, prin urmare, presupunând în mod necesar realizarea controlului judiciar. Or, controlul judiciar nu poate fi realizat în concret în lipsa unei judecăţi efective în primă instanţă cu respectarea exigenţelor art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În situaţia în care Curtea ar analiza toate componente acţiunii penale din cauză şi toate apărările inculpatului pentru prima oară în apel, inculpatul nu ar avea acces la exercitarea controlului judiciar asupra acestei decizii, hotărârea fiind definitivă.

În plus, Curtea a constatat existenţa unei afectări a dreptului la un proces echitabil prin restrângerea nejustificată a obligaţiei procedurale pozitive a instanţei de a da eficienţă prinicipiului nemijlocirii.

Curtea a apreciat că principiul nemijlocirii, aflat într-o legătură indisolubilă cu principiul contradictorialităţii, este principiul specific fazei de judecată, potrivit căruia instanţa trebuie să perceapă direct, nemijlocit mijloacele de probă ce se administrează în cauză, pre¬cum şi susţinerile procu¬rorului sau ale părţilor din proces.

În considerarea respectării principiului nemijlocirii pentru a servi drept temei pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, probele strânse în cursul urmăririi penale şi invocate în rechizitoriu trebuie verificate în cursul cercetării judecătoreşti în mod nemijlocit, oral, contradic¬toriu şi în şedinţă publică. În acest sens, instanţa supremă a arătat că „numai după verificarea acestor probe, cu respec¬tarea principiilor oralităţii, nemijlocirii, contradictorialităţii, publicităţii şi după administrarea din oficiu, sau la cererea părţilor, a oricăror alte probe necesare aflării adevărului, instanţa poate reţine, motivat, care dintre probe exprimă adevărul şi, pe această bază, să pronunţe soluţia, ca unic rezultat impus de probe (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5567/2004, www.legalis.ro).

În vederea asigurării nemijlocirii a fost reglementat principiul continuităţii completului de judecată, potrivit căruia judecarea unei cauze penale se face pe parcursul întregului proces de acelaşi complet de judecată căruia i a fost repartizată aleatoriu cauza. În mod excepţional, potrivit art. 354 alin. (2) Cod de procedură penală, dacă menţinerea componenţei completului nu este posibilă, schimbarea acesteia se poate realiza, fără a fi necesară refacerea actelor deja efec¬tuate, pe parcursul cercetării judecătoreşti, însă cel târziu până la începerea dezbaterilor (nemijlocire parţială).

Curtea a apreciat că faţă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauzele Beraru contra României şi Cutean contra României excepţia nemijlocirii parţiale stipulată de art. 354 alin. (2) Cod de procedură penală trebuie privită potrivit standardului convenţional, deoarece garantarea dreptului la un proces echitabil impune, în principiu, ca judecătorul care pronunţă hotărârea în cauză să fie şi cel în faţa căruia au fost audiaţi nemijlocit inculpatul şi martorii relevanţi.

Astfel, în cauza Beraru contra României instanţă de contencios european a arătat că „un aspect important al unui proces penal echitabil este posibilitatea pe care o are inculpatul de a fi confruntat cu martorii în prezenţa judecătorului care, în cele din urmă, se pronunţă asupra cauzei. Principiul nemijlocirii este o garanţie importantă în procesul penal în cadrul căruia observaţiile făcute de instanţă cu privire la comportamentul şi credibilitatea unui martor pot avea consecinţe importante pentru inculpat. Prin urmare, o modificare adusă compunerii instanţei de judecată ulterior audierii unui martor important ar trebui să determine în mod normal o nouă audiere a martorului respectiv” (CEDO, hotărârea din 18 martie 2014, în cauza Beraru contra României, parag. 64 68).

Tot astfel, în cauza Cutean contra României Curtea de la Strasbourg a reţinut că „principiul nemijlocirii este o garanţie importantă în procedura penală în care observaţiile instanţei de judecată asupra conduitei şi credibilităţii unui martor pot avea consecinţe importante pentru acuzat. (…) având în vedere mizele mari ale procedurii penale, consideraţiile mai sus-menţionate se aplică şi în ceea ce priveşte audierea directă a acuzatului însuşi de către judecătorul care pronunţă hotărârea în cauză. Curtea reaminteşte că, în conformitate cu principiul nemijlocirii, într-o cauză penală hotărârea ar trebui pronunţată de judecătorii care au fost prezenţi pe tot parcursul procedurii şi administrării probelor. (…) Curtea consideră că disponibilitatea transcrierilor declaraţiilor nu poate compensa atingerea adusă principiului nemijlocirii administrării probelor” (CEDO, hotărârea din 2 decembrie 2014, în cauza Cutean contra României, parag. 60- 73).

Curtea a reţinut că deşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu instituie o interdicţie de schimbare a componenţei completului de judecată, stabileşte totuşi că probele esenţiale în acuzare, declaraţiile martorilor a căror credibilitate este contestată de apărare sau declaraţiile inculpaţilor să fie administrate nemijlocit de către completul care procedează la judecarea cauzei în primă instanţă sau, în anumite circumstanţe, de către instanţa de apel. Instanţa de la Strasbourg a apreciat că nerespectarea principiului nemijlocirii în faţa primei instanţe ar putea fi compensată, prin administrarea nemijlocită a probatoriului de către instanţa de apel, însă numai în anumite circumstanţe care să nu afecteze însăşi esenţa dreptului la un proces echitabil.

Având în vedere aceste standarde jurisprudenţiale obligatorii Curtea consideră că instanţa de apel are obligaţia de a verifica dacă în ipoteza schimbării componenţei completului de judecată în primă instanţă noul complet a efectuat cercetarea judecătorească cu respectarea principiului nemijlocirii. În ipoteza constatării existenţei unei nerespectări a acestui principiu instanţa de control judiciar trebuie să analizeze în ce măsură această restrângere a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale poate fi compensată prin readministrarea nemijlocită a probatoriului în calea de atac astfel încât acest drept să nu fie teoretic şi iluzoriu.

Prin urmare, Curtea a constatat că judecătorul primei instanţe care a pronunţat soluţia în cauză nu a efectuat cercetarea judecătorească în cauză, în faţa sa neadministrându-se niciuna dintre probele pe care ulterior le-a evaluat în cauză şi le-a reţinut ca temei al soluţiei de condamnare a inculpatului, cu excepţia unei declaraţii sumare a inculpatului de 11 rânduri pe care instanţa nu a avut-o în vedere.

Curtea a apreciat că această situaţie coroborată cu nemotivarea hotărârii creează o restrângere disproporţionată a dreptului la un proces echitabil producând efecte similare cu neefectuarea cercetării judecătoreşti, care nu poate fi compensată prin administrarea probatoriului cu respectarea principiului nemijlocirii doar în calea de atac a apelului.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. (2) lit. b) Cod procedură penală, art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale Curtea a admis apelul declarat de inculpatul K. A. B. împotriva sentinţei penale nr. 126 din 17 august 2015 pronunţate de Tribunalul B. în dosarul nr. 2350/111/2014.

A desfiinţat sentinţa penală apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă – Tribunalul B. cu privire la acuzaţiile formulate de parchet împotriva inculpatului K. A. B.

A menţinut probele administrate în faţa primei instanţe.

În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare