Nelegalitatea perceperii timbrului de mediu. Incidența Hotărârii cjue din 09.06.2016 pronunţată în cauza c-586/14, Budişan.

Nelegalitatea perceperii timbrului de mediu. Incidența Hotărârii CJUE din 09.06.2016 pronunţată în cauza C-586/14, Budişan.

Sarcina fiscală care decurge din OUG nr.9/2013 este aceeaşi pentru contribuabilii care cumpără un autovehicul rulat dintr un alt stat membru și care solicită înmatricularea lui în România și pentru aceia care cumpără un autovehicul de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, înmatriculat în România anterior datei de 1 ianuarie 2007, fără plata vreunei taxe.

CJUE a declarat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă, însă se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 1119/09 septembrie  2016. În același sens, decizia nr. 1308/26.09.2016, decizia nr.1315/26.09.2016, decizia nr. 1337/28.09.2016 etc.

Prin sentinţa administrativă nr…/CA/2015 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea reclamantului P.S.D., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice S. şi Administraţia Fondului pentru Mediu B., prin care s-a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 4.353 lei achitată cu titlu de timbru de mediu, precum şi la plata dobânzii legale aferentă de la data plăţii şi până la data restituirii, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii cu cheltuieli de judecată.

Recurentul consideră, în esenţă, că hotărârea este nelegală dat fiind că taxa  are efect discriminatoriu încurajând piaţa internă de autovehicule, că trebuie analizată legalitatea prevederilor legale naţionale în materia taxei de poluare cu cele ale dreptului Uniunii Europene, art.110 TFUE.

În drept, s-au invocat prevederile  art.110 TFUE, art.148 Constituţia României, art. 488 al. 1 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă.

Recursul a fost timbrat cu 100 lei.

Intimata pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice S. a formulat întâmpinare la recurs  solicitând respingerea acestuia ca nefondat. În esenţă, intimata a apreciat că  O.U.G. nr.9/2013 nu conţine principii discriminatorii contrare celor instituite de CJCE  în aplicarea art. 110  TFUE, taxa fiind încasată legal fără încălcarea normelor unionale, aceasta făcând venit la Administraţia Fondului pentru Mediu.

La rândul său, intimata pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. În susţinerea acestei poziţii procesuale intimata a menţionat, în esenţă, că  O.U.G. nr.9/2013 a armonizat cerinţele comunitare cu necesităţile interne referitoare la menţinerea obligaţiei fiscale, ca instrument de combatere a fenomenului poluării, actul normativ înlăturând discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări legislative, urmărind primordial emisiile generate de maşină, respectiv nivelul de emisii şi tipul de tehnologie folosit, reprezentând în realitate o adevărată taxă de mediu. Mai mult, intimata a mai arătat că  O.U.G. nr.9/2013 a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de provenienţa autovehiculului.

Analizând hotărârea primei instanţe prin prisma criticilor formulate, încadrabile în motivul de nelegalitate prevăzut de art.488 pct. 8 Cod de procedură civilă, Curtea a constatat fondat recursul reclamantului şi l-a  admis  pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material la situaţia de fapt dovedită în cauză atunci când a respins acţiunea reclamantului în restituirea timbrului de mediu achitat la 22.01.2014 în baza O.U.G. nr. 9/2013.

Problematica supusă analizei instanţei a vizat conformitatea O.U.G. nr. 9/2013 cu normele dreptului UE.

Instanţa de fond a concluzionat că această reglementare nu menţine acelaşi regim discriminator faţă de legislaţia europeană precum O.U.G. nr.50/2008 şi a actelor normative ulterioare de stabilire a taxei indiferent de denumire.

Legislaţia europeană stabileşte obligaţia statelor membre de a nu aplica direct sau indirect, produselor provenind din alte state membre impozite interne mai mari decât cele aplicabile produselor naţionale similare.

Hotărârea CJUE din 14.04.2015 pronunţată în Cauza Manea a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul:  că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru şi autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în acelaşi stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă”.

În acelaşi timp însă, CJUE stabileşte că art.110  TFUE  trebuie interpretat în sensul că „se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.”, cu referire la articolul 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 care a scutit de taxa instituită prin această lege transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naționale a căror înmatriculare în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013 s a făcut cu plata unei taxe care este incompatibilă cu dreptul Uniunii și pe care statul trebuie să o restituie cu dobândă.

Se reţine la pct. 47, 48 din hotărâre că „scutirea de o nouă taxă a autovehiculelor rulate care au fost supuse taxei în vigoare anterior, declarată ulterior incompatibilă cu dreptul Uniunii, nu poate înlocui restituirea cu dobândă a acestei taxe” şi că „o astfel de scutire a avut ca efect sustragerea de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza principală, a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naționale înmatriculate în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza principală, a autovehiculelor similare provenite din alte state membre” favorizând  astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naționale și descurajând importul unor autovehicule similare.

Relevând propria jurisprudenţă, CJUE reiterează că valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării unui autovehicul se încorporează în valoarea acestui autovehicul iar atunci când un autovehicul înmatriculat cu plata unei taxe într un stat membru este, ulterior, vândut ca autovehicul rulat în acest stat membru, valoarea sa de piaţă include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare. Dacă valoarea taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de acelaşi tip și având aceleași caracteristici și aceeași uzură depășește valoarea reziduală menționată, se încalcă articolul 110 TFUE iar această diferență de sarcină fiscală riscă să favorizeze vânzarea de autovehicule rulate naționale și să descurajeze astfel importul de autovehicule similare.

Raportat la aceste considerente, curtea arată că valoarea reziduală a taxei respective, care se regăsește în valoarea autovehiculelor rulate naționale înmatriculate între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, este egală cu zero și este, așadar, în mod necesar inferioară taxei de înmatriculare aplicate unui autovehicul rulat importat de același tip, având aceleași caracteristici și aceeași uzură.

În concluzie, soluţia legislativă adoptată prin Legea nr.9/2012 nu este conformă dreptului unional. Deşi timbrul de mediu a fost încasat în temeiul O.U.G. nr.9/2013, considerentele reţinute în cauza Manea sunt valabile şi în prezenta cauză, aşa cum s-a confirmat în Hotărârea CJUE  din  09.06.2016 pronunţată  în cauza C-586/14, Budişan.

Potrivit Curţii europene de justiţie, timbrul de mediu este neutru raportat la concurenţa dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în România fără plata taxei speciale, a taxei pe poluare sau a celei pentru emisii poluante.

Astfel, sarcina fiscală care decurge din O.U.G. nr.9/2013 este aceeaşi pentru contribuabilii care cumpără un autovehicul rulat dintr un alt stat membru și care solicită înmatricularea lui în România și pentru aceia care cumpără un autovehicul de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, înmatriculat în România anterior datei de 1 ianuarie 2007, fără plata vreunei taxe.

Însă, la fel ca şi în cauza Manea, în ceea ce priveşte neutralitatea timbrului de mediu faţă de concurenţa dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre şi autovehiculele similare naţionale deja înmatriculate în România cu plata unei taxe declarate incompatibile, Curtea a arătat că valoarea unei asemenea taxe neconforme trebuie să fie restituită cu dobândă, astfel încât nu mai poate fi considerată ca fiind încorporată în valoarea de piață a acestor autovehicule. Valoarea reziduală a taxei respective este aşadar egală cu zero, deci inferioară timbrului de mediu aplicat unui autovehicul rulat importat, de acelaşi tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, ceea ce contravine articolului 110 TFUE.

În acest sens, Curtea a precizat că valoarea reziduală a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii trebuie considerată că încetează să fie încorporată în valoarea de piață a unui vehicul din chiar momentul în care proprietarul acestui vehicul dispune, în temeiul dreptului intern, de posibilitatea de a obține restituirea respectivei taxe, indiferent dacă a fost sau nu restituită efectiv la data vânzării vehiculului menționat. S-a apreciat că această simplă posibilitate de a obţine restituirea este de natură să încurajeze stabilirea unui preţ de vânzare care să nu ţină seama de taxa respectivă, chiar dacă ea nu a fost încă restituită. Or, într-o asemenea situaţie, cumpărătorii unui astfel de vehicul naţional sunt scutiți de timbrul de mediu, în timp ce vehiculele rulate importate dintr un alt stat membru sunt invariabil supuse timbrului de mediu la înmatricularea în România, ceea ce este de natură să ofere un avantaj concurențial vehiculelor rulate prezente deja pe piața românească și, în consecință, să descurajeze importul de vehicule similare din alte state membre.

În concluzie, CJUE a declarat că articolul 110 TFUE  trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă, însă se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.

În consecinţă, pentru  aplicarea prioritară a  dreptul UE, potrivit art.148 al.2 si art.20 al.2 din Constituţie, în temeiul art.496 C.pr.civ., coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004, recursul a fost  admis, Curtea considerând că se impune restituirea timbrului de mediu achitat după data de 15.03.2013.

Astfel, pentru considerentele anterior expuse, hotărârea instanţei de fond a fost casată şi urmare a rejudecării procesului în fond acţiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul recurent a fost  admisă cu consecinţa obligării pârâţilor la restituirea sumei de 4.353 lei achitată cu titlu de timbru de mediu pentru înmatricularea auto marca Renault, serie şasiu ……, data primei înmatriculări 31.01.2002, achiziţionat din spaţiul U., respectiv din Germania la 16.12.2013.

Pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice S. şi Administraţia Fondului pentru Mediu B.  au fost obligate şi la plata dobânzii fiscală începând cu data plăţii taxei, 22.01.2014 şi până la data restituirii integrală a acesteia.

În ceea ce priveşte obligaţia de plată a dobânzii fiscale de la data plăţii taxei, instanţa are în vedere jurisprudenţa CJUE rezultată din cauza Irimie şi faptul că la data de 20.10.2015, Curtea constituţională a constatat că prevederile art.124 alin.(1) raportate la cele ale art.70 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale. Curtea a reţinut că normele criticate generează îmbogăţirea fără justă cauză a statului în  detrimentul patrimoniului contribuabilului ca urmare a imposibilităţii folosirii sumei de bani percepută nelegal şi privarea persoanei de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata respectivei sume. Această pierdere este direct proporţională cu durata indisponibilizării sumei plătite fără temei juridic pe perioada cuprinsă între data plăţii sumei nedatorate şi data restituirii acesteia şi are drept consecinţă încălcarea dreptului de proprietate al contribuabilului, consacrat de art.44 din Constituţie. Această decizie este definitivă şi general obligatorie.

De asemenea, potrivit Deciziei pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii 14/2015, obligatorie pentru instanţe, ICCJ a hotărât că “în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.994 din Codul civil din anul 1864, ale art.1.535 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, ale art. 124 alin. (1) şi art. 70 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, momentul de la care curge dobânda fiscală pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, restituite în temeiul hotărârilor judecătoreşti, este reprezentat de data plăţii acestor taxe.”

Totodată, faţă de prevederile art. 451-453 din Codul de procedură civilă, pârâtele au fost obligate să achite reclamantului suma de 1.521 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în fond şi în recurs, reprezentând taxele de timbru: la fond - 321 lei şi în recurs - 100 lei, precum şi onorariul avocaţial de 600 lei la fond şi 500 de lei în recurs, potrivit chitanţelor existente la dosarul cauzei .

Domenii speta

Spete similare