Cuprins pe materii: Drept penal – infracţiuni – mărturie mincinoasă – art. 273 CP
Fapta inculpatului HG care, la data de 11.10.2013, fiind audiat în calitate de martor în dosarul nr…100/324/2013 al Judecătoriei Tecuci a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu împrejurările esenţiale ale cauzei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.273 alin. 1 din Noul Cod penal.
La data săvârşirii faptei, infracţiunea de mărturie mincinoasă era prevăzută de dispoziţiile art.260 alin.1 din Vechiul Cod penal, însă ulterior, ca urmare a intrării în vigoare a dispoziţiilor Noului Cod pena l01.02.2014, această faptă a fost reglementată de dispoziţiile art.273 alin.1 Cod penal.
Având în vedere că, din punct de vedere al regimului sancţionator dispoziţiile art.273 alin.1 din Noul Cod penal stabilesc limite ale pedepsei într-un cuantum mai mic decât dispoziţiile Vechiului Cod penal, alternativ cu pedeapsa amenzii, apreciem că dispoziţiile Noului Cod penal reprezintă legea mai favorabilă pentru inculpat, urmând a se reţine totodată şi dispoziţiile. art.5 din Noul Cod penal.
Inculpatul este în vârstă de 56 de ani şi nu este cunoscut cu antecedente penale.
Faţă de circumstanţele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, în raport de prevederile art. 74 C.p., se apreciază că reinserţia sa socială se poate realiza prin stabilirea unei pedepse cu închisoarea, în limitele prevăzute de lege a cărei aplicare se poate amâna pe durata termenului de supraveghere de 2(doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentinte, conform art. 83 alin. 1 şi art.84 C.p.
In baza art. 85 alin.1 C.p. pe durata termenului de supraveghere i se vor impune inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de literele a,b,c,d,e ( art. 85 alin. 1 C.p. ) .
In baza art.86 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art.85 alin. 1 lit.c, e se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi .
In baza art. 404 alin. 3 CPP i se va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
In baza art. 274 al. 1 CPP inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Tribunalul Galați
Cererea de apel este nefondată atunci când singurul motiv de apel al apelantului este acela că împotriva petentului şi a martorului care a depus mărturie în faţa primei instanţe se fac cercetări penale
Tribunalul Satu Mare
Civil. Revizuire-Apel. Constatarea săvârşirii unei infracţiuni de către instanţa civilă. Art. 322 pct. 4 C.pr.civ.
Tribunalul Brașov
Infracţiunile de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. 1 Cod penal şi favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal
Curtea de Apel Alba Iulia
Mărturie mincinoasă. Cauza de nepedepsire reglementată de art. 260 al. 2 Cod penal. Cauza de reducere a pedepsei prevăzută de al. 3 al art. 260 Cod penal. Diferenţe. Momentul la care intervine retragerea mărturiei mincinoase.
Judecătoria Orșova
Plângere împotriva rezoluţiilor procurorului. Trimiterea cauzei la Parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale