Penal – în cazul unui accident rutier soldat cu vătămarea din culpă a părţii
vătămate, se va dispune obligarea inculpatului la plata daunelor morale, despăgubirilor
civile şi a cheltuielilor judiciare, în solidar cu partea responsabilă civilmente şi
asigurătorul.
Prin sentinţa penală nr. 188/08.10.2007 a Judecătoriei Lieşti, inculpatul RN a fost
condamnat la o pedeapsă de 1 (unu) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. şi ped. de art. 184 alin. 2 şi 4 c. pen.
Conf. art. 81, 82 c. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe
durata termenului de încercare de 2 ani plus pedeapsa aplicată, în total pe o durată de 3 ani şi
6 luni.
Conf. art. 359 c. pr. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor aplicării art.
83 c. pen.
Conf. art. 14 alin. 5 c. pr. pen. şi art. 998 şi 1003 c. civ., a fost obligat inculpatul în
solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. X şi asigurătorul S.C ASIGURARE
REASIGURARE ARDAF S.A. GALAŢI, a plăti părţii civile M. GH. T., suma de 1800 lei
daune morale.
Conf. art. 14 alin. 2 c. pr. pen. şi art. 998 şi 1003 c. civ., a fost obligat inculpatul în
solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. X şi asigurătorul S.C. Asigurare Reasigurare
ARDAF S.A. Galaţi, a plăti părţii civile Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci – suma de
1137, 46 lei reprezentând despăgubiri.
Obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C X şi asigurătorul
S.C. Asigurare Reasigurare ARDAF S.A. Galaţi, a plăti statului 200 lei, cu titlu de cheltuieli
judiciare.
Instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile legale astfel încât partea
responsabilă civilmente cât şi asigurătorul de răspundere civilă să fie obligaţi alături de
inculpat la acoperirea prejudiciului cauzat prin infracţiune.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel partea responsabilă civilmente şi
asiguratorul.
Partea responsabilă civilmente a apreciat soluţia primei instanţe ca fiind netemeinică şi
nefondată sub aspectul obligării sale în solidar cu inculpatul al acoperirea despăgubirilor
civile în condiţiile inexistenţei raportului juridic obligaţional cu partea vătămată şi cu spitalul.
În motivarea apelului s-a arătat că atât timp cât nu s-a făcut dovada achitării tichetului
de călătorie şi nici a existenţei materiale a unui astfel de tichet în posesia părţii vătămate
înseamnă că aceasta din urmă a călătorit clandestin, situaţie în care întreaga răspundere civilă
revine în exclusivitate inculpatului. Pe de altă parte a arătat apelanta că de vreme ce avea cu
asigurătorul încheiată în mod valabil poliţă de asigurare de accidente a călătorilor încheiată
pentru autovehiculul implicat în coliziune se impune ca asigurătorul să preia toate riscurile de
derivă din accidentarea pasagerilor ce a determinat incapacitatea temporară de muncă.
Apelanta asigurător a arătat prin apelul formulat că nu se justifică obligarea sa la plata
despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare. A apreciat că nu poate acorda despăgubiri în
situaţia existenţei unui raport contractual între asigurat şi persoana păgubită. A mai arătat că
răspunderea nu-i poate fi reţinută nici raportat la asigurarea facultativă de accidente a
călătorilor – contractul de asigurare nefiind semnat.
Prin decizia penală nr. 81/A/18.02.2008 a Tribunalului Galaţi au fost respinse
apelurile formulate, ca nefondate.
S-a reţinut că existenţa raportului juridic obligaţional al părţii responsabile civilmente
cu partea vătămată în cauză este prezumată atât timp cât contractul de transport se poate
încheia şi se încheie de regulă prin simplul acord de voinţă al părţilor.
Totodată transportatorului îi revine obligaţia de a lua toate măsurile de siguranţă
necesare pentru ca în timpul călătoriei, până la ajungerea la destinaţie, călătorului să nu i se
întâmple nimic – fiind răspunzător în caz de deces ori accidentare a acestuia.
În cazul ivirii unei asemenea situaţii, transportatorul ca putea înlătura răspunderea sa
numai atunci când s-a demonstrat că situaţia s-a datorat culpei exclusive a călătorului sau a
unor împrejurări ce nu-i sunt imputabile. Ori în speţă nu s-a făcut o asemenea dovadă.
În privinţa căii de atac promovate de asigurător instanţa a reţinut că independent de
existenţa contractului între asigurat şi partea vătămată în cauză – asigurătorului este obligat la
plata indemnizaţiei de asigurare către beneficiarul asigurării la realizării evenimentului
prevăzut în contract.
Asigurarea acoperă şi răspunderea asiguratului pentru fapta prepusului său avându-se
în vedere răspunderea civilă delictuală a asiguratului ale cărei condiţii au fost demonstrate în
cauză.
Curtea de Apel Oradea
Nemotivarea hotărârii. Restrângerea dreptului la un proces echitabil, neefectuarea cercetării judecătoreşti
Judecătoria Liești
Penal – în cazul unui accident rutier soldat cu vătămarea din culpă a părţii vătămate, se va dispune obligarea inculpatului la plata daunelor morale, despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare, în solidar cu partea responsabilă civilmente ş...
Tribunalul Vaslui
trafic de droguri de risc
Curtea de Apel București
Drept de autor. Efectele juridice ale înregistrarii operei la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor si la organismul de gestiune colectiva. Prezumtia instituita de art.4 din Legea nr. 8/1996.
Tribunalul Vâlcea
Sindicate