Litigiu de muncă, drepturi banesti

Dosar nr. XXXX/40/2012

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI

SECŢIA I CIVILĂ

SENTINŢA CIVLĂ NR.XX

Şedinţa publică de la xx.xx.xxxx

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Asistent Judiciar

Asistent Judiciar

Grefier

 Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanţii A. L., A.A. E., SI ALTII şi pe pârâţii Statul Român -prin Ministerul Finanţelor Publice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică , lipsă părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Văzând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat instanţa constată cauza în stare de judecată şi rămâne în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Botoşani, asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi asupra fondului cauzei.

INSTANŢA

Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Botoşani la data de xx.xx.xxxx reclamanţii A. L., A.A. E., SI ALTII au chemat în judecată pârâţii Statul Român -prin Ministerul Finanţelor Publice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani solicitând acordarea premiului anual aferent anului 2010 ( al 13-lea salariu) având în vedere că acest drept a fost prevăzut de legislaţia în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câştigat.

 În fapt au arătat că, prin art. 18 din O.U.G. nr. 27/29.03.2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul judiciar se prevedea că „pentru activitatea desfăşurată personalul beneficiază la sfârşitul anului calendaristic de un premiu anual egal cu indemnizaţia de încadrare brută din ultima lună a anului pentru care se face premiere, iar pentru cei care nu au lucrat tot timpul anului premiul se acordă proporţional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul indemnizaţia de încadrare brută din ultima lună de activitate".

Au arătat că, acest articol a fost abrogat de Legea nr. 330/2009, care a prevăzut însă acordarea acestui drept în continuare, conform art. 25 care are următorul conţinut: „pentru activitatea desfăşurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premiere. Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporţional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare, realizate în perioada în care a desfăşurat activitatea. Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfăşurat activităţi profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârşit abateri pentru care au fost sancţionate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcţie pentru fapte imputabilelor.

Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.”

Au susţinut reclamanţii că, dispoziţiile sus-arătate au fost de asemenea, abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicate în Monitorul Oficial nr. 877/28.12.2010, ce a intrat în vigoare la data de 01.01.2010 (art. 46).

De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285/28.12,2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 878/28.12.2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010), s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă, începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Au apreciat că, că dreptul lor de a beneficia de acest premiu este câştigat, atât timp cât  dispoziţiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor băneşti fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor, celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul retroactivităţii.

În legătură cu acest principiu, au susţinut că o lege devine obligatorie numai după promulgarea şi după aducerea ei la cunoştinţă prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.

Drept consecinţă, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

De aceea, în determinarea câmpului de aplicare în timp trebuie să se ţină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă faţă de cea veche, ci şi de siguranţa raporturilor sociale, care impune să nu fie desfiinţate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturi care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voinţă sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.

Norma neretroactivităţii, înscrisă în art.l din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu şi-au epuizat toate efectele.

Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supravieţuirea legii vechi, excepţia şi fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna şi asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziţii pentru toate situaţiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.

Au susţinut că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câştigat, legile sus menţionate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui. Privarea lor de dreptul salarial invocat încalcă şi art.l al Protocolului din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În această privinţă CEDO face o distincţie între dreptul angajatului de a continua să primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul câştigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.(Cauză Lelas c.Croatiei din 20.05.2010, par.58).

De asemenea în Cauza Kechko c.Ucrainei din 08.11.2005 Curtea a statuat că „dacă printr-o dispoziţie legală în vigoare se stabileşte plata unor sporuri şi condiţiile pentru aceasta au fost îndeplinite autorităţile nu pot în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispoziţiile legale sunt în vigoare" (par.23).

Pentru aceste considerente, au solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâţilor la acordarea premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de „al 13-lea salariu "actualizat funcţie de rata inflaţiei până în momentul achitării efective, pentru fiecare din persoanele enumerate în tabelul anexat  cu referire la perioada efectiv lucrată, în decursul anului 2010.

În drept şi-au întemeiat acţiunea pe disp. art. 25 din Legea 330/2009, art. 1 Cod civil, art. 15 alin. 2, art. 20, art. 41, art. 44, art. 124, art. 125 din Constituţia României, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

 În dovedire au depus la dosar  adeverinţă eliberată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru dovedirea perioadei efectiv lucrată în anul 2010.

 Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat excepţia necompetenţei materiale, teritoriale şi funcţionale a Secţiei Civile din cadrul Tribunalului Botoşani în soluţionarea cauzei.

 A făcut trimitere la Legea nr. 284/2010 -  cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,respectiv la  prevederea  art. 30  privind modalitatea de contestare în legătură cu stabilirea premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit legii.

A invocat de asemenea prevederile  art. 7 din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010 .

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 685/2012, a constatat că art. 7 alin.  (2) teza finală din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010, teză potrivit căreia "hotărârile pronunţate sunt irevocabile", este neconstituţională.

 A susţinut că ordinele şi deciziile de salarizare reprezintă, acte administrative individuale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte salarizarea procurorilor, aceste acte administrative sunt emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, autoritate publică centrală.

În ceea ce priveşte salarizarea personalului auxiliar de specialitate, a

personalului conex şi a funcţionarilor publici,, aceste acte administrative sunt

emise de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava, autoritate publică locală.

Din coroborarea dispoziţiilor legale mai sus enunţate a arătat că în speţă, competenţa soluţionării acţiunii formulate de procurori, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex revine Curţii de Apel Bucureşti - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, iar în ceea ce-i priveşte pe funcţionarii publici, competenţa de soluţionare aparţine Secţiei de Contencios Administrativ din cadrul Tribunalului Botoşani, potrivit art. 10 alin. (I) teza 1 din Legea nr. 554/2004, această categorie de personal nefiind inclusă în anexa VI la Legea - cadru nr.284/2010.

De asemenea, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii  prealabile sesizării instanţei de judecată,anume neîndeplinirea  procedurii plângerii prealabile la ordonatorul de credite.

Pe fond, a solicitat  respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând că momentul plăţii premiului anual aferent anului 2010, se află sub imperiul prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, respectiv a art. 8 din Legea "nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice/ publicată in Monitorul Oficial nr. 878/28.12.2010:

Totodată, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.80/ 2010 pentru completarea art.11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului ni 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar „În anul 2012, autorităţile si instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare, nu vor acorda premii şi prime de vacanţă”.

După data de 31 decembrie 2010, dată la care şi-a încetat aplicabilitatea

Legea nr. 330/2009, au intrat în vigoare noile politici salariale stabilite prin Legea

nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

şi Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din

fonduri publice.

Ulterior, a  intrat în vigoare Legea nr.  283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind Reglementarea unor

măsuri financiare în domeniul bugetar.

Ţinând cont de faptul că legiuitorul stabileşte expres că acest premiu anual

pentru anul 2010 nu se acordă, precum şi modalitatea de „compensare" a acestui

neajuns, pretenţiile reclamanţilor privind plata acestui premiu în temeiul unei legi

abrogate, sunt  nefondate.

Statul are deplină legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, (Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006 publicată în Monitorul Oficia al României, , nr. 212 din 8 martie 2006, nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 764 din 16 noiembrie) .

În ceea ce priveşte criticile reclamanţilor privind încălcarea principiului  neretroactivitaţii legii, consideră că acestea sunt neîntemeiate . Legea  nr. 330/2009 a fost abrogată expres la data de 31.12.2011 prin Legea 284/2010 - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În condiţiile în care legile noi, respectiv Legea nr. 285/2010 şi Legea nr. 283/2011 prevăd că în 2011 şi 2012 prima de vacanţă nu se plăteşte este evident că, fără a avea caracter retroactiv, plata drepturilor respective nu mai poate fi făcută în anii 2011 şi 2012.

Potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, aceasta trebuie să se

aplice tuturor faptelor pendinte şi celor viitoare, căci tot ce se petrece sub legea

nouă trebuie să i se supună.

În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut că aplicarea legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice este imediată . Analizând raţiunile care au stat la baza impunerii acestui termen,

Curtea a nconstatat că data intrării în vigoare ţine cont de influenţa pe care o are

această lege asupra bugetului de stat şi de asigurări sociale, bugete care sunt

elaborate anual şi aprobate, desigur; tot anual de către Parlament

 A mai arătat că Legea nr.285/2010 şi Legea nr. 283/2011 nu încalcă prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Prin Decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 6 decembrie 2011 în

cauzele Felicia Mihăieş împotriva României ( cererea nr.44232/11) şi Adrian

 Senteş împotriva României (cererea nr. 44605/11), Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a  reamintit că, dispoziţiile Convenţiei nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinem şi alţii c.Finlandei, hotărârea nr.19 aprilie 2007, nr. 63235/00, par. 94, şi mutatis mutandis, cauza Kjartan Asmundsson c. Inslandei, hotărârea din 12 octombrie nr. 60669/00, par. 39). Nu este suficient ca un reclamant să invoce existenţa unei „contestaţii reale” sau a unei plângeri credibile

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, privarea de un bun, prevăzută de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, poate fi făcută pentru realizarea unor interese generale de ordin economico social, ceea ce este  de natură să confere statelor semnatare o anumită marjă de apreciere întotdeauna aflată sub controlul Curţii Europene a Drepturilor Omului; totodată, privarea de un bun trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit. De asemenea, se arată că restrângerea dreptului este contrară Convenţiei numai dacă este discriminatorie şi insuficient motivată (Cauza Beyeler împotriva Italiei, 2000).

Măsurile de restrângere adoptate sunt nediscriminatorii, reducerile salariale aplicându-se tuturor salariaţilor din instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de regimul de finanţare. măsurile propuse sunt obiective, rezonabile şi proporţionale cu amploarea şi impactul consecinţelor crizei economice cu care se confruntă România. Totodată, se arată că, în absenţa acestor măsuri, statul ar urma să fie lipsit de sursele de finanţare necesare supravieţuirii sale ca stat de drept şi democratic. Legea nr. 285/2010 şi Legea nr. 283/2011 îndeplinesc condiţiile de a fi  act normative accesibile, precise şi previzibile, nediscriminatorii şi motivate în sensul jurisprudenţei Curţii  Europene.

Soluţia legislativă cuprinsă în art.9 alin. (2) din Legea nr.  285/2010 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 283/2011 a fost determinată, aşadar, de apărarea securităţii naţionale. Asigurarea stabilităţii economice a ţării şi apărarea siguranţei naţionale sunt noţiuni care se circumscriu celor de  scop legitim de interes general" şi de „cauză de utilitate publică".

A susţinut pârâtul că este nefondat  şi capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata sumelor reactualizate în funcţie de indicele de inflaţie.

Fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal

sunt aprobate anual, prin legea Bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol

distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar

reprezentând indicele de inflaţie.

Imposibilitatea aplicării indicelui de inflaţie se, datorează şi faptului că, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanţele publice, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice: „cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată", iar potrivit art. 47 alin. (4) teza a doua: „creditele bugetare aprobate în  un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol".

Pârâţii nu pot fi ţinuţi să execute obligaţiile de a face invocate de reclamanţi, eventuala obligaţie a acestora la plata actualizării conform indicelui

de inflaţie fiind lipsită de cauză juridică.

A invocat soluţii de respingere ale instanţelor  de judecată în cauze  având ca obiect plata premiului anual aferent anului 2010 .

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

În temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa va soluţiona cu prioritate excepţiile invocate în cauză, în sensul respingerii acestora, pentru motivele ce urmează:

 Instanţa este competentă să soluţioneze pretenţiile reclamanţilor întrucât acestea vizează plata unor drepturi de natură salarială, nefiind vorba despre contestaţii întemeiate pe dispoziţiile art.30 din Legea 284/2010. Aceasta întrucât art.30 alin.1 din acest act normativ are în vedere soluţionarea contestaţiilor în legătură cu „stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi”, iar pretenţia reclamanţilor este întemeiată pe dispoziţiile art. 25 din Legea 330/2009, fără a se raporta la o decizie prin care să fi fost stabilit cuantumul premiului anual .

În plus, competenţa instanţei de dreptul muncii este dată şi de incidenţa dispoziţiilor art. 278 alin.2 din Codul muncii, conform cărora prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă , în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

Cum obiectul cererii este acordarea unor drepturi d natură salarială ,solicitare pentru care dispoziţia legală nu impune urmarea unei proceduri prealabile ,va respinge  excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru soluţionarea pe fond a pretenţiei reclamanţilor, tribunalul reţine că textele normative incidente în cauză sunt:

- art. 25 din Legea nr. 330/2009:

(1) Pentru activitatea desfăşurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

 (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporţional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfăşurat activitate.

 (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfăşurat activităţi profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârşit abateri pentru care au fost sancţionate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcţie pentru fapte imputabile lor.

(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

-  art. 8 din Legea nr. 285/2010, intrată în vigoare la data de 01.01.2011, prin care s-au prevăzut următoarele:

„Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

Deşi în cauze similare  Tribunalul Botoşani a pronunţat soluţii de admitere a acţiunii, urmează să revină în legătură cu soluţiile ce le va pronunţa având în vedere soluţiile date de Curtea de Apel Suceava - în calitate de instanţă de recurs, - care  a stabilit  în mod constant ,prin deciziile pronunţate,că se impunea respingerea cererii salariaţilor plătiţi din fonduri publice având ca obiect plata premiului anual aferent anului 2010.

Faţă de acest aspect dar şi pentru motivele pe care le va reda mai jos ,instanţa va respinge ca nefondată acţiunea reclamanţilor.

Tribunalul are în vedere că în  cauza de faţă reclamanţii nu au invocat circumstanţe particulare raportate la situaţia lor , ci s-au limitat la a invoca în mod obiectiv neconcordanţa dintre dispoziţiile art.8 din Legea nr.285/2010 cu prevederile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale .

Sub acest aspect ,abstract , constatările Curţii Constituţionale realizate prin decizia nr.115 din 09.02.2012 au caracter obligatoriu pentru instanţa  de judecată.

Astfel,în raport cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 1995 a Plenului Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995), tribunalul arată că  atât dispozitivul, cât şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituţionalitatea unor norme, dar şi în ipoteza celor prin care se resping obiecţii sau excepţii de neconstituţionalitate, în acelaşi sens fiind şi Decizia RIL nr.29/12.12.2011 a ÎCCJ (Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 925 din 27/12/2011).

În legătură cu  aceeaşi situaţie invocată de reclamanţi prin acţiunea lor ,prin decizia nr.115 din 09.02.2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că  a respins ca neîntemeiată  excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale anterior menţionate. A stabilit nu numai că art. 8 din Legea 285/2010 nu are caracter retroactiv, ci şi că acest text de lege recunoaşte în favoarea salariaţilor bugetari caracterul de creanţă certă, lichidă şi exigibilă a premiului anual pe 2010.

S-a mai arătat prin decizie că  prevederea din articolul menţionat dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi incluse în creşterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispoziţiile legii.

Prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011  instanţa de control constituţional a constatat  că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

Aşadar, Curtea a  reţinut  că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât nu este incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu. 

Totodată, Curtea a  constatat că, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creşterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011.

În concluzie, Curtea a stabilit  că nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public şi constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, dar dispoziţiile de lege criticate prevăd, în acelaşi timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-şi execute întru totul această obligaţie financiară, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe.

Faţă de  cele expuse, nu se poate reţine nici încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţi legii.

Având în vedere faptul că, prin decizia sus-menţionată prin care Curtea Constituţională a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.8 din Legea nr. 285/2010, instanţa de contencios constituţional a realizat o verificare a dispoziţiilor respective atât din punctul de vedere al compatibilităţii cu Legea fundamentală (în raport cu criticile formulate), cât şi sub aspectul compatibilităţii cu Convenţia europeană a drepturilor omului, instanţa, raportat la limitele sesizării Curţii Constituţionale, consideră că instanţa constituţională statuează asupra aptitudinii normei juridice de a respecta in abstracto dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Cum ,în cauză ,instanţa ar putea  realiza o analiză proprie a compatibilităţii efectelor art.8 din Legea nr.285/2010 cu prevederile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la situaţia de fapt a fiecărei cauze doar dacă s-ar fi invocat  circumstanţe personale specifice,iar  reclamanţii nu au invocat astfel de circumstanţe - faţă de considerentele anterior precizate-tribunalul apreciază ca neîntemeiată cererea formulată  de aceştia urmând să o respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Respinge excepţia necompetenţei  materiale, teritoriale şi  funcţionale a Tribunalului Botoşani  în soluţionarea cauzei , excepţie invocată de pârâtul Ministerul  Public –Parchetul de pe lângă  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  şi Parchetul de pe lângă  Tribunalul Botoşani.

 Respinge excepţia  inadmisibilităţii acţiunii.

 Respinge ca nefondată  acţiunea în pretenţii băneşti  formulată de reclamanţii: A. L., A.A. E., SI ALTII toţi cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, str.Maxim Gorki, nr.6-8, jud.Botoşani, în contradictoriu cu pârâţii: Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, str.Apollodor, nr.17, sector 5, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu sediul în Bucureşti, B-dul Libertăţii, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cu sediul în Mun.Suceava, str.Ştefan cel Mare, nr.29, jud.Suceava şi  Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, cu sediul în Botoşani, str.Maxim Gorki, nr.6-8, jud.Botoşani.

Definitivă.

Cu drept de recurs  in termen de 10  zile  de la comunicare.

Pronunţată in  şedinţa publica  din xx.xx.xxxx.

Preşedinte,  Asistenţi judiciari, Grefier,

Domenii speta

Spete similare