Prin încheierea din 14 februarie 2006 Tribunalul Gorj a respins ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, formulate de inculpaţii PSG, CC, CM, US, TB, CU si DR, trimişi în judecată pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi trafic de persoane.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Gorj a reţinut ca nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. d, i si h Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri inculpaţii au declarat recurs.
Prin decizia penală nr. 32/2006, Curtea de Apel Craiova – secţia pentru minori si familie, a respins recursul ca inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:
Conform art. 141 Cod procedură penală, încheierea data în prima instanţă sau în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei masuri preventive ori prin care se constata încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacata separat cu recurs, de procuror sau de inculpat.
Analizând dispoziţiile legale menţionate, se constată că este prevăzuta calea de atac a recursului numai pentru situaţiile enumerate, iar nu şi pentru cazul în care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.
În speţă, prin încheierea recurată, a fost respinsa cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, situaţie pentru care legea nu prevede nici o cale de atac, astfel ca recursul declarat de către inculpaţi este inadmisibil, fiind respins ca atare.
În acest sens s-a pronunţat şi ÎCCJ prin decizia nr. XII/2005, prin admiterea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, iar potrivit dispoziţiilor art. 4142 alin. 2 cod procedură penală, decizia este obligatorie.
Curtea de Apel Alba Iulia
Art. 274 alin. 2 şi art. 276 alin. 4 din noul Cod de procedură penală.
Curtea de Apel Craiova
Recurs. Nepronunţarea instanţei de apel asupra unor critici formulate în apel. Aplicativitatea art. 312 alin 5 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Recurs. Calculul termenului. Amânarea pronunţării.
Curtea de Apel Timișoara
Cerere care decurge din executarea contractelor administrative. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe. Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac. Irelevanță
Judecătoria Balș
Reablitare judecătorească