DOSAR NR. 41431/301/2010
R O M A N I A
TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A IV A CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR. 901 R
ŞEDINŢA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 13.04.2011
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREŞEDINTE –
JUDECĂTOR -
JUDECĂTOR –
GREFIER –
Pe rol soluţionarea recursului civil declarat de recurenta S.C. S. C. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din data de 09.12.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 41431/301/2010, în contradictoriu cu intimata T T P S.R.L., cererea de chemare în judecată având ca obiect investire cu formulă executorie.
La apelul nominal făcut în şedinţa din camera de consiliu nu se prezintă părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează tribunalului că intimata-petentă a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Tribunalul constată că intimata-petentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi reţine cauza în pronunţare.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată că prin încheierea din 09.12.2010 pronunţată de Judecătoria Sector 3 în dosarul nr. 41431/301/2010, a fost admisă cererea formulată de petenta SC T T PS.R.L., şi s-a dispus investirea cu formulă executorie a biletului la ordin emis de SC S C S.R.L., cu scadenţa la 09.07.1010, reţinându-se că biletul la ordin are valoare de titlu executoriu.
Împotriva încheierii a declarat recurs SC S CS.R.L., arătând că lipsesc elemente esenţiale legate de forma biletului la ordin, taxa de timbru a fost plătită la o altă primărie iar biletul la ordin nu e înseriat..
Intimata a solicitat, prin concluzii scrise, respingerea recursului.
Astăzi, tribunalul a invocat din oficiu inadmisibilitatea recursului.
Analizând excepţia de inadmisibilitate a recursului, Tribunalul o constată întemeiată.
Potrivit art. 373/1 al. 1/1 C.pr.civilă, încheierea prin care este admisă cererea de învestire cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris nu este supusă niciunei căi de atac.
Faptul că, potrivit art. 106 raportat la art. 61 al. 4 din Legea 58/1934, în legea specială mai veche se prevede că hotărârea de investire biletului la ordin nu este supusă apelului nu are relevanţă.
Aşa cum rezultă din formularea negativă a textului, dispoziţia din legea specială urmărea exclusiv ca, prin derogare de la dreptul comun al vremii, să suprime apelul, iar nu să dea drept de recurs: dreptul de recurs venea din completarea legii speciale cu dreptul comun al epocii.
Faptul că, în prezent, dreptul procesual comun suprimă orice cale de atac împotriva hotărârii de admitere a investirii biletului la ordin cu formulă executorie, nu poate da o nouă interpretare şi noi valenţe normei speciale anterioare, în sensul de a transforma intenţia legiuitorului de a suprima o cale de atac din dreptul comun (apelul) într-una de a reintroduce o cale de atac suprimată de dreptul comun actual.
Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 373/3 al. 1/1 C.pr.civil, va fi admisă excepţia inadmisibilităţii recursului şi va fi respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia inadmisibilităţii recursului.
Respinge recursul declarat de recurentul SC S C S.R.L., cu sediul ales în Bîmpotriva încheierii de şedinţă din data de 09.12.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 41431/301/2010, în contradictoriu cu intimata SC T T P S.R.L., cu sediul ales în B, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.04.2011.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Tribunalul București
Investire cu formula executorie
Curtea de Apel Timișoara
Înşelăciune în convenţii. Contract de împrumut în bani având clauză de garantare a restituirii împrumutului, cu un imobil. Înstrăinarea de către inculpatul împrumuturilor a imobilului obiect al garanţiei anterior împlinirii scadenţei.Fapta civilă
Tribunalul Bihor
contestaţie tabel preliminar - insolvenţă
Judecătoria Sectorul 4 București
Fara titlu
Judecătoria Bacău
Pretenţii