Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub reclamanta T. T. a solicitat obligarea pârâtei ANRP la emiterea Deciziei de soluţionare a contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Hotărârii emisă de Comisia Judeţeană Galaţi pentru aplicarea Legii 290/2003 din cadrul Prefecturii Galaţi.
Examinând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin Hotărârea Comisiei Judeţene de aplicare a Legii 290/2003, s-a respins cererea reclamantei de acordare de despăgubiri în baza actului normativ menţionat.
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva acestei hotărâri, înregistrată la ANRP la data de 08.10.2009.
Conform art. 8 alin. 4 din Legea 290/2003, în termen „de cel mult 60 de zile”, ANRP va analiza contestaţiile şi le va aproba sau respinge.
Se conchide, faţă de acestea, că reclamanta are dreptul prevăzut de lege de a i se fi soluţionat contestaţia în 60 de zile.
Termenul menţionat de „cel mult 60 de zile” nu este unul de recomandare (astfel cum susţine pârâta) , ci unul imperativ.
Pe de altă parte, după soluţionarea contestaţiei reclamanta are dreptul de a se adresa instanţei de judecată, dacă este cazul, pentru a obţine despăgubirile la care se consideră îndreptăţită.
Aşa fiind, prin nesoluţionarea de mai bine de 4 ani, a contestaţiei, reclamantei i se împiedică, practic, accesul la justiţie, contrar art. 6 alin. 1 CEDO.
Împrejurarea relevată de pârâtă în întâmpinare (respectiv numărul foarte mare de contestaţii) nu e de natură a constitui o justificare a încălcării drepturilor legale a reclamantei.
Faţă de acestea, acţiunea urmează a fost admisă şi a fost obligată pârâta să emită decizia de soluţionare a contestaţiei în cel mult 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei .
Tribunalul Hunedoara
DISCRIMINARE ŞI HĂRŢUIRE MORALĂ ÎN CADRUL DERULĂRII RAPORTURILOR DE MUNCĂ. DAUNE MORALE. NETEMEINICIA CERERII DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ.
Tribunalul Gorj
Obligaţia de a face
Tribunalul Gorj
Timbraj. Examinarea cu prioritate a excepţiei netimbrării apelului.
Tribunalul Gorj
Respectarea principiului disponibilității . soluționarea cauzei în limitele învestirii – art 22 alin 6 Cproc.civ.
Curtea de Apel Ploiești
PRINCIPIUL DISPONIBILITĂŢII. ÎNCĂLCAREA ACESTUI PRINCIPIU PRIN MODIFICAREA, DE CĂTRE INSTANŢA DE JUDECATA, A CADRULUI PROCESUAL