Art.3001 Cod procedură penală
Decizia penală nr. 33 R/ 28.01.2010
Judecătoria Turnu Măgurele a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor P.C, B.F, C.E şi a menţinut arestarea preventivă a acestora în baza art.3001 Cod procedură penală.
Tribunalul Teleorman a constatat că instanţa de fond a procedat la verificarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor în lipsa dosarului de urmărire penală, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei şi a determinat casarea cu trimitere spre rejudecare.
Curtea de Apel Brașov
Liberarea provizorie sub control judiciar. Temeiul de arestare prevăzut în art. 148 lit.f Cod procedură penală este incompatibil cu liberarea provizorie cerută la scurt timp de la luarea măsurii arestării preventive
Tribunalul Vaslui
măsuri şi excepţii dispuse de judecător de cameră preliminară
Tribunalul Dâmbovița
PENAL-Obligativitatea citării inculpatului, lipsa minutei şi a menţiunii pronunţată în şedinţă publică.
Tribunalul Bacău
Menţinere stare de arest - art. 300 ind. 1 C.p.p.
Tribunalul Maramureș
Greşita revocare a măsurii arestării preventive în cursul judecăţii în condiţiile existenţei temeiurilor care au stat la baza luării acesteia