Imposibilitatea debitoarei de a plăti cheltuieli născute în cursul procedurii reorganizării conduce la concluzia eşuării planului de reorganizare şi la existenţa insolvenţei societăţii.

Decizie 317 din 12.06.2014


Îndeplinirea unui plan de reorganizare  implică, pe lângă plata creanţelor prevăzute în plan, şi plata datoriilor curente.

Neplata datoriilor curente cu o valoare mult mai mare decât debitul iniţial conform art.64 alin. ultim din Legea 85/2006, în contextul în care lichidatorul nu a oferit nicio explicaţie cu privire la acest pasiv şi nici nu a făcut dovada că ar fi contestat realitatea menţiunilor cuprinse în documentele fiscale ce dovedesc existenta debitului reprezentând datorii curente, conduce la concluzia neîndeplinirii planului.

În aceste condiţii, nefiind acoperite toate creanţele, în mod greşit judecătorul sindic a apreciat că în cauză sunt întrunite cerinţele art.132 alin.1 din Legea 85/2006 şi că societatea nu mai este în încetare de plăţi, dispunând închiderea procedurii.

Prin sentinţa  nr.430/26.03.2014 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi –Secţia a II-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 7580/101/2011 s-a admis  cererea formulată de administratorul judiciar CIINN,  şi în temeiul art. 132 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenţei, s-a dispus închiderea procedurii reorganizării debitorului S.C.TCS.R.L.

În considerentele sentinţei, judecătorul sindic a reţinut faptul că la data de 29.01.2014 administratorul judiciar CIINN a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a realizării planului de reorganizare propus de către debitorul S.C.TCS.R.L. şi confirmat prin sentinţa nr. 277 din 09.05.2012 şi stingerii întregului pasiv conform planului,

În temeiul art. 132 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenţei, s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară a debitorului S.C.TCS.R.L. cu reinserţia debitorului în activitatea comercială.

Împotriva  acestei sentinţe a declarat recurs la data de 08.04.2014 creditoarea DGRFPC reprezentată de AJFPM, criticând-o pentru nelegalitate  şi netemeinicie.

În motivare s-a arătat că, deşi debitele scadente în cuantum de 7499 lei conform planului de reorganizare, au fost achitate din datoriile curente de 95.380 lei, nu s-a plătit nimic, contrar dispoziţiilor art.64 alin. ultim din Legea 85/2006.

Apreciind că societatea se află în insolvenţă, debitul către creditoarea  DGRFPC reprezentată de AJFPM crescând de peste 10 ani, s-a solicitat respingerea cererii de închidere a procedurii insolvenţei.

La dosar au fost depuse, în copie, acte fiscale în dovedirea sumelor neachitate, născute în cursul procedurii reorganizării.

Analizând cauza prin prisma criticelor formulate, Curtea a apreciat recursul fondat pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea recurată, judecătorul sindic a luat act de îndeplinirea planului de reorganizare al debitoarei SCTCSRL, dispunând închiderea procedurii reorganizării în baza art. 132 alin.1 din Legea 85/2006.

Creditoarea DGRFP C reprezentată de AJFPM, arată însă că, în cursul reorganizării, s-au născut creanţe în valoare de 95.380 lei.

Potrivit art.64 alin. 6 din Legea 85/2006: „Creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. (…)”.

Pentru a fi apreciat ca îndeplinit un plan de reorganizare, acest lucru implică, pe lângă plata creanţelor prevăzute în plan, şi plata datoriilor curente.

În cauza de faţă, nu numai că debitoarea nu a plătit datoriile curente creditoarei DGRFP C, dar acestea au o valoare mult mai mare decât debitul iniţial, care fusese de 7499 lei. Creditoarea recurentă a depus la dosar înscrisuri din care rezultă într-adevăr, faptul că, în cursul reorganizării, s-au născut debite noi, ce nu au fost achitate de debitoare conform art.64 alin. ultim din Legea 85/2006.

Deşi a fost notificat de către instanţă, lichidatorul nu a oferit nicio explicaţie cu privire la acest pasiv şi nici nu a făcut dovada că ar fi contestat realitatea menţiunilor cuprinse în documentele fiscale care dovedesc existenta debitului de 95380 lei.

În aceste condiţii, nefiind acoperite toate creanţele, în mod greşit judecătorul sindic a apreciat că în cauză sunt întrunite cerinţele art.132 alin.1 din Legea 85/2006 şi că societatea nu mai este în încetare de plăţi, dispunând închiderea procedurii.

Faţă de considerentele de fapt si de drept expuse, în temeiul art. 312 C.pr. civ., Curtea a admis recursul declarat de creditoarea DGRFPC reprezentată de AJFPM, a modificat sentinţa în sensul că a respins cererea de închidere a proceduri şi a trimis cauza judecătorului sindic pentru continuarea procedurii