Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea având ca obiect acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului născut dintr-o sarcină gemelară

Decizie 4112/R din 31.05.2013


•O.U.G nr. 148/2005 – art. 1 alin. 1 şi art. 6 alin. 1

•Decizia nr. 26/2011 a Î.C.C.J.

Termenul de prescripţie curge de la data publicării Deciziei 26/2011 a Î.C.C.J., decizia referindu-se la cuantumul indemnizaţiei pentru anii 2006, 2007 şi 2008

Prin Sentinţa nr. 4153 din 30 octombrie 2012, pronunţată în dosarul nr. 579/102/2012 al Tribunalului Mureş, s-a luat act de renunţarea la judecarea cererii formulată de reclamanta S. F., în contradictoriu cu Municipiul Reghin şi au fost admise excepţia de tardivitate a cererii având ca obiect anularea deciziei nr.6131/6.04.2006 şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la cererea având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului pentru al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară. De asemenea, a fost respinsă acţiunea formulată şi precizată de reclamanta S. F. în contradictoriu cu Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş, ca tardivă, în ceea ce priveşte anularea deciziei nr.6131/6.04.2006, respectiv, ca prescrisă, cu privire la cererea având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului pentru al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că reclamanta urmăreşte valorificarea unui drept recunoscut de dispoziţiile OUG 148/2005 (art. 1 şi 6), astfel cum acestea au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 26/2011, dată în recurs în interesul legii. Iniţial cererea a fost formulată în contradictoriu cu Agenţia Judeţeană Pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş şi cu Mun. Reghin, prin Primar. La data de 25.06.2012 reclamanta a depus la dosar o precizare de acţiune prin care a arătat că cererea este formulată în contradictoriu cu Agenţia Judeţeană Pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş iar în şedinţa publică de la aceeaşi dată reclamanta personal, fiind prezentă în instanţă, a arătat că renunţă la cererea de chemare în judecată a pârâtului Mun. Reghin.

Potrivit art. 246 Cod procedură civilă renunţarea la judecată poate avea loc în tot cursul judecăţii, o atare manifestare de voinţă din partea reclamantei reprezentând o desistare, deci un act de dispoziţie care se impune cu forţă obligatorie instanţei, în condiţiile principiului disponibilităţii care guvernează materia procedurii civile. Pe cale de consecinţă, instanţa a luat act de renunţarea la judecarea cererii formulate de reclamanta S. F. în contradictoriu cu Mun. Reghin.

În ceea ce priveşte excepţia de tardivitate a cererii având ca obiect anularea deciziei nr. 6131/6.04.2006, invocată de instanţă din oficiu, s-a constatat că prin precizarea de acţiune depusă la dosar la data de 25.06.2012 reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 6131/16.04.2006, emisă de pârâtă. Prin această decizie (fila 46, dosar fond), s-a aprobat pentru reclamantă acordarea sumei de 800 lei lunar, începând cu data de 21.02.2006, cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului.

Conform art. 9 alin. 4 şi din OUG 148/2005 - forma în vigoare la data emiterii deciziei, deciziile se comunică în termen de 5 zile solicitantului iar contestaţiile se soluţionează în condiţiile Legii 554/2004.

În ceea ce priveşte excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile în termen de 30 de zile, raportat la decizia 6131/2006, excepţie invocată de pârâtă, instanţa a reţinut cu prilejul respingerii excepţiei la termenul de judecată din data de 16.10.2012, că termenul de 30 de zile prev. de art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 are a fi verificat în procedura administrativă prealabilă. În schimb, excepţia tardivităţii atacării actului administrativ în instanţă, se subscrie dispoziţiilor art. 11 din Legea 554/2004, text de lege care instituie, pe de o parte, un termen de prescripţie de 6 luni iar, pe de altă parte, un termen de decădere de 1 an. Întrucât în cazul dedus judecăţii reclamanta nu a solicitat în procedura administrativă prealabilă anularea deciziei 6131/2006 (plângerea prealabilă depusă la dosar la filele 30-35 din dosar vizează strict acordarea indemnizaţiei) termenul de prescripţie nu are a fi calculat în cauză, lipsind momentul iniţial care determină curgerea acestuia, astfel cum acesta este stabilit de art. 11 alin. 1 din Legea 553/2004. În schimb, termenul de decădere de un an este stabilit de art. 11 alin. 2 în funcţie de data comunicării actului sau data de la care petentul a luat la cunoştinţă de existenţa acestuia. În mod evident reclamanta, ca reprezentant legal al minorilor a luat cunoştinţă de act cel mai târziu cu prilejul virării sumelor de bani aferente indemnizaţiei pentru creşterea copilului, sume acordate începând cu data de 21.02.2006. Raportat la această dată şi având în vedere momentul introducerii acţiunii, termenul de 1 an prevăzut de textele legale anterior citate s-a împlinit în cauză, reclamanta fiind decăzută din dreptul de a contesta decizia 6131/2006 astfel încât instanţa a admis excepţia de tardivitate a cererii având ca obiect anularea deciziei nr. 6131/6.04.2006.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la cererea având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului pentru al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară, cu titlu prealabil, instanţa a reţinut că neatacarea în instanţă a deciziei prin care s-a stabilit iniţial cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu împiedică persoana interesată să acţioneze în justiţie pentru a obţine recunoaşterea acestui drept în favoarea celui de al doilea copil născut din sarcina gemelară. Astfel, dispoziţiile OUG 148/2005 nu cuprind prevederi restrictive în ceea ce priveşte obiectul acţiunii în instanţă, sens în care cererea reclamantei precizată la data de 25.06.2012 şi calificată de instanţă la termenul de judecată din data de 16.10.2012 ca acţiune împotriva refuzului nejustificat al pârâtei, apare ca admisibilă.

Instanţa a reţinut că reclamanta solicită acordarea indemnizaţiei pentru cel de al doilea copil dintr-o sarcină gemelară, pentru perioada 10.01.2006 – 10.01.2008 (precizare la fila 28 dosar). Conform art. 20 alin. 2 din OUG 148/2005, drepturile prevăzute de această ordonanţă de urgenţă se achită lunar beneficiarului, reprezentantului legal ori mandatarului acestora iar art. 11 litera a din acelaşi act normativ stabileşte ca şi dată limită de acordare a acestor drepturi, împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani. Aşadar, fiind vorba despre prestaţii periodice prescripţia dreptului material la acţiune are a fi calculată începând cu data de 10.01.2006, pentru suma corespunzătoare indemnizaţiei datorate pe fiecare lună, data de 10.01.2008 fiind momentul de la care curge termenul de prescripţie pentru ultima indemnizaţie ce poate fi acordată pe anul 2007, în cuantum de 600 lei. În ceea ce priveşte durata termenului de prescripţie, în lipsa unor dispoziţii derogatorii, acesta va fi termenul general de prescripţie de 3 ani, prev. de art. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul 167/1958 (aplicabil perioadei avute în vedere în prezenta cauză) care prevede că dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul prevazut de lege, termen de 3 ani. În acest sens sunt de altfel şi dispoziţiile art. 21 alin. 1 din OUG 148/2005 conform cărora, sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al agenţiei teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripţie. În mod corespunzător, pentru sumele neacordate, în temeiul aceluiaşi act normativ, trebuie să se recunoască dreptul beneficiarului de a acţiona în vederea recuperării prejudiciului creat prin omisiunea pârâtei, cu respectarea aceluiaşi termen de prescripţie. Raportat la cele ce preced şi având în vedere perioada pentru care se solicită acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului (10.01.2006 – 10.01.2008) precum şi data formulării cererii de chemare în judecată – 19.01.2012, instanţa a constatat că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune. Instanţa a constatat neîntemeiate apărările reclamantei cu privire la momentul de la care se calculează termenul de prescripţie şi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la cererea având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, pentru al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară.

Faţă de soluţia dată celor două excepţii invocate de instanţă din oficiu, cererea reclamantei a fost respinsă ca tardivă în ceea ce priveşte anularea deciziei nr. 6131/6.04.2006, respectiv ca prescrisă cu privire la obligarea pârâtei la acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului pentru al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului formulat, casarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocat de către instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond în vederea cercetării fondului cauzei. În subsidiar, reclamanta a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi admiterea acţiunii formulate.

În motivarea recursului s-a arătat, cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, că această excepție este nefondată în condiţiile în care, în speţă, acţiunea este întemeiată pe prevederile legale ale Deciziei nr.26 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 14.11.2011, în dosarul nr.21/2011, privind acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copiilor gemeni, tripleţi sau multipleţi, aceasta aplicându-se mamelor care au născut înainte de 17 iunie 2009 şi care pot obţine, retroactiv, indemnizaţia suplimentară în baza unei acţiuni individuale în instanţă.

Reclamanta consideră că, în speţă, nu se poate socoti că dreptul la acţiune s-a născut la data de 10.01.2006, cât timp dispoziţiile legale în vigoare la acel moment, art.1 alin.1, art.6 alin.1 din OUG nr.148/2005, confereau dreptul mamei la o singură indemnizaţie de creştere a copilului, întrucât exista o singură naştere, dreptul la indemnizaţie pentru creşterea celui de-al doilea copil născându-se odată cu Decizia de unificare a Înaltei Curţi, care statuează, în mod expres, retroactivitatea prevederilor sale şi dreptul mamelor la indemnizaţia de creştere pentru cel de-al doilea copil.

Pe fondul cauzei, reclamanta a apreciat că acţiunea este întemeiată, îndreptată împotriva refuzului nejustificat al pârâtei de acordare şi a indemnizaţiei pentru cel de-al doilea copil, corelativ cu obligarea acesteia de acordare a indemnizaţiei pentru cel de-al doilea copil provenit dintr-o sarcină gemelară, pentru primii doi ani de viaţă. Reclamanta solicită a se avea în vedere şi Decizia nr.26 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din data de 14.11.2011, în dosarul nr.21/2011 obligatorie, prin care s-au admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Justiţie şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Iaşi. Potrivit acestei decizii, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului prevăzută de OUG nr.148/2005, se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară în cuantum de 800 lei, în perioada 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2006, 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008.

Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate şi a prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Privitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Curtea a considerat că termenul de prescripţie în cauză curge de la data publicării deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 26/2011, dată într-un recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că dreptul la indemnizaţia lunară prevăzută de art. 1 alin.1 din OUG nr. 148/2005 este un drept instituit de lege în beneficiul copilului, iar decizia se referă la cuantumul indemnizaţiei pentru anii 2006, 2007 şi 2008.

Această decizie a fost pronunţată pentru interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor aret.1 alin.1 şi art. 6 alin.1 din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare, şi stabileşte că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din OUG nr. 148/2005, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului prevăzută de art.1 alin. 1 din  ordonanţă, se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină  gemelară, de tripleţi sau multipleţi în cuantum de: 800 lei pentru perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau opţional 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei pentru perioada 01 ianuarie 2009-17 iunie 2009.

Raportat la aceste considerente, recursul reclamantei a fost admis, iar hotărârea primei instanţe pronunţată în temeiul unei excepţii procesuale, apreciată de instanţa de recurs ca neîntemeiată, a fost casată, conform prevederilor art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, iar cauza a fost trimisă Tribunalului Mureş pentru analiza fondului cererii.