A******** D* P********** N***
ReclamantC******* A*****
PârâtC******* G*******
PârâtROMÂNIA JUDECĂTORIA TURNU MĂGURELE JUDEŢUL TELEORMAN DOSAR NR.1539/2005 SENTINŢA CIVILĂ NR. 772 Şedinţa publică de la 22 iunie 2006 Instanţa compusă din: Preşedinte - Floarea Neagu Grefier – Nina Stoean Pe rol fiind judecarea acţiunii civile pentru pretenţii introdusă de reclamanta A******** D* P********** N*** Turnu Măgurele ,împotriva pârâţilor C******* A***** şi C******* G*******. La apelul nominal au lipsit părţile,reclamanta solicitând judecarea în lipsă. Procedura îndeplinită. Acţiunea scutită de plata taxei de timbru. S-a făcut referatul cauzei,după care cauza fiind în stare de judecată,s-a trecut la soluţionarea ei. Instanţa. Deliberând,constată următoarele: Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr.1539 din 7 iunie 2006,reclamanta A******** D* P********** N*** cu sediul în Turnu Măgurele,strada 1907,bloc C 10,sc.1,parter,judeţul Teleorman,a chemat în judecată pe pârâţii C******* A***** şi C******* G******* domiciliaţi în Turnu Măgurele, strada Elena Cuza Vodă,bloc A 16,sc.2,ap.28, judeţul Teleorman, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să fie obligaţi plata sumei de 560,51 lei RON lei reprezentând cota parte din cheltuielile de întreţinere restante. În motivarea acţiunii,reclamanta arată că pârâţii sunt proprietarii apartamentului nr.28 din blocul A 16 ce parte din A******** D* P********** N*** şi deşi au beneficiat de apă caldă şi căldură au refuzat,cu rea credinţă să plătească cota-parte din cheltuielile comune de întreţinere. Deşi au fost somaţi cu somaţia nr.257 să-şi achite debitul restant,până la data introducerii acestei cereri de chemare în judecată,pârâţii nu au plătit având o restanţă în sumă de 560,51 lei conform extrasului de rol. Potrivit art.25 alin.1 din H.G.nr.400/2003 privind Normele Metodologice de Organizare a Asociaţiilor de Proprietari”cotele de contribuţie la cheltuielile Asociaţiei de Proprietari vor fi achitate în termen de maxim 15 zile de la data afişării listei de plată”. În susţinerea acţiunii,reclamanta a depus la dosar fişa de cont şi adresa notificare nr.257 emisă la data de 24 mai 2005. Acţiunea este întemeiată. Analizând materialul probator administrat în cauză,instanţa constată că pârâţii ocupă în calitate de proprietari apartamentul nr. 28, din bloc A 16, situat în Turnu Măgurele, judeţul Teleorman şi, în această calitate, datorează reclamantei suma de 560,51 lei RON, reprezentând cota parte din cheltuielile comune de întreţinere . Coroborând aceste probatorii şi cu lipsa întâmpinării şi a refuzului pârâţilor de a se prezenta la interogatoriu, deşi au fost citaţi cu aceste menţiuni, instanţa urmează să admită acţiunea în baza art.31 alin.2 din Regulamentul-cadru al asociaţiilor de proprietari - anexa 2 la Legea nr.114/1996 să oblige pe pârâţi să plătească reclamantei suma de 560,51 lei RON reprezentând cota parte din cheltuielile comune de întreţinere. Pentru aceste motive, În numele legii, HOTĂRĂŞTE: Admite acţiunea civilă pentru pretenţii introdusă de reclamanta A******** D* P********** N***,cu sediul în Turnu Măgurele, strada 1907,bloc C 10,sc.1,parter, judeţul Teleorman, împotriva pârâţilor C******* A***** şi C******* G******* domiciliaţi în Turnu Măgurele, strada Elena Cuiza Vodă,bloc A 16,sc.2,ap.28, judeţul Teleorman. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 560,51 lei RON cota parte din cheltuielile comune de întreţinere. Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile libere de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică azi 22 iunie 2006. PRESEDINTE GREFIER, Floarea Neagu Nina Stoean Red. Fl.N./26.06.2006 Tehnored.N.S./4 ex ./27.06.2006