D*******
CreditorS* G**** G**** S*** S**
Debitorde conexare a prezentului dosar la dosar nr. 4822/83/2007 al Tribunalului Satu Mare.
încheiere de înaintare la dosarul instrumentat de dna judecător sindic Vîlcu Adriana, nr. 4822/83/2007, în care s-a deschis procedura insolvenţei
pentru ca părţile să depună îmn probaţiune copia deciziei pronunţate de CAO în contencios administrativ.
amânat pentru a se depune la dosar motivarea deciziei Î.C.C.J.
amânat pentru redactarea şi prezentarea la dosar a deciziei date de Î.C.C.J.
amânat pentru a se indica soluţia din recurs şi a se depune o copie de pe decizia civilă
amânat pentru soluţionarea dosarului aflat pe rolul C.A.Oradea, nr.193/35/2007
amânat pentru soluţionarea dosarului de recurs nr. 193/35/2007
amânat pentru când se va indica la dosar soluţia dată de Curtea de Apel Oradea
amânat pentru a se depune la dosar decizia dată de C.A.O. în materia contenciosului administrativ
amânat pentru a se depune la dosar motivarea deciziei Curţii de Apel Oradea în cauza de contencios administrativ
amânat pentru depunerea de probe de contestator
la cererea reprezentantului creditoarei D*******Satu Mare având în vedere faptul că soluţia pronunţată în dosarul cu nr. 193/35/2007 al Curţii de Apel Oradea se află în termen de exercitare a recursului
pentru soluţionarea, în rejudecare a cauzei având ca obiect anularea deciziei şi suspendare executare act administrativ