D********* C***** S*****
InculpatCondamnă pe inculpata D********* C***** S*****, , la pedeapsa de 8 luni închisoare, în temeiul art. 79 al.4) din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art. 10 şi art. 13 al.1 Cod Penal, art.74 al.1 lit. c) şi art.76 lit. d) Cod Penal, pentru infracţiunea de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. In baza disp.art.81 Cod Penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei, cu termen de încercare de 2 ani şi 8 luni. Atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art.83 Cod Penal privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în cursul termenului de încercare. În temeiul art.191 Cod penal, obligă pe inculpată la plata sumei de 400 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat ( 200 de lei - cheltuieli urmărire penală şi 200 de lei-cheltuieli cu cercetarea judecătorească, în care s-a inclus şi onorariul apărătorului din oficiu av. Costin Ioan cu delegaţia nr. 966/ 2006 emisă de Baroul Iaşi – Biroul de Avocaţi Paşcani, care va fi acoperit iniţial din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei). Cu drept de apel in termen de 10 zile de la pronunţare.
aMÂNAT LA 24.01.2007