S******* E********
Intimat ReclamantC****** L***** P****************** C*******
Recurent IntimatC****** J** P** A******** L**************
Intimat PârâtÎn temeiul art.281 din Codul de procedură civilă: Din oficiu, Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr.44/23.01.2008 a tribunalului Giurgu, dosar civil nr.71/122/2006, în sensul că în alineatul 6 rândul 2 din dispozitiv se va menţiona corect " suprafaţa de 4,83 ha teren extravilan - zăvoi", iar nu " suprafaţa de 4,83 ha teren arabil extravilan", cum din eroare s-a trecut. Prezenta încheiere face parte integrantă don decizia civilă nr.44/23.01.2008 a Tribunalului Giurgiu Irevocabilă
Admite recursurile formulate de către recurenti împotriva s.c. nr.3531/31.05.2007 a Judecătoriei Giurgiu pe care o modifică în tot şi rejudecând Admite în parte plângerea astfel cum a fost modificată şi completată, formulată de reclamanta S******* E******** în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală de fond funciar Adunaţii Copăceni şi Comisia judeţeană de fond funciar Giurgiu Dispune anularea parţială, numai în ceea ce priveşte pe reclamantă, a hotărârii nr.1029/27.03.2006 a Comisiei judeţene de fond funciar Giurgiu, astfel cum a fost completată prin hotărârea nr.1968/09.10.2006. Obligă pe pârâte să reconstituie dreptul de proprietate şi să emită titlu de proprietate în beneficiul reclamantei pentru suprafaţa de 5 ha teren arabil extravilan amplasamentul acestei suprafeţe urmând să fie acela specificat prin protocolul nr.32623/13.06.2007 prin care ADS a predat teren către Comisia locală de fond funciar Adunaţii Copăceni în vederea reconstituirii dreptului reclamantei Obligă pe pârâte să reconstituie suplimentar în beneficiul aceleiaşi reclamante şi suprafaţa de 4,83 ha teren arabil extravilan pe raza localităţii Adunaţii Copăceni sau, în lipsa disponibilului de teren, să propună acordarea de despăgubiri către reclamantă, în condiţiile legii Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată Irevocabilă
amână pronunţarea la data de 23.01.2008
admite recursul declarat de reclamanta S******* E******** împotriva sentinţei civile nr.1411/2006 pronunţată de Judecătoria Giurgiu pe care o casează în tot şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.Irevocabilă.
amână pronunţarea pentru data de 27.09.2006