Dosar 15146/281/2007 din 15.10.2007

infracţiuni privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate (O.U.G. nr. 56/2003)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15146/281/2007
Data dosar:
15.10.2007
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate (O.U.G. nr. 56/2003)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.10.2007 la ora 8:30

    Complet: 1 Penal
  • Soluţionare

    În baza art.26 al.8 din Legea nr.275/2006, respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de condamnatul Vlaicu Eugen Constantin, fiul lui Constantin şi Niculina, născut la 29.04.1976, în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti, împotriva încheierii nr. 379/10.10.2007, dată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Ploieşti în dosarul nr.379/2007. În baza art.192 alin.2 C.pr.pen., obligă condamnatul la 80 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, vor fi avansaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.10.2007.

  • Sedinta din data de 18.10.2007 la ora 8:30

    Complet: 1 Penal

Flux dosar


Actualizare GRPD