B******* F*****
InculpatÎn baza art. 86, alin. 2 din OUG nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74, alin.1, lit. c, Cod penal şi art. 76, lit. d, Cod penal, condamnă inculpatul la o pedeapsă de 5 luni închisoare, pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice în timp ce exercitarea dreptului de a conduce autovehicule îi fusese suspendată, în data de 30/31.12.2006. În baza art. 87, alin. 5 din OUG nr.195/2002, republicată condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare, pentru infracţiunea de refuz a recoltării probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în aceiaşi dată. În baza art. 33, lit. a, Cod penal constată că cele două infracţiuni sunt concurente şi în baza art. 34, alin. 1, lit. b, Cod penal contopeşte cele două pedepse aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 10 luni închisoare. În baza art. 71, alin. 2, Cod penal interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64, alin.1, lit. a, teza a II-a, lit. b, c, Cod penal. În baza art. 81 - 82, Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 10 luni. În baza art. 71, alin.5, Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, prevăzută de art. 64, alin.1, lit. a, teza a II-a, lit.b, c, Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.359, Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 83 Cod penal. În baza art. 191, Cod procedură penală obligă inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Fata de proba solicitata de inculpat prin apărător, urmeaza sa acorde termen cauzei
Incuviinteza probatoriile solicitate de inculpat, acorda termen cauzei
Fata de cerere de amanare depusa de aparartorul inculpatului, acorda termen cauzei
Fiind primul termen de judecata , instanţa in temeiul art 171 alin 1 Cod pr penala ,încuviinţează cererea de amânare formulata de inculpat ,