M****** S***** C*****
Intimat ReclamantM****** A**
Recurent PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul . Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă . Constată faptul că la dobândirea bunurilor reclamantul-pârât contravenţional a avut o cotă de contribuţie de 40%, iar pârâta reclamantă reconvenţional a avut o cotă de contribuţie de 60%. Ia act de tranzacţia intervenită între părţi cu privire la bunurile mobile. Atribuie pârâtei reclamante reconvenţional bunul imobil apartament situat în Târgu Mureş, str Apicultorilor nr. 1, ap. 12, jud. Mureş, cu o valoare de 94.202 lei. Dispune obligarea pârâtei-reclamante reconvenţional Mureşan Ana la plata către reclamantul-pârât reconvenţional a unei sulte în cuantum de 37680,8 lei. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
- amânarea pronunţării la data de 11 aprilie 2011, având nevoie de timp pentru deliberare.
- amânarea pronunţării la data de 4 aprilie 2011, având nevoie de timp pentru deliberare şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise.
- admite cererile în probaţiune. - admite proba testimonială cu martorii pârâtei, respectiv Muresan Aniscuta, şi Laszlo Floarea, - admite proba testimonială cu martorii reclamantului Lucan Iacob şi Florea Petru, - pune în vedere părţilor să prezinte martorii încuviinţaţi sub pedeapsa decăderii pentru martorii lipsă la termenul următor, - constată că părţile au termen în cunoştinţă.
Amânat în vederea administrării probei testimoniale.
Amânat în vederea administrării probei cu interogatoriul părţilor.
Amânat în vederea depunerii la dosar a sentinţei prin care s-a pronunţat divorţul între părţi, cu menţiunea "definitivă şi irevocabilă"
admite cererea de amânare
- pune în vedere pârâtei ca până la termenul următor să achite taxa de timbru stabilită ca urmare a admiterii cererii de acordare a ajutorului public judiciar, respectiv suma de 625,5 lei, - admite cererea de amânare a cauzei, având în vedere motivul invocat de reprezentanta pârâtei şi acordă un nou termen de judecată, - pune în vedere reprezentantei pârâtei, avocat Camelia Laslo să se prezinte la termenul următor sau să-şi asigure substituirea, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare, în temeiul art. 108 ind. 1 alin. 2 lit. b) Cod procedură civilă.
Admite cererea formulată de petenta Mureşan Ana, cu domiciliul în Tg. Mureş str. Apicultorilor nr. 1, ap. 12, jud. Mureş, şi în consecinţă: Dispune reducerea taxei judiciare de timbru de la 1.251 lei la suma de 625,5 lei. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22.04.2010.
- admite cererea de amânare a cauzei, având în vedere motivul invocat de reprezentanta pârâtei şi faţă de împrejurarea că reprezentantul reclamantului este de acord cu această cerere şi acordă un nou termen de judecată, - acordă termen în camera de consiliu la data de 22 aprilie 2010 pentru soluţionarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulată de pârâtă.
- acordă un nou termen de judecată, faţă de împrejurarea că cererea reconvenţională nu este timbrată şi faţă de lipsa pârâtei şi a reprezentantei convenţionale a acesteia, - menţine în sarcina pârâtei obligaţia stabilită la termenul anterior, să indice valoarea bunurilor după aprecierea sa, în vederea stabilirii taxei de timbru pentru cererea reconvenţională, sub sancţiunea anulării cererii reconvenţionale ca netimbrată. Notă: după dezbateri se prezintă reprezentanta convenţională a pârâtei, avocat Camelia Laslo, căreia i se comunică dispoziţiile instanţei şi data următorului termen de judecată.
- acordă un nou termen de judecată, faţă de împrejurarea că cererea reconvenţională nu este timbrată şi faţă de susţinerile reprezentantului reclamantului, - pune în vedere pârâtei să indice valoarea bunurilor după aprecierea sa, în vederea stabilirii taxei de timbru pentru cererea reconvenţională.
- acordă un nou termen de judecată.
- admite cererea de amânare formulată de reprezentanţii pârâtei având în vedere faptul că este necesară comunicarea raportului de expertiză şi acordă un nou termen de judecată, - comunicarea raportului de expertiză cu reclamantul, - menţine proba cu interogatoriul părţilor şi prorogă administrarea acestei probe la un termen ulterior, urmând ca după interogatoriu să se fixeze taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale.
- încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanţii părţilor şi acordă un nou termen de judecată, - pune în vedere reclamantului să facă dovada achitării diferenţei de 510 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de efectuarea expertizei, sub sancţiunea suspendării judecăţii, în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, - revenirea cu adresă către expert cu solicitarea de a depune la dosar raportul de expertiză, - menţine proba cu interogatoriul părţilor şi prorogă administrarea acestei probe la un termen ulterior, urmând ca după interogatoriu să se fixeze taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale.
- încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanţii părţilor şi acordă un nou termen de judecată, - menţine proba cu interogatoriul părţilor, - pune în vedere pârâtei să se prezinte la termenul următor în vederea administrării probei cu interogatoriul şi dispune citarea reclamantului cu menţiunea să se personal la interogatoriu, după administrarea acestei probe urmând a se fixa taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale, - pune în vedere reprezentantului reclamantului să facă dovada achitării diferenţei de 510 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de efectuarea expertizei, - revenirea cu adresă către expert cu solicitarea de a depune la dosar raportul de expertiză.
- încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantele părţilor şi acordă un nou termen de judecată, - menţine proba cu interogatoriul părţilor, - pune în vedere pârâtei să se prezinte la termenul următor în vederea administrării probei cu interogatoriul şi dispune citarea reclamantului cu menţiunea să se personal la interogatoriu, după administrarea acestei probe urmând a se fixa taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale, - revenirea cu adresă către expert cu solicitarea de a efectua raportul de expertiză, totodată cu menţiunea că a fost achitat onorariul provizoriu de 300 lei.
- încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanţii părţilor şi va acorda un termen de judecată în luna februarie 2009, la cererea acestora, pentru a da posibilitatea să părţilor să încheie o tranzacţie privind bunurile mobile, - menţine proba cu interogatoriul părţilor, - citarea părţilor cu menţiunea să se prezinte la termenul următor în vederea luării interogatoriului, după administrarea acestei probe urmând a se fixa taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale, - menţine în sarcina reclamantului obligaţia de a face dovada achitării onorariului provizoriu pentru expertiza în construcţii în cuantum de 300 lei, - emiterea unei adrese expertului cu solicitarea de a efectua raportul de expertiză.
- încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantului, pentru a-i da posibilitatea să studieze oferta de tranzacţie privind bunurile mobile, depusă la dosar din partea pârâtei şi acordă un nou termen de judecată, - menţine proba cu interogatoriul părţilor, - pune în vedere părţilor să se prezinte pentru termenul următor în vederea luării interogatoriului, după administrarea acestei probe urmând a se fixa taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale, - menţine în sarcina reclamantului obligaţia de a face dovada achitării onorariului provizoriu pentru expertiza în construcţii în cuantum de 300 lei, - emiterea unei adrese expertului cu solicitarea de a efectua raportul de expertiză.
- încuviinţează proba cu expertiza în construcţii, având ca obiectiv determinarea valorii de circulaţie a imobilului, - prin tragere la sorţi din lista experţilor autorizaţi numeşte expert Dumitraşcu Sergiu Romeo pentru efectuarea expertizei în construcţii, - emiterea adresei expertului pentru a-i aduce la cunoştinţă că a fost numit în cauză, totodată cu solicitarea de a efectua raportul de expertiză şi indicarea obiectivului acesteia, - emiterea unei adrese către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Mureş, pentru a informa acest birou de numirea expertului în cauză, - stabileşte onorariu provizoriu pentru efectuarea expertizei în cuantum de 300 lei şi pune în vedere reclamantului să facă dovada achitării acestuia până la termenul următor, - încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta pârâtei, pentru a studia precizarea de acţiune şi întâmpinarea la cererea reconvenţională, - menţine proba cu interogatoriul părţilor, - pune în vedere părţilor să se prezinte pentru termenul următor în vederea luării interogatoriului, după administrarea acestei probe urmând a se fixa taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale.
- încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantului, pentru a studia cererea reconvenţională, - menţine proba cu interogatoriul părţilor, - pune în vedere părţilor să se prezinte pentru termenul următor în vederea luării interogatoriului.
- încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantului, pentru a studia notele de şedinţă şi pentru ca părţile să încerce soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, - menţine proba cu interogatoriul părţilor, - pune în vedere părţilor să se prezinte pentru termenul următor în vederea luării interogatoriului.
- încuviinţează cererea de amânare formulată de pârâtă, pentru a-i da posibilitatea să-şi angajeze apărător, - amânarea cauzei în vederea luării interogatoriului reciproc părţilor, - pune în vedere părţilor să se prezinte pentru termenul următor în vederea luării interogatoriului. - pune în vedere pârâtei să formuleze interogatoriul pentru reclamant, - prorogă discuţia cu privire la proba cu expertiza după luarea interogatoriului părţilor.
- încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtei, în vederea luării interogatoriului reciproc părţilor, - pune în vedere reclamantului să se prezinte pentru termenul următor în vederea luării interogatoriului. - citarea pârâtei cu menţiunea „Personal la interogatoriu”, - prorogă discuţia cu privire la proba cu expertiza după luarea interogatoriului părţilor.
- încuviinţează cererile în probaţiune formulate de reprezentanţii părţilor privind luarea unui interogatoriu reciproc părţilor, - pune în vedere pârâtei să se prezinte pentru termenul următor în vederea luării interogatoriului. - citarea reclamantului cu menţiunea „Personal la interogatoriu.
- încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de pârâtă, în vederea angajării unui avocat şi pregătirii apărării, - amânarea cauzei.