C***** V***
ReclamantG********* M*****
PârâtRespinge ca nefondată cererea.Cu recurs în 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică azi 06.03.2008.
Acordă termen cauzei la data de 06.03.2008, urmând a se trimite adresă în atenţia reclamantei să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 150 lei sub sancţiunea anulării cererii. Se va reitera procedura de citare cu pârâtul. Şi la adresa din com. Merei, sat Lipia, jud.Buzău. Pronunţată în şedinţă publică azi 14.02..2008.
Acordă termen cauzei la data de 14.02.2008, pentru a se pronunţa cu privire la scutirea reclamantei de la plata taxei judiciare de timbru. Se va reitera procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică azi 24.01.2008.
Acordă termen cauzei la data de 24.01.2008, urmând a se reitera procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică azi 12.12.2007.
Acordă termen cauzei la data de 12.12.2007, pentru ca reclamanta să depună actul de proprietate al imobilului. Se va reitera procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică azi 28.11.2007.
Acordă termen cauzei la data de 28.11.2007, pentru a de depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru şi schiţa terenului, urmând a se trimite adresă în atenţia Primăriei com.Merei pentru a ne preciza dacă pe raza com.Merei,sat Lipia figurează ca proprietari ai suprafeţei de teren de 210 m.p pârâtul G********* M***** sau Grigorescu Nicolae. Se va reitera procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică azi 07.11.2007.
Acordă termen cauzei la data de 07.11.2007, pentru a de depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.Se va reitera procedura de citare cu pârâtul.Pronunţată în şedinţă publică azi 10.10.2007.