L****** C*****
PetentI***** V*****
IntimatAdmite cererea formulată de intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, cu sediul în Rm.Vâlcea, str. Calea lui Traian, nr. 95, judeţul Vâlcea, în contradictoriu cu petenta L****** C*****, domiciliată în comuna Dăeşti, sat Sâmbotin, judeţul Vâlcea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 1058/19.02.2008 a Judecătoriei Rm.Vâlcea, în sensul că suma la care a fost redusă amenda aplicată petentei este de 250 RON, iar nu 75 RON, cum în mod greşit s-a trecut. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Admite plângerea. Reduce cuantumul amenzii aplicate petentei prin procesul verbal seria AZ, nr 0393207 emis de intimat la data de 10.09.2007 de la 500 Ron la 75 Ron. Cu recurs.
Se citează martorului petentei, Gândăcioiu Alexandru, cu mandat de aducere. Se citează martorul propus de intimat Spânu Bogdan la adresa de la fila 28 dosar.
Se revine cu adresă către intimat pentru a comunica materialul probator întocmit.
Încuviinţează petentei proba cu martorul Gândăcioiu Alexandru, care se citează la adresa indicată. Se emite adresă către intimat pentru a comunica materialul probator întocmit.