S**** I******
ReclamantS**** K***** C****
PârâtS**** J******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S**** I****** (cu dom.), în contradictoriu cu pârâţii SIMON KALMAN-CSABA şi S**** J****** (cu dom.). Obligă pârâţii să plătească reclamantei suma de 1249,6 RON, cu titlu de diferenţă preţ. Obligă pârâţii la plata sumei de 106,3 lei RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 07.04.2008.
Amână pronunţarea pentru data de 7 aprilie 2008.
- acordă un nou termen; - emiterea unei adrese către Banca Reiffeisen prin care se va solicita să comunice cursurile valutare din ziua efectuării plăţii, respectiv 30.11.2006, cu precădere pentru franci elveţieni; - citarea reclamantei. Amână cauza la 31 martie 2008.
- acordă un nou termen; - emiterea unei adrese către Banca Reiffeisen prin care se va solicita să comunice cursurile valutare din ziua efectuării plăţii, respectiv 30.11.2006, cu precădere pentru franci elveţieni; - citarea pârâtei S**** J****** cu menţiunea “personal la interogator”. Amână cauza la 25 februarie 2008.
- amânarea cauzei în vederea depunerii dovezii transferului bancar la dosar. - repetarea procedurii de citare cu pârâta de rând 2. - acordă termen în cunoştinţă pârâtului de rând 1.
- amânarea cauzei. - repetarea procedurii de citare cu pârâţii, cu menţiunea: Personal la interogatoriu". - acordă termen în cunoştinţă reclamantei.