S* A******** M**** S** T******* P*** A******** A****** T******
ReclamantK***** D* G*******
PârâtK***** G******
PârâtM****** I*****
PârâtK***** A******* m*********** a d********** I*****
PârâtAmână pronunţarea la data de 22 mai 2012.
Amână pronunţarea la data de 15 mai 2012.
admite cererea de amânare formulată de reprezentanta societăţii reclamante; - acordă un ultim termen pentru a da posibilitatea societăţii reclamante să facă dovada achitării diferenţei onorariu expert în cuantum de 2018,7 lei.
încuviinţează onorariul expert în cuantum de 2318,7 lei, menţionat în nota de evaluare depusă la dosar la data de 31.01.2012; - emiterea unei adrese către Tribunalul Mureş – Biroul Local pentru Expertize Tehnice şi Contabile cu comunicarea unei copii de pe încheierea de şedinţă, precum şi a tabelului cuprinzând plata parţială a decontului; - pune în vedere pârâţilor ca, în cazul în care au de formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, să le formuleze în scris şi să le depună la dosar în termen de 7 zile, urmând ca acestea să fie comunicate către societatea reclamantă, în vederea studierii; - admite cererea de amânare formulată de reprezentanta societăţii reclamante; - acordă un nou termen pentru a da posibilitatea societăţii reclamante să facă dovada achitării diferenţei onorariu expert în cuantum de 2018,7 lei.
acordă un nou termen în vederea comunicării către societatea reclamantă a unui exemplar de pe raportul de expertiză şi de pe nota de evaluare, iar către pârâţii Kovacs Gheorghe şi Kovacs Gizella a unui exemplar de pe raportul de expertiză; - prorogă discuţiile cu privire la onorariul expert indicat în nota de evaluare, până la următorul termen de judecată, după studiul raportului de expertiză.
acordă un nou termen în vederea revenirii cu adresă către exp.Misarăş Flaviu cu solicitarea de a întocmi şi a depune la dosar nota de evaluare şi raportul de expertiză topografică dispus a fi efectuat în cauză, în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru fiecare parte, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în conformitate cu dispoziţiile art.108 ind.1 alin.2 lit.c Cod pr.civilă.
Admite cererea de reexaminare amendă formulată de pârâtul Kovacs Gheorghe.
revenirea cu adresă către exp.Misarăş Flaviu cu solicitarea de a întocmi şi a depune la dosar nota de evaluare şi raportul de expertiză topografică dispus a fi efectuat în cauză, în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru fiecare parte, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în conformitate cu dispoziţiile art.108 ind.1 alin.2 lit.c Cod pr.civilă. Totodată, i se va solicita d-lui expert ca, în cazul în care este necesar, pentru efectuarea raportului de expertiză, să apeleze la planurile parcelare care există la Primăria Livezeni sau, în cazul în care este necesar ca instanţa să solicite direct anumite informaţii, să comunice acest aspect.
acordă un nou termen pentru soluţionarea cererii de reexaminare amendă în vederea revenirii cu adresă către exp.Misarăş Flaviu cu solicitarea de a comunica dacă, la data de 10.05.2011, dată stabilită pentru efectuarea măsurătorilor, pârâtul Kovacs Gheorghe a refuzat să se deplaseze la faţa locului sau a refuzat să dea informaţii în vederea identificării parcelelor de teren.
stabileşte termen pentru judecarea cererii de reexaminare amendă formulată de pârâtul Kovacs D.Gheorghe, în Cameră de Consiliu, pentru data de 06.09.2011; - revenirea cu adresă către exp.Misarăş Flaviu cu solicitarea de a întocmi şi a depune la dosar nota de evaluare şi raportul de expertiză topografică dispus a fi efectuat în cauză, în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru fiecare parte, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în conformitate cu dispoziţiile art.108 ind.1 alin.2 lit.c Cod pr.civilă, cu menţiunea că reclamanta a făcut dovada achitării avansului onorariu expert în cuantum de 300 lei. Se va menţiona faptul că pârâtului Kovacs Gheorghe i se va pune în vedere să furnizeze către expert toate informaţiile pe care le deţine cu privire la parcele de teren cuprinse în TP nr. 72225/2003, sub sancţiunea aplicării unei noi amenzi judiciare. În egală măsură, în cazul în care expertul desemnat în cauză consideră necesară comunicarea unor date din partea Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, urmează a comunica instanţei datele necesare, pentru a le solicita Comisiei, în vederea finalizării în timp util a expertizei dispuse în cauză. - Emiterea unei adrese către pârâtul Kovacs Gheorghe, prin care i se va pune în vedere să furnizeze către expert toate informaţiile pe care le deţine cu privire la parcele de teren cuprinse în TP nr. 72225/2003, sub sancţiunea aplicării unei noi amenzi judiciare.
emiterea unei adrese către pârât pentru a depune la dosar înscrisuri în dovedirea vârstei şi a stării de sănătate; - emiterea unei adrese către exp.Misarăş Flaviu cu solicitarea de a comunica dacă, la data de 10.05.2011, dată stabilită pentru efectuarea măsurătorilor, pârâtul Kovacs Gheorghe a refuzat să se deplaseze la faţa locului sau a refuzat să dea informaţii în vederea identificării parcelelor de teren.
amendarea pârâtului Kovacs Gheorghe cu suma de 500 lei; - comunicarea către pârâtul Kovacs Gheorghe a unui exemplar de pe prezenta încheiere de şedinţă pentru a putea formula cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit prevederilor art.108 5 alin. 2 Cod pr.civilă; - revenirea cu adresă către exp.Misarăş Flaviu cu solicitarea de a întocmi şi a depune la dosar nota de evaluare şi raportul de expertiză topografică dispus a fi efectuat în cauză, în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru fiecare parte, cu menţiunea că reclamanta a făcut dovada achitării avansului onorariu expert în cuantum de 300 lei, precum şi cu menţiunea că pârâtului Kovacs Gheorghe i s-a aplicat amenda judiciară în cuantum de 500 lei, având în vedere că s-a opus efectuării raportului de expertiză.
revenirea cu adresă către exp.Misarăş Flaviu cu solicitarea de a întocmi şi a depune la dosar nota de evaluare şi raportul de expertiză topografică dispus a fi efectuat în cauză, în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru fiecare parte; - pune în vedere reprezentantei societăţii reclamante să facă dovada achitării avansului onorariu expert în cuantum de 300 lei, sub sancţiunea suspendării cauzei în conformitate cu dispoziţiile art.155 ind.1 Cod pr.civilă; - citarea pârâtelor Kovacs Gizella şi Kovacs Iliana cu menţiunea de a face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 1110 lei şi 2,7 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării cererii conexe, ca netimbrată.
revenirea cu adresă către exp.Misarăş Flaviu cu solicitarea de a întocmi şi a depune la dosar nota de evaluare şi raportul de expertiză topografică dispus a fi efectuat în cauză, în suficiente exemplare pentru instanţă şi pentru fiecare parte. Totodată, i se va aduce la cunoştinţă d-lui expert eroarea constatată cu privire la obiectivul nr.1 şi i se va solicita d-lui exp.să răspundă la obiectivul nr.1 reformulat, astfel: 1.Identificarea tuturor terenurilor cuprinse în TP nr.72225/22.01.2003; - pune în vedere pârâtei Kovacs Iliana ca, în solidar cu pârâta Kovacs Gizella, să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 1110 lei şi 2,7 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării cererii conexe, ca netimbrată. Totodată, va dispune citarea pârâtei Kovacs Gizella cu această menţiune.
conexarea dosarului nr.11187/320/2010 la dosarul cu nr.mai mic 8329/320/2007, urmând ca aceste două dosare să fie judecate împreună; - emiterea unei adrese către Completul C 11 care va fi încunoştinţat despre faptul că dosarul nr.11187/320/2010 a fost conexat la prezentul dosar, urmând ca aceste două dosare să fie judecate împreună; - efectuarea unei expertize topografice având ca obiective: 1. Identificarea terenurilor înscrise în CF 1523/N Livezeni, cuprinse în TP nr.72225/22.01.2003. 2. Stabilirea valorii de circulaţie a terenurilor cuprinse în TP 72225/22.01.2003. 3. Formularea de propuneri de partajare a terenurilor identificate la punctul 1 între moştenitorii defunctului Kovacs Dănilă, cu atribuirea terenului cu nr.top A 52/2/37 (633), înscris în CF nr.1523/N Livezeni, în mod exclusiv pârâtului Kovacs Gheorghe. - pune în vedere pârâţilor ca, în termen de 5 zile să formuleze şi să depună la dosar obiectivele pentru expertiza topografică încuviinţată, urmând ca acestea să fie cenzurate de către instanţă şi apoi comunicate către expert; - numeşte expert în cauză, în mod aleatoriu, pe dl. expert Misarăş Flaviu; - stabileşte în sarcina reclamantei obligaţia de a achita avansul pentru efectuarea expertizei în sumă de 300 lei; - pune în vedere reprezentantei societăţii reclamante ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării acestei sume; - emiterea unei adrese către dl. expert Misarăş Flaviu, căruia i se va aduce la cunoştinţă că a fost numit expert în cauză şi i se va solicita să procedeze la efectuarea expertizei topografice conform obiectivelor menţionate; - emiterea unei adrese către Biroul local de expertize tehnice şi judiciare din cadrul Tribunalului Mureş, care va fi încunoştinţat despre împrejurarea că a fost numit expert în cauză dl. Misarăş Flaviu, reprezentantei societăţii reclamante i s-a pus în vedere să achite suma de 300 lei, reprezentând avans pentru efectuarea expertizei topografice.
emiterea unei adrese către Arhiva civilă pentru a se proceda la acvirarea dosarului nr.11187/320/2010 al Judecătoriei Tg.Mureş în vederea soluţionării excepţiei de conexitate invocată de instanţă, din oficiu; - reluarea procedurii de citare cu pârâta Kovacs Gizella.
acordă un nou termen în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta Kovacs Gizella; - prorogă discuţiile cu privire la proba cu expertiza topografică solicitată de reprezentanta societăţii reclamante, până la următorul termen de judecată; - comunicarea întâmpinării şi a înscrisurilor anexate către pârâtele Kovacs Gizella şi Kovacs A.Iliana.
acordă un nou termen în vederea reluării procedurii de citare cu pârâţii cu câte un exemplar din precizarea de acţiune; - efectuarea de copii xerox de pe fila 189 dosar şi comunicarea către societatea reclamantă şi către pârâţii Kovacs Gheorghe şi Kovacs Gizella; - menţine dispoziţiile încheierii anterioare în sensul că pune în vedere reprezentantei reclamantei, dacă este desemnat un administrator judiciar sau un lichidator, să depună la dosar o precizare în sensul că acesta îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă; - prorogă discuţiile cu privire la proba cu expertiza topografică solicitată de reprezentanta societăţii reclamante, până la următorul termen de judecată.
pune în vedere mandatarei pârâtei M****** I***** să depună la dosar certificatul de deces al pârâtei, precum şi certificatul de moştenitor după această pârâtă; - pune în vedere reprezentantei reclamantei, dacă este desemnat un administrator judiciar sau un lichidator, să depună la dosar în sensul că acesta îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă; - pune în vedere reprezentantei reclamantei să formuleze o precizare de acţiune cu privire la cadrul procesual, având în vedere că pârâta M****** I***** a decedat, precum şi să formuleze şi să depună la dosar obiectivele pentru expertiza topografică solicitată.
admite cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâţilor; - acordă un nou termen pentru a da posibilitatea reprezentantului pârâţilor să ia la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză întocmit în cauză; - pune în vedere reprezentantei reclamantei să formuleze o precizare de acţiune, respectiv să precizeze dacă mai susţine petitul de stabilire masă succesorală şi de partajare a altor imobile decât terenul din litigiu, solicitat prin cererea de chemare în judecată urmând ca după depunerea acestei precizări instanţa să stabilească taxa de timbru aferentă.
admite cererea de amânare formulată de reprezentanta societăţii reclamante; - acordă un nou termen în vederea revenirii cu adresă către dl.exp.Tvers Ioan pentru a efectua şi a depune la dosar raportul de contraexpertiză, anterior cu 5 zile următorului termen de judecată; - pune în vedere reprezentantei societăţii reclamante să precizeze dacă mai susţine petitul de stabilire masă succesorală şi de partajare a altor imobile decât terenul din litigiu, solicitat prin cererea de chemare în judecată. NOTĂ: După dezbateri, se depune la dosar, prin serviciul de registratură al instanţei, raportul de expertiză tehnică întocmit de exp.Tvers Ioan, cu respectarea formalităţii multiplului exemplar. Instanţa revine cu privire la dispoziţiile de revenire cu adresă către exp.Tvers Ioan şi dispune comunicarea raportului de expertiză către societatea reclamantă şi către pârâţi.
să se revină cu adresă la expert.
Amânat.
Amânarea cauzei în temeiul Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tg.Mureş din data de 31.08.2009; - Citarea părţilor lipsă.
admite cererea de amânare formulată de reprezentanta societăţii reclamante; - acordă un nou termen în vederea revenirii cu adresă către dl.exp.Tvers Ioan pentru a efectua şi a depune la dosar raportul de contraexpertiză, anterior cu 5 zile termenului de judecată ce va fi stabilit, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în cuantum de 500 lei, în conformitate cu dispoziţiile art.108 ind.1 pct.2 lit.c Cod pr.civilă; - menţine dispoziţiile încheierii anterioare; - prorogă discuţiile cu privire la încuviinţarea probei testimoniale până după efectuarea contraexpertizei dispusă în cauză.
admite cererea de amânare formulată de reprezentanta societăţii reclamante; - acordă un nou termen pentru a da posibilitatea reclamantei să facă dovada achitării diferenţei onorariu expert în cuantum de 1263,15 lei; - revenirea cu adresă către dl.exp.Tvers Ioan în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de contraexpertiză, anterior cu 5 zile termenului de judecată ce va fi stabilit, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în cuantum de 500 lei, în conformitate cu dispoziţiile art.108 ind.1 pct.2 lit.c Cod pr.civilă; - menţine dispoziţiile încheierii anterioare; - prorogă discuţiile cu privire la încuviinţarea probei testimoniale până după efectuarea contraexpertizei dispusă în cauză.
revenirea cu adresă către dl.exp.Tvers Ioan în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de contraexpertiză, anterior cu 5 zile termenului de judecată ce va fi stabilit, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în cuantum de 500 lei, în conformitate cu dispoziţiile art.108 ind.1 pct.2 lit.c Cod pr.civilă; - menţine dispoziţiile încheierii anterioare; - prorogă discuţiile cu privire la încuviinţarea probei testimoniale până după efectuarea contraexpertizei dispusă în cauză.
revenirea cu adresă către dl.exp.Tvers Ioan în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de contraexpertiză, anterior cu 5 zile termenului de judecată ce va fi stabilit, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare, în conformitate cu dispoziţiile art.108 ind.1 pct.2 lit.c Cod pr.civilă; - menţine dispoziţiile încheierii anterioare; - prorogă discuţiile cu privire la încuviinţarea probei testimoniale până după efectuarea contraexpertizei dispusă în cauză.
revenirea cu adresă către dl.exp.Tvers Ioan în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de contraexpertiză, anterior cu 5 zile termenului de judecată ce va fi stabilit, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare, în conformitate cu dispoziţiile art.108 ind.1 pct.2 lit.c Cod pr.civilă; - menţine dispoziţiile încheierii anterioare; - prorogă discuţiile cu privire la încuviinţarea probei testimoniale până după efectuarea contraexpertizei dispusă în cauză.
revenirea cu adresă la exp.Tvers Ioan în vederea efectuării şi depunerii la dosar a contraexpertizei, sub sancţiunea aplicării unei amenzi în caz de neconformare, în conformitate cu dispoziţiile art.108 ind.1 pct.2 lit.c Cod pr.civilă; - menţine dispoziţiile încheierii anterioare; - prorogă discuţiile cu privire la încuviinţarea probei testimoniale până după efectuarea contraexpertizei dispusă în cauză.
încuviinţează proba cu contraexpertiza topografică; - numeşte expert pe dl.Tvers Ioan; - emiterea unei adrese către expert pentru a i se comunica faptul că a fost numit în cauză şi să depună la dosar contraexpertiza, având ca obiectiv identificarea terenului care formează obiectul antecontractului încheiat de SC Advantech Mureş SRL cu pârâtul Kovacs Gheorghe şi constatarea faptului că există identitate între CF 1137, nr.top.424/4/37 şi CF nr.1523/N Livezeni, anterior cu 5 zile următorului termen de judecată; - emiterea unei adrese la Tribunalul Mureş - Biroul de expertize judiciare pentru a se comunica faptul că dl.Tvers Ioan a fost numit expert în cauză; - pune în vedere reprezentantului societăţii reclamante să facă dovada achitării avansului onorariu expert în cuantum de 100 lei; - emiterea unei adrese către Primăria comunei Livezeni în vederea comunicării bunurilor care au aparţinut defunctului Kovacs Dănilă; - prorogă discuţiile cu privire la încuviinţarea probei testimoniale până după efectuarea contraexpertizei dispusă în cauză.
reluarea procedurii de citare cu societatea reclamantă prin administrator judiciar provizoriu Suciu Adriana Tatiana, cu sediul profesional în Tg.Mureş, str.Marton Aron, nr.3, jud.Mureş; - prorogă discuţiile cu privire la încuviinţarea probei testimoniale, cu privire la contraexpertiză şi la emiterea unei adrese al Primăria Livezeni pentru a se comunica bunurile care au aparţinut lui Covaci Dănilă, până la îndeplinirea procedurii de citare cu societatea reclamantă.
- amânarea prezentei pricini. - menţine dispoziţiile încheierii anterioare cu privire la prorogarea discuţiei asupra probei testimoniale solicitate de părţi până după studiul răspunsului la obiecţiuni.
-amânarea prezentei pricini. - revenirea cu adresă către Dl expert Mihalache Marian pentru a depune la dosar completare la raportul de expertiză dispus în cauză. - menţine dispoziţia încheierii anterioare cu privire la prorogarea discuţiei asupra probei testimoniale solicitate de părţi până după completarea raportului de expertiză.