D****** G*******
ReclamantD****** D***
PârâtD****** C********
PârâtD****** I****
PârâtD****** I******
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 489/29.01.2008 pronunţată de Judecătoria Sector 6 Bucuresti, în sensul că numărul corect al apartamentului care intră în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei şi care este atribuit reclamantului în deplină proprietate şi posesie este de 92, iar nu 32, cum greşit s-a mentionat.Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Admite în parte cererea.
Pentru a da posibilitate reclamantului să ia cunoştinţă de continutul raportului de expertiză constructii,
În vederea revenirii cu adresă către expertul constructii pentru a efectua si depune la dosar raportul de expertiză şi pentru ca reclamantul să achite taxa judiciară de timbru de 19 lei si timbrul judiciar de 0,3 lei pentru capătul de cerere privind partajul,
În baza art. 167 Cod proc.civ., considerând în parte concludente, pertinente şi utile cauzei probele cu înscrisuri şi expertiză construcţii, Constatând că, faţă de obiectul cauzei, astfel cum rezultă din acţiune, nu sunt utile probele cu interogatoriu şi cu martori,
Având în vedere lipsa de procedură cu pârâta D****** I******, conform disp.art. 85 coroborat cu art. 107 C.p.c şi pentru ca reclamantul să facă dovada că nu s-a dezbătut succesiunea defunctei Dumitru Dumitra,