Dosar 1563/86/2008 din 24.03.2008

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1563/86/2008
Data dosar:
24.03.2008
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.04.2008 la ora 9:00

    Complet: C1 F Cont
  • Soluţionare

    Dosar nr. 1563/86/2008 H O T Ă R Ă Ş T E : Admite în parte cererea, formulată de reclamanţi. Obligă pârâta Primăria oraşului Broşteni să plătească reclamanţilor sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998 începând cu data de 01.03.2005 proporţional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Respinge capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masă, pentru viitor, ca nefondat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24.04.2008. Preşedinte

Flux dosar


Actualizare GRPD