M**** A********
ReclamantM**** N*******
ReclamantA********* N******
PârâtA********* M****
PârâtA********* C*********
PârâtRespinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată din oficiu de către instanţă. Respinge ca nefondată acţiunea promovată de reclamanţii M**** A******** şi M**** N*******. Obligă reclamanţii, în solidar, la plata către Alăzăroaie Neculai a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9.02.2010.
Amână pronunţarea în cauză la data de 09.02.2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 02.02.2010.
Încuviinţează pentru reclamanţi proba cu martorul Borş Vasile şi cu înscrisuri. Pune în vedere reclamanţilor să aducă martorul Borş Vasile la uşa instanţei sau să-i indice adresa prin listă depusă la dosar în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Pune în vedere reclamanţilor prin apărător ca până la termenul următor să depună la dosar orice alte înscrisuri pe care le consideră necesare şi să înmâneze pârâţilor copii de pe înscrisurile de care înţelege să se folosească în dovedirea acţiunii cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat. Acordă termen la data de 02.02.2010, ora 8.00, pentru când se citează pârâtul A********* M**** prin publicitate. Reclamanţii şi ceilalţi pârâţi au TC. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Decembrie 2009.
Acordă termen la data de 11.12.2009, ora 8.00, pentru când se revine cu adresă la Primăria comunei Poduri să înainteze copiile xerox de pe Titlurile de proprietate a numiţilor Alăzăroaie Maria şi Alăzăroaie Ion despre care face vorbire în răspunsul comunicat şi despre care se precizează că au fost înaintate, dar în realitate acestea nu au fost înaintate instanţei. Se revine cu adresă la Primăria mun. Moineşti şi la Primăria Măgireşti să răspundă solicitărilor de la termenul anterior. În adresa către Primăria Măgireşti urmând a se solicita să comunice dacă s-au emis Titluri de proprietate în baza Legii 18/1991 pentru M**** A******** şi Alăzăroaie Aurel , în caz afirmativ să le înainteze , să răspundă dacă procesul-verbal din 8.10.1993 (care va fi înaintat în xerocopie) a fost încheiat în vederea emiterii titlurilor de proprietate pentru M**** A******** şi Alăzăroaie Aurel şi să se elibereze Anexa nr. 24 după defunctul Alăzăroaie Aurel. Se citează pârâţii cu menţiunea personal la interogatoriu . Reclamanţii au TC. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Noiembrie 2009.
Acordă termen la data de 27.11.2009, ora 8.00, pentru când se emite adresă către Primăria comunei Măgireşti pentru a elibera o copie de pe Anexa 24 după defunctul Alăzăroaie Aurel Se revine cu adresă atât la Primăria mun. Moineşti cât şi Primăria com. Poduri pentru cele două suprafeţe de teren pentru care s-au mai făcut adrese în dosarul cauzei cu copie pentru fiecare adresă de pe răspunsul Primăriei com. Măgireşti de la fila 202 dosar. Se citează pârâţii cu menţiunea personal la interogatoriu şi cu copii de pe raportul de expertiză topografică în vederea luării la cunoştinţă. Reclamanţii au TC. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 octombrie 2009.
Avînd în vedere desfiinţarea completului C1- judecător Bădău Liliana, conform art. 99,pct.11 ROI cauza este repartizată ciclic la completul C8-judecător Ramona Rogoz , cu termen la 16.10.2009, ora 8. Se citează pârâţii. Reclamanţii au TC. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 10.09. 2009, ora 8,oo, pentru când revine cu adresă către d-l expert Timaru Mihai pentru a efectua expertiza dispusă în cauză cu menţiunea că s-a achitat onorariu stabilit. Revine cu adresă la Primăria com. Poduri cu precizările efectuate la acest termen, cu copii de pe titlurile de proprietate. Se citează pârâţii. Reclamanţii au TC. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.06. 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 11 iunie 2009, ora 8,oo, pentru când se revine cu adresă către Primăria Poduri în sensul celei de la termenul anterior. Se revine cu adresă către expert, sub sancţiunea amendării în cazul în care până la termenul următor nu va înainta raportul de expertiză . Se citează pârâţii. Reclamanţii au TC. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 mai 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 14 mai 2009, ora 8,oo, pentru când se emite adresă către Primăria Poduri pentru a comunica situaţia juridică a terenurilor. Se revine cu adresă către expert să efectueze lucrarea si să depună raportul de expertiză la dosar, sub sancţiunea amendării în cazul neconformării. Se citează pârâţii cu copii de pe precizările depuse de reclamanţi prin apărător. Reclamanţii au TC. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Aprilie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 16.04.2009, ora 8,oo C-1, pentru când dispune a se efectua adresă către primăria comunei Măgireşti, să comunice situaţia juridică a celor trei suprafeţe de teren, respectiv : 1. suprafaţa de 1046,82 m.p. situat in pct.Alboteşti ,cu vecinii:depozit Alboteşti (pârâul Gâzului).Moţei Ion, Ardeleanu J.Elena ; 2. suprafaţa de 1046,82 m.p. situat la pct.Valea Arinilor cu vecinii megieşi : pârâul până la Biserică,Chira Gheorghe şi Adăscăliţei Anica; 3. supdafaţa de 1595,40 m.p. situat la pct.Alboteşti, cu vecinii: Ardeleanu Elena,Moţei Ion şi depozit Alboteşti. Pune în vedere d-nei av.Iliescu Adriana să precizeze, in scris ,obiectul acţiunii. Dispune a se reveni cu adresă către expert Timaru Mihai, să efectueze lucrarea si să depună raportul de expertiză la dosar. Ia act că nu sunt alte cereri de formulat Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Aprilie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 02.04.2009 C-1,ora 8,oo pentru când se revine cu adresă către primăria mun. Moineşti,cu acelaşi conţinut ca în precedent. Se revine cu adresăcătre expert Timaru Mihai,să depună raportul de expertiză dispus în cauză, sub sancţiunea amendării Ia act că nu sunt alte cereri de formulat. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2009
Se revine cu adresă către expertul topografic pentru depunerea lucrării sub sancţiunea amendării în cazul neconformării . Se emite adresă către Primărie pentru a comunica situaţia juridică a tuturor celor 3 terenuri, obiect al schimbului. Pune în vedere reclamantului prin apărător să indice cu listă la dosar numele şi adresa martorului în vederea citării, sub sancţiunea decăderii din probă Se vor cita pârâţii. Acordă termen la data de 05.03.2009, ora 8.00, pentru când pune în vedere reclamanţilor să îndeplinească şi să depună la dosar dovada citării pârâţilor A********* M**** şi Alăzăroaie Neculai prin publicitate, aceştia urmând a fi citaţi şi prin afişare la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.02.2008.
Se revine cu adresă către expert pentru depunerea lucrării sub sancţiunea amendării în cazul neconformării . Pune în vedere reclamantului prin apărător să indice cu listă la dosar adresa martorului Huian Constantin pentru a se emite mandat de aducere. Se vor cita pârâţii şi martorul. Acordă termen la data de 05.02.2009, ora 8.00, pentru când pune în vedere reclamanţilor să îndeplinească şi să depună la dosar dovada citării pârâţilor A********* M**** şi Alăzăroaie Neculai prin publicitate, aceştia urmând a fi citaţi şi prin afişare la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.12.2008.
Numeşte pentru efectuarea expertizei topografice pe d-l expert Timaru Mihai către care se va emite adresă pentru comunicarea obiectivelor stabilite la termenul anterior, respectiv: - să identifice cu schiţe şi vechinătăţi suprafaţa de teren pentru care părţile au înţeles să efectueze schimbul potrivit înscrisului sub semnătură privată de la fila ; să indice dacă pe teren au fost edificate construcţii; cine este proprietarul construcţiei. Pune în vedere reclamantuluisă aducă martorul Huian Constantin pentru a fi audiat astfel cum s-a obligat. Se vor cita pârâţii. Acordă termen la data de 20.11.2008, ora 8.00, pentru când pune în vedere reclamanţilor să îndeplinească şi să depună la dosar dovada citării pârâţilor A********* M**** şi Alăzăroaie Neculai prin publicitate, sub sancţiunea suspendării în temeiul art. 155 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.11.2008.
În temeiul art. 137 C.pr.civ. uneşte excepţia autorităţii de lucru judecat cu fondul . Acordă termen la data de 20.11.2008, ora 8.00, pentru când pune în vedere reclamanţilor să îndeplinească şi să depună la dosar dovada citării pârâţilor A********* M**** şi Alăzăroaie Neculai prin publicitate, sub sancţiunea suspendării în temeiul art. 155 1 C.pr.civ. Suplimentarea probatoriului cu audierea martorilor care au semnat înscrisul sub semnătură privată precum şi efectuarea unei expertize topografice prealabile care să: identifice cu schiţe şi vecinătăţi terenurile; să indice pe care din terenuri se află construcţia , cine este proprietarul construcţiei. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize pentru a comunica liste de recomandări cu experţi topografici . Stabileşte onorariu provizoriu pentru expert în sumă de 500 lei şi pune în vedre reclamanţilor să-l achite sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei în temeiul art. 155 1 Cod proc.civ.. Pune în vedere reclamanţilor să indice cu listă numele şi adresa personelor care au semnat în calitate de martori înscrisul sub semnătură privată pentru a fi citaţi în vederea audierii ca martori în instanţă. Se citează pârâţii. Pârâţii – Alăzăroie Mihai şi Alăzăroaie Neculai se citează şi prin afişare la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 6.11.2008.
Acordă termen la data de 6.11.2008, ora 8.00, pentru când pune în vedere reclamanţilor să îndeplinească şi să depună la dosar dovada citării pârâţilor A********* M**** şi Alăzăroaie Neculai prin publicitate, sub sancţiunea suspendării în temeiul art. 155 1 C.pr.civ. Prorogă discuţia privind excepţia autorităţii de lucru judecat la termenul următor pentru când urmează să se verifice aspectele precizate de reclamant. Se citează pârâţii. Pârâţii – Alăzăroie Mihai şi Alăzăroaie Neculai se citează şi prin afişare la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.10.2008.
Acordă termen la data de 23 octombrie 2008, ora 8.00, pentru când pune în vedere reclamanţilor să îndeplinească şi să depună la dosar dovada citării pârâţilor A********* M**** şi Alăzăroaie Neculai prin publicitate, sub sancţiunea suspendării în temeiul art. 155 1 C.pr.civ. Prorogă discuţia privind excepţia autorităţii de lucru judecat, pentru termenul următor Se citează pârâţii. Pârâţii – Alăzăroie Mihai şi Alăzăroaie Neculai se citează şi prin afişare la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 9.10.2008.
Acordă termen la data de 11 septembrie 2008, ora 8.00, pentru când pune în vedere reclamanţilor să îndeplinească şi să depună la dosar dovada citării pârâţilor A********* M**** şi Alăzăroaie Neculai prin publicitate, sub sancţiunea suspendării în temeiul art. 155 1 C.pr.civ. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Bacău pentru a se solicita lista cu experţi topografici Se citează pârâţii. Pârâţii – Alăzăroie Mihai şi Alăzăroaie Neculai se citează şi prin afişare la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 septembrie 2008.
Acordă termen la data de 11 septembrie 2008, ora 8.00, pentru când pune în vedere reclamanţilor să îndeplinească şi să depună la dosar dovada citării pârîţilor A********* M**** şi Alăzăroaie Neculai prin publicitate, sub sancţiunea suspendării în temeiul art. 155 1 C.pr.civ. Se ataşează în vederea consultării dosarul nr. 2493/2005 la care a făcut referire apărătorul reclamanţilor. Pune în vedere reclamanţilor prin apărător să facă dovada calităţii procesuale a pârâţilor având în vedere că obiectul schimbului îl constituie o suprafaţă de teren ce a aparţinut autorului lor. Pune în vedere reclamanţilor să achite diferenţa de taxă de timbru în sumă de 33 lei, sub sancţiunea anulării cererii. Se citează pârâţii. Pârâţii – Alăzăroie Mihai şi Alăzăroaie Neculai se citează şi prin afişare la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 iunie 2008.
Încuviinţează pentru reclamanţi proba înscrisuri şi cu interogatoriu, urmând a se pronunţa asupra probei cu expertiză şi cu martori după administrarea probelor încuviinţate. Pune în vedere reclamanţilor să depună la dosar înscrisul intitulat proces-verbal în original, procedura notarială , actele de proprietate ale pârâţilor şi dovada procesuale a pârâţilor , moştenitori ai autorului. Amână judecarea cauzei la 26 iunie 2008, ora 8.00, pentru când se citează pârâţii cu menţiunea personal la interogatoriu. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Mai 2008.