S*** M*****
InculpatDOSAR NR. 1928/232/2008 HOTĂRÂRE 08.09.2008 În baza art. 87 al.1 din OUG 195/2002 modificată, cu aplicarea art. 74 Cp, condamnă pe inculpatul S*** M*****, fiul lui Marin şi Alexandra, născut la data de 19.01.1941 în com. Mareş, jud. Argeş, CNP *********4981, domiciliat în com. Albota, sat Mareş, jud. Argeş, pensionar, căsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea de conducere pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. Conform art. 81 al. 1 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 (doi) ani şi două (două) luni, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art. 82 al.1 Cp. În baza art. 359 al. 1 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate, prevăzute de art. 83 Cp. Conform art. 191 al.1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 120 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.09.2008. PREŞEDINTE, ANA-MARIA GOGIOIU
pentru lipsa de aparare