P****** G*******
ReclamantM******** I* I**
PârâtM******** I**
PârâtM******** A*****
PârâtDOSAR NR.271 /283/2008 6 ex R O M A N I A Judecătoria Pucioasa-Judetul Dâmboviţa Sentinta civilă nr.384 Sedinta publică din:04.04..2008 Instanta compusă din: Preşedinte : Brînzică Bogdana Grefier: Switalski Daniela Argentina Pe rol fiind solutionarea cauzei civile având ca obiect”ordonanta preşedinţială „ formulată de reclamantul Pascale Gheorghe domiciliat în Fieni str ialomicioarei nr. 4 , jud Dâmbovita , împotriva pârâtilor Marcelin Ion, Marcelin I Ion si Marcelin Aurica , toti domiciliati în Fieni, str . Runcului, nr 50, jud Dâmboviţa. La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reclamantul personal si pârâtii personal. Procedura de citare legal îndeplinită. Actiunea timbrată cu chit seria DB BAA nr 7278969 de 10 lei si 0,3 lei timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care referă oral modul de îndeplinire a procedurii de citare , obiectul cauzei precum si stadiul pricinii, după care : Reclamantul depune la dosar un memoriu, nu are alte cereri de formulat . Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul pe fondul cauzei. Reclamantul solicită admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială cum a fost formulată si pe cale de consecinţă evacuarea pârâtilor de pe terenul care îi apartine , pronunţarea unei hotărâri corecte . Pârâtii,pe rând solicită respingerea actiunii formulate de reclamant. I N S T A N T A : Deliberând asupra cauzei civile de faţă, Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14.02.2008 sub nr.271/283/2008,reclamantul P****** G******* a solicitat pe cale de ordonanţă preşedinţială,evacuarea pârâţilor Marcelini I.Ion, M******** I** şi M******** A***** din grădina proprietatea sa personală. În motivare,reclamanta a arătat că deţine grădina din 1963 şi ca s-a judecat pentru aceasta cu pârâţii obţinând hotărâre definitivă şi irevocabilă,iar pârâţii au intrat fără drept în grădina sa. Cererea a fost legal timbrată cu t.t.10 lei şi t.j. 0,3 lei. Pârâţii nu au formulat întâmpinare. În dovedire părţile au solicitat iar instanţa a solicitat proba cu acte,în cadrul căreia au fost depuse de reclamant următoarele:procură generală autentificată sub nr.3497/2007,s.civ.nr.3247/1989 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în ds.1027/1988,schiţa anexă şi raportul de expertiză tehnică judiciară,declaraţii de martori date în ds.1110/2003,certificat de moştenitor nr.1544/1982,s.civ.nr.6169/1995 adresa nr. 1316/07.02.2008,certificat de deces-Uţă Gheorghe,certificat de naştere Uţa Maria,notificare nr.13/2005,adresa nr. 146534/2006 a Poliţiei oraş Fieni,rezoluţia nr.939/2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa,note scrise,răspunsuri adresate reclamantului la diverse memorii înaintate Politiei şi Ministerul Jusţiei, certificat medico legal nr.936/2003,proces verbal încheiat în anul 1985,planşe foto. Pârâţii au depus în apărare copie de pe contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1827/24.09.2001 şi de pe decizia civilă nr.1308/2007 a Tribunalului Dâmboviţa Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele: Potrivit art.581 C.proc.civ.pe calea ordonanţei preşedinţiale pot fi dispuse măsuri vremelnice atunci când se constată că aceste măsuri impun urgenţă pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere,pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar mai putea repara şi pentru înlăturarea pagubelor ivite cu prilejul unei executării. De asemenea o condiţie specifică de admisibilitate în cadrul ordonanţei preşedinţiale, alături de urgenţă, caracterul vremelnic şi nerezolvarea fondului cauzei şi strict legată de aceasta din urmă ,o reprezintă examinarea aparenţei dreptului. Sub acest ultim aspect instanţa constata că ambele părţi susţin dreptul de proprietate asupra imobilului-grădină din care se solicită evacuarea. Examinând sumar actele înfăţişate de părţi instanţa constată ca pârâţii invocă drept titlu al terenului din care se solicită evacuarea, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1827 /2001, contract ce nu a fost desfiinţat sau anulat până în prezent,astfel cum rezultă din decizia civilă nr.1308/2007 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în ds.1228/283/2006.Faptul ca reclamantul nu este mulţumit de modul de partajare a terenurilor rămase de pe urma defunctului Uţa Gheorghe prin s.civ.3247/1989 pronunţată de Tribunalului Dâmboviţa nu are relevanţă în prezenta cauză,nemulţumirile sale putând fi valorificate la vremea respectivă prin căile de atac prevăzute de lege. Faţă de considerentele mai sus expuse ,apreciind că aparenţa dreptului nu este în favoarea reclamantului şi având în vedere caracterul vremelnic al măsurilor ce se pot lua pe calea ordonanţei preşedinţiale, instanţa apreciază că nu se poate dispune măsura definitivă a evacuării pârâţilor din imobilul-grădină situat în Fieni, str. Runcului, pentru care aceştia au un titlu,chiar dacă acest titlu este contestat de reclamant,întrucât în această ipoteză nu mai este vorba despre păstrarea unui drept al reclamantei,ci de luarea unei măsuri definitive care vizează însuşi fondul cauzei. Urmează ca instanţa pentru motivele arătate să respingă acţiunea reclamantului pentru neîndeplinirea condiţiilor prev. de art.581 C.proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE RESPINGE cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul Pascale Gheorghe domiciliat în Fieni str ialomicioarei nr. 4 , jud Dâmbovita , împotriva pârâtilor Marcelin Ion, Marcelin I Ion si Marcelin Aurica , toti domiciliati în Fieni, str . Runcului, nr 50, jud Dâmboviţa. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 04.04.2008. PREŞEDINTE GREFIER BRÎNZICĂ BOGDANA SWITALSKI ARGENTINA Red.BB/tehnored.SV 6 ex./8.04.2008
Pentru ca părtile să depună acte atât în dovedirea actiunii cât si in apărare , la solicitarea acestora,instanţa urmează să amâne cauza, motiv pentru care , DISPUNE : Acordă termen în continuare , la 04.04.2008
Având în vedere că la acest termen este lipsă de procedură cu pârâţii, nefiind fonduri pentru expedierea citaţiilor ,cât şi faţă de cererea pârâtei Marcelini Aurica ,potrivit dis part 156 Cod pr civilă,pentru a se comunica un set de pe acte pârâtilor,instanţa urmează să amâne cauza, motiv pentru care , DISPUNE : Se vor cita pârâtii. Se va cita pârâtului Marcelini I Ion în Fieni, str Runcului, nr.50, un set de pe acte. Amână cauza la 28.03.2008