P*** E**** R*****
InculpatS***** I****
InculpatCondamnă pe inculpatul POPA ELVIS RĂZVAN, fără antecedente penale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a şi c şi art. 76 alin. 1 lit. a C.p. la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a şi b C.p.. În baza disp. art. 86/1 C.p. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale. În baza disp. art. 86/2 C.p. fixează termen de încercare de 7 ani. Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 86/3 alin. 1 C.p. , iar cu privire la cea prev. la litera a dispune să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit programului ce va fi stabilit de acest serviciu. Atrage atenţia inculpatului cu privire la disp. art. 86/4 C.p.. În baza disp. art. 350 alin. 3 lit. b C.p.p. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza disp. art. 88 C.p. deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada de reţinere şi arest preventiv începând cu data de 30.07.2008 la zi. Condamnă pe inculpatul STOIAN IONUŢ, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. c şi art. 76 alin. 1 lit. a C.p. la 5 ani închisoare în cond. art. 57 C.p. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b C.p.. În baza disp. art. 83 C.p. revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 430/F/31.03.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, în dosarul nr. 3024/2004 definitivă prin decizia penală nr. 504 /20.06.2005 a Curţii de Apel Bucureşti şi dispune executarea separată a acestei pedepse; în total inculpatul va executa 9 ani închisoare în cond. art. 57 C.p.. În baza disp. art. 71 alin. 2 C.p. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a şi b C.p. În baza disp. art. 350 alin. 1 C.p.p. menţine stare de arest a inculpatului. În baza disp. art. 88 C.p. deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată de la 12.03.2004 la 01.04.2005 şi perioada de reţinere şi arest preventiv începând cu data de 30.07.2008 la zi. În baz disp. art. 118 lit. f şi art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 confiscă de la inculpaţi cantitatea de 12,56 grame heroină, rămasă după efectuarea analizelor de laborator, aflată la IGPR-DCJSEO – Bucureşti (filele 68-70 dosar urmărire penală). În baza disp. art. 191 alin. 2 C.p.p. obligă pe fiecare inculpat la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică. azi 13.11.2008 la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Amână pronunţarea la data de 13.11.2008. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 noiembrie 2008, la Tribunalul Argeş Secţia penală.
Se revine cu adresă către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti în sensul întocmirii referatului de evaluare psiho-socială privind pe inculpaţii Popa Elvis Răzvan şi Stoian Ionuţ. Se emite adresă către Tribunalul Bucureşti în sensul de a ne înainta copie de pe sentinţa penală nr. 430/ 31.03.2005 cu menţiunea datei şi a modalităţii rămânerii definitive a acesteia. Se citează martorul Jeflea Cezar Nicolae cu mandat de aducere cu însoţitor potrivit disp. art. 183 Cod pr. pen. Se citează inculpaţii la locul de detenţie cu datele de stare civilă. Amână cauza la data de 06 noiembrie 2008. Cu apel o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 octombrie 2008, la Tribunalul Argeş secţia penală.
Admite cererile formulate de apărătorii inculpaţilor aşa cum au fost solicitate, respectiv proba cu acte în circumstanţiere, proba cu relaţii de la Unitatea Specială 30 Jandarmerie Paza şi Protecţia Instituţională – UM 0829, efectuarea unui referat de evaluare psihosocială privind pe inculpaţi şi citarea în cauză a învinuitului Jeflea Cezar-Nicolae. Se emite adresă către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti în sensul întocmirii unui referat de evaluare psiho-socială privind pe inculpaţii Popa Elvis Răzvan şi Stoian Ionuţ, din care să rezulte : comportamentul pe care aceştia îl au în societate: relaţiile pe care le au cu familia şi societatea: posibilitatea resocializării acestora: date referitoare la existenţa pericolului pentru ordinea publică; orice alte date în legătură cu persoana inculpaţilor sus-menţionaţi; aprecieri asupra riscului social : gradul de pericol social pe care îl prezintă persoana inculpaţilor: reintegrarea acestora în societate. Se emite adresă către Unitatea Specială 30 Jandarmerie Paza şi Protecţia Instituţională – UM 0829 pentru a ne comunica dacă inculpatul Popa Elvis Răzvan a fost sau nu salariatul lor. Se citează învinuitul Jeflea Cezar Nicolae şi inculpaţii, aceştia din urmă vor fi citaţi la locul de detenţie, cu datele de stare civilă. Amână cauza la data de 16 Octombrie 2008. În temeiul dispoziţi 06.10.2008 Hotarâre - nr. 524/R Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul POPA ELVIS RĂZVAN, împotriva încheierii de şedinţă din 25 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr.2838/109/2008. Obligă recurentul inculpat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 octombrie 2008 la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. ilor art. 3002 Cod proc.penală şi art. 160b Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii POPA ELVIS RĂZVAN , fiul lui Vultur şi Maria, născut la data de 28.07.1978 în Bucureşti , domiciliat în Bucureşti, sector 2, str Ciocârliei, nr 16, bl D13, sc A, ap 36, et 6, CNP *********4537 şi STOIAN IONUŢ , fiul lui Marin şi Viorica , născut la data de 13.03.1987 în Bucureşti , sector 2, domiciliat în Bucureşti, sector 2, str Badea Cârţan nr 7A, CNP *********0016. Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte starea de arest a inculpaţilor şi cu apel odată cu fondul pentru celelalte dispoziţii ale încheierii. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2008, la Tribunalul Argeş secţia penală.
În temeiul dispoziţiilor art. 300/1 Cod proc.penală şi art. 160 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive luată faţă de inculpaţii POPA ELVIS RĂZVAN şi STOIAN IONUŢ şi menţine starea de arest a inculpaţilor. Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 August 2008, la Tribunalul Argeş secţia penală. 26.08.2008 Hotarâre - nr. 438/R Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii POPA ELVIS RĂZVAN şi STOIAN IONUŢ, ambii aflaţi în Arestul IPJ Argeş, împotriva încheierii de şedinţă din 25 august 2008 pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr.2838/109/2008. Obligă pe fiecare recurent-inculpat la câte 140 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care câte 40 lei fiecare - onorariu avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 august 2008, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.