V******** D*****
InculpatSent. penală nr.477 – Condamnă pe inculpatul Vârlănuţă Daniel la 1an şi 6 luni închisoare (un an şi şase luni) pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 R. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin (2) lit.a teza II şi lit.b C.pen. Conf. disp. art.81, 82 C.pen., precum şi art.71 alin.5 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni. Conform art.359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate pentru cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 70 lei cu titlul de cheltuieli judiciare . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare .
La cererea inculpatului pentru a-şi angaja apărător.