T**** S***** V*****
InculpatM******* A**
Parte responsabilă civilmentePR. 23.04.2009 VV ŞD În baza art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 99 alin. 3 şi art. 109 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul T**** S***** V***** la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza art. 71 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului, după împlinirea vârstei de 18 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În baza art. 110 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani. În baza art. 71 alin. ultim Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului. În baza art. 1101 Cod penal pe durata termenului de încercare, până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredinţează supravegherea inculpatului minor mamei sale, M******* A** şi atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 103 alin. 2 Cod penal cu privire la obligaţiile persoanei căreia i se încredinţează supravegherea. Pe durata termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a). să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele stabilite de acesta; b). să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă; Datele prevăzute la literele b) – d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În baza art. 1101 Cod penal rap. la art. 863 alin. 3 Cod penal obligă inculpatul să desfăşoare o activitate remunerată. În temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării prevederilor art. 864 Cod penal referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 88 Cod penal constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în prezenta cauză de la 30.09.2008 la zi. În temeiul art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea M. A. P. nr. 180/UP/01.10.2008 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia a II-a Penală, dacă nu este arestat într-o altă cauză. În baza art. 118 lit. f Cod penal şi art. 17 din Legea nr. 143/2000 confiscă de la inculpat cantitatea de 44,77 grame heroină rămasă în urma analizelor de laborator şi depusă la Camera de Corpuri Delicte a IGPR – DCJSEO, cu dovada seria D nr. 004769 din 03.10.2008 emisă de DCJSEO. În baza art. 191 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariul avocatului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu apel în 10 zile de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.04.2009.
În baza art. 3002 C.proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului T**** S***** V*****. În baza art. 160b alin. 3 C.proc.pen. rap. la art. 160h alin. 3 Cod proc.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului T**** S***** V*****. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru procuror - cauza s-a amânat pentru audierea martorului din acte
În baza art. 3002 C.proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului T**** S***** V*****. În baza art. 160b alin. 3 C.proc.pen. rap. la art. 160h alin. 3 Cod proc.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului T**** S***** V*****, Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru procuror. - cauza s-a amânat pentru lipsă apărare
În baza art. 3002 C.proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului T**** S***** V*****. În baza art. 160b alin. 3 C.proc.pen. rap. la art. 160h alin. 3 Cod proc.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului T**** S***** V*****, Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru procuror - cauza s-a amânat pentru administrare probe - audiere martori, proba cu acte