Dosar 457/86/2008 din 28.01.2008

pretenţii REVIZUIRE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 457/86/2008
Data dosar:
28.01.2008
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretenţii REVIZUIRE
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.10.2008 la ora 9:00

    Complet: C1F com (VN)
  • Soluţionare

    Admite cererea de revizuire. Schimbă în parte sentinţa nr. 1052/10.12.1998 pronunţată de Tribunalul Suceava-Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 2773/R/1998, în sensul că: Respinge acţiunea formulată de reclamanta Banca Agricolă SA- Sucursala Suceava împotriva pârâtei Moroşan (Moruzi) Victoria Dorina. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei nr. 1052 din 10.12.1998 a Tribunalului Suceava- Secţia Comercială, de contencios administrativ şi fiscal. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 15.09.2008 la ora 9:00

    Complet: C1F com (VN)
  • Amânat

    Se va face adresă revizuientei căreia i se va pune în vedere ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei actele din perioada 1995 – 1996, în original, purtând semnătura sa.

  • Sedinta din data de 13.06.2008 la ora 9:00

    Complet: C1F com (VN)
  • Amânat

    În vederea completării probatoriului administrat în cauză, Pune în vederea revizuientei ca la următorul termen de judecată să prezinte instanţei acte originale din perioada 1995-1996 purtând semnătura acesteia, pentru a fi confruntate cu semnătura ce apare pe contractul de cauţiune nr. 1287 din 20.12.1995.

  • Sedinta din data de 02.06.2008 la ora 9:00

    Complet: C1F com (VN)
  • Amânat

    Pentru a da posibilitatea intimatei de a lua cunoştinţă de conţinutul precizărilor scrise formulate de revizuientă,

  • Sedinta din data de 05.05.2008 la ora 9:00

    Complet: C1F com (VN)
  • Amânat
  • Sedinta din data de 17.03.2008 la ora 9:00

    Complet: C1F com (VN)
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Se va face adresă la Parchetul de pe lângă Judecătorie Suceava să ne comunice spre consultare dosarul nr. 3895/P/2006 privind pe învinuitul Moruzi Gheorghe . Fixează termen la data de 5.05.2008, cu citarea părţilor.

  • Sedinta din data de 22.02.2008 la ora 9:00

    Complet: C1F com (VN)
  • Amânat

    În vederea ataşării la prezenta cauză a dosarului nr. 2773/R/1998 al Tribunalului Suceava în care s-a pronunţat decizia civilă nr.1052 din data de 10 decembrie 1998 a cărei revizuire se solicită,

Flux dosar


Actualizare GRPD