D*** G*******
PetentDOSAR NR.4809/312/2008 20.10. 2008 HOT NR.1755 Admite cererea de reabilitare formulată de petentul D*** G******* (date). Dispune reabilitarea petentului condamnat din pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 121 din 09. 03. 1998 pronunţată de Judecătoria Feteşti,def. prin dec. Pen. 430/1998 a Tribunalului Ialomiţa pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit.e,g C.p. cu aplicarea art. 74-76 C. p., precum şi din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 868 din 11 decembrie 1997 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, definitivă prin decizia pen. nr. 1004/1998 a C. A.B. pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit.f,g C.p. cu aplicarea art. 74-76 C. p.,contopite în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 896/19.04.1999 pronunţată de Judecătoria Slobozia, definitivă prin neapelare la 11.05.1999. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.10.2008. PRESEDINTE, JUDECATOR RĂCEANU DANIELA
amănat pentru a fi înaintate relaţii de la Judecătoria Feteşti şi Penitenciarul Slobozia.