G******* I***
Recurent InculpatG**** G*******
Intimat Parte vătămatăS* M****** S** S****** P*** R*********** L**** B**** A**
Intimat Parte vătămatăU****** S******
Intimat Parte vătămatăÎn baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g şi i Cp, alin. 2 lit. b Cp, cu aplic. 41 alin. 2 Cp, cu aplic. art. 37 lit. a Cp, condamnă pe inculpatul G******* I*** la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art.71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 39 alin. 2 Cp contopeşte pedeapsa aplicată în cauză cu restul de pedeapsă de 366 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 517/01.08.2007 a Judecătoriei Suceava, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare. În baza art.71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 Cp deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii din 4.06.2008 şi a reţinerii şi arestării preventive de la 01.08.2008 la 8.12.2008. În baza art. 139 alin. 2 Cpp respinge cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara formulată de inculpat. În baza art. 350 Cpp menţine măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpat. În baza art. 346 alin. 1 rap. la art. 14 alin. 1, alin. 3 lit. b Cpp cu referire la art. 998 - 999 C. Civ admite acţiunea civilă formulată de partea civilă G**** G******* şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1.700 de lei reprezentând daune materiale. Ia act că părţile vătămate U****** S****** şi SC „Maritex” SRL Suceava nu s-au constituit părţi civile în cauză. În baza art. 118 Cp alin. 1 lit. e, alin. 4 Cp confiscă de la inculpat suma de 7.000 de lei reprezentând prejudiciu nerecuperat de partea vătămată U****** S****** şi suma de 100 de lei reprezentând prejudiciu nerecuperat de partea vătămată SC „Maritex” SRL Suceava. În baza art. 118 lit. b Cp confiscă de la inculpat ranga metalică folosită la săvârşirea faptei. În baza art. 191 alin. 1 Cpp şi 189 Cpp obligă inculpatul să plătească statului suma de 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 200 de lei reprezentând cheltuieli din cursul urmăririi penale va fi avansată în fondul Ministerului Public, suma de 100 de lei reprezentând onorariu apărător oficiu din cursul urmăririi penale conform delegaţiei nr. 1673/01.08.2008 şi suma de 200 de lei reprezentând onorariu apărător din oficiu din cursul judecăţii conform delegaţiei nr. 2097/22.08.2008 vor fi avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente la dezbateri şi de la comunicare pentru părţile lipsă la dezbateri. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.06.2011.
Amână pronunţarea la data de 15.06.2011. pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.06.2011.
Prorogă discutarea cererii de revocare a măsurii preventive formulată de inculpat pentru următorul termen de judecată. Se va emite adresă către I.P.J. Bacău pentru a asigura prezenţa în instanţă a martorului Negriuc Cezar Romus, cu menţiunea că dosarul se află în faza finală a cercetării judecătoreşti. Amână judecarea cauzei la data de 8 iunie 2011, pentru când se vor cita partea vătămată G**** G******* şi martorul Negriuc Cezar Romus, în Arestul I.P.J. Bacău. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 mai 2011.
Se va comunica inculpatului o copie a încheierii de şedinţă din data de 23.02.2011. Amână judecarea cauzei la data de 18 mai 2011, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani cu dispoziţie de transfer din Penitenciarul Rahova, partea vătămată G**** G*******, martorul Negriuc Cezar Romus, în Arestul I.P.J. Bacău, iar martorii asistenţi Munteanu Sînziana şi Filip Mihai Gabriel se vor cita cu mandate de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 martie 2011.
Respinge proba cu expertiza psihiatrică solicitată de inculpat. Prorogă pronunţarea cu privire la proba cu reaudierea martorei Cazaciuc Oana şi a părţii vătămate Galan Gheorghe pentru următorul termen de judecată. Prorogă discutarea probei cu audierea martorului Drăguşin Marius după ce inculpatul va face dovada că acest martor s-a autodenunţat pentru săvârşirea faptei de furt din hotelul Bucovina din Suceava din data de 01.06.2008. Se va comunica inculpatului o copie a încheierii de şedinţă din data de 10.11.2008. Acordă termen de arhivă pentru astăzi, 23 februarie 2011. Amână judecarea cauzei la data de 30 martie 2011, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani cu dispoziţie de transfer din Penitenciarul Rahova, partea vătămată G**** G*******, martorul Negriuc Cezar Romus, în Arestul I.P.J. Bacău, precum şi martorii asistenţi Roman Victor, Munteanu Sînziana, Filip Mihai Gabriel, Orezeanu Rodica şi Orezeanu Corneliu, partea vătămată U****** S****** având termen în cunoştinţă. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 februarie 2011.
Respinge proba solicitată de inculpat, cu efectuarea unei noi expertize medico-legale având ca obiectiv stabilirea împrejurării dacă starea de sănătate a inculpatului la momentul săvârşirii faptelor îi permitea să comită infracţiuni, ca inutilă soluţionării cauzei. Pune în vedere inculpatului să achite onorariul pentru efectuarea expertizei dispuse anterior. Prorogă pentru termenul următor discutarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de inculpat. Prorogă discutarea eliberării de copii ale încheierilor de şedinţă aflate la dosar, după indicarea acestora de către inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 23 februarie 2011, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani cu dispoziţie de transfer din Penitenciarul Rahova, părţile vătămate G**** G******* şi U****** S****** şi martorul Negriuc Cezar Romus, acesta din urmă cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 decembrie 2010.
Faţă de cererea formulată de avocat Tudosă Daniel pentru acordarea onorariului din oficiu pentru asigurarea asistenţei juridice obligatorii a inculpatului G******* I***, conform delegaţiei nr.1411/3.06.2008 emisă de U.N.B.R. – Baroul Suceava, Pentru ca inculpatul să precizeze textul de lege a cărui neconstituţionalitate o invocă, Având în vedere lipsa de procedură cu partea vătămată U****** S******, Având în vedere că nu au fost înaintate la dosar relaţii cu privire la îndeplinirea comisiei rogatorii cu privire la audierea martorei Ştefănescu Oana Laura, Pentru efectuarea de verificări cu privire la termenul de judecată la care martorul Negriuc Cezar a fost audiat, Având în vedere că nu a fost confirmată, de către Judecătoria Tg. Mureş, îndeplinirea comisiei rogatorii cu privire la audierea martorei Ştefănescu Oana Laura, În conformitate cu dispoziţiile art. 189 şi art. 4 alin. 1 din Protocolul nr. 7300/2008 privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală, precum şi faţă de dispoziţiile art. 291 alin.1 C. proc. pen.,
Prorogă pentru termenul următor discutarea cererilor inculpatului privind sesizarea Curţii Constituţionale. Admite proba cu audierea martorei Ştefănescu Oana Laura, domiciliată în Tg. Mureş, str.1 Decembrie 1918, nr.123, judeţul Mureş, prin intermediul unei comisii rogatorii la Judecătoria Tg. Mureş. Se va emite adresă în acest sens către Judecătoria Tg. Mureş pentru a proceda, conform prevederilor art. 132 alin.1 C. proc. pen., la audierea martorei Ştefănescu Oana Laura. Amână judecarea cauzei la data de 27 octombrie 2010, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani cu dispoziţie de transfer din Penitenciarul Rahova şi părţile vătămate G**** G******* şi U****** S******. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 8 septembrie 2010
Prorogă pentru termenul următor discutarea cererilor inculpatului privind sesizarea Curţii Constituţionale şi desemnarea unui alt apărător. Se va emite adresă la IPJ Botoşani pentru a ne înainta fişa de cazier judiciar a inculpatului. Pune în vedere inculpatului să achite taxa de expertiză în cuantum de 152 lei în contul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”. Amână judecarea cauzei la data de 8 septembrie 2010, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani cu dispoziţie de transfer din Penitenciarul Rahova, părţile vătămate G**** G******* şi U****** S****** şi martora Ştefănescu Oana Laura cu mandate de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 iunie 2010
Pune în vedere inculpatului să achite taxa de expertiză în cuantum de 152 lei în contul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”. Amână judecarea cauzei la data de 23 iunie 2010, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani cu dispoziţie de transfer din Penitenciarul Rahova, părţile vătămate G**** G******* şi U****** S****** (acesta din urmă la domiciliul din Japonia) şi martora Ştefănescu Oana Laura cu mandate de aducere şi cu avertisment de amendă în cazul în care refuză comunicarea noului domiciliu. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 5 mai 2010
Respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de inculpat. Pune în vedere inculpatului să achite taxa de expertiză în cuantum de 152 lei în contul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”. Amână judecarea cauzei la data de 5 mai 2010, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani cu dispoziţie de transfer din Penitenciarul Rahova, părţile vătămate şi martorele Ştefănescu Oana Laura şi Sandu Maria Mirabela, cu mandate de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 martie 2010
Se va reveni cu adresă către Institutul Naţional de Medicină Legală ,, Mina Minovici” pentru efectuarea expertizei medico-legale privind starea de sănătate a inculpatului. Pune în vedere martorului prezent Sandu Maria Mirabela să se prezinte în instanţă pentru a fi audiat la termenul viitor. Amână judecarea cauzei la data de 24 martie 2010, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani cu dispoziţie de transfer din Penitenciarul Rahova, părţile vătămate şi martora Ştefănescu Oana Laura. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 martie 2010
Se va emite adresă către Institutul Naţional de Medicină Legală ,, Mina Minovici” pentru efectuarea expertizei medico-legale privind starea de sănătate a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 24 februarie 2010, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani cu dispoziţie de transfer din Penitenciarul Rahova, părţile vătămate şi martorii Ştefănescu Oana Laura şi Sandu Maria Mirabela. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 ianuarie 2010
Admite proba cu expertiza medico-legală, având ca obiectiv a se stabili dacă inculpatul Grigoraş Vasile suferă sau nu de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecarea cauzei. Stabileşte onorariul pentru efectuarea expertizei în sarcina inculpatului. Se va emite adresă către Serviciul Medicină legală Botoşani pentru efectuarea expertizei medico-legale. Amână judecarea cauzei la data de 27 ianuarie 2010, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani, părţile vătămate şi martorii Ştefănescu Oana Laura, Sandu Maria Mirabela şi Budală Vasile Costel, acesta din urmă şi cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 decembrie 2009.
Prorogă discutarea cererii formulate de inculpat de suspendare a judecăţii. Se va emite adresă către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti pentru ataşarea sentinţei penale nr.160/23.10.2009, pronunţată în dosarul nr.10127/2008. Amână judecarea cauzei la data de 16 decembrie 2009, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani cu dispoziţie de transfer din Penitenciarul Rahova, părţile vătămate şi martorul Budală Vasile Costel, cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 noiembrie 2009.
Se va emite adresă către I.P.J. Botoşani pentru înaintarea la dosar a fişei de cazier actualizate a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 4 noiembrie 2009, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** cu dispoziţie de transfer din Penitenciarul Rahova, părţile vătămate şi martorii Budală Vasile Costel şi Nicola Gabriel. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 octombrie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 14 octombrie 2009, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** cu dispoziţie de transfer din Penitenciarul Rahova, părţile vătămate, martorul Budală Vasile Costel având termenul în cunoştinţă. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 9 septembrie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 9 septembrie 2009, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** cu dispoziţie de transfer din Penitenciarul Rahova, martorul Budală Vasile Costel şi cu mandat de aducere, martorul Nicola Gabriel şi părţile vătămate. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 iunie 2009.
Pune în vedere martorilor prezenţi să se prezinte în instanţă la următorul termen pentru a fi audiaţi. Se va emite dispoziţie de transfer a inculpatului din Penitenciarul Rahova în Penitenciarul Botoşani. Se va emite adresă către Biroul de Executări Penale al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti să ne înainteze Sentinţa Penală nr. 160/23.01.2009 cu menţiunile rămânerii definitive, numărul mandatului de executare a pedepsei închisorii, data încarcerării în Penitenciar a condamnatului, şi data de la care se execută pedeapsa. Amână judecarea cauzei la data de 3 iunie 2009, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani şi Penitenciarul Rahova, martorul Budală Vasile Costel cu mandat de aducere şi părţile vătămate G**** G******* şi SC Maritex SRL Suceava. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 mai 2009.
Pune în vedere martorilor prezenţi să se prezinte în instanţă la următorul termen pentru a fi audiaţi. Amână judecarea cauzei la data de 6 mai 2009, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani şi Penitenciarul Rahova şi cu menţiunea de a fi asigurată prezenţa inculpatului în instanţă, partea vătămată şi martorii Budală Vasile Costel şi Nicola Gabriel şi cu mandate de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 8 aprilie 2009.
Admite cererea inculpatului. Fixează termen de arhivă la data de 25 martie 2009, pentru când se va cita inculpatul din Penitenciarul Botoşani. Se va emite adresă către I.P.J. Botoşani pentru a înainta la dosar fişa de cazier actualizată a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 8 aprilie 2009, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani, partea vătămată şi martorii Budală Vasile Costel, Cocîrlă Ionel Doru, Gorceac Andrei şi Nicola Gabriel. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 martie 2009.
Se va reveni cu adresă către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pentru a înainta la dosar copii după sentinţele penale nr.2713/20.12.2001, 199/5.02.2003 şi 2024/10.12.1991, precum şi referate privind modul de executare a pedepselor aplicate inculpatului prin aceste sentinţe. Se va emite adresă către Tribunalul Bucureşti pentru a se înainta la dosar copia sentinţei penale nr.871/21.12.2001, precum şi referat privind modul de executare a pedepsei aplicate inculpatului prin această sentinţă. Amână judecarea cauzei la data de 18 martie 2009, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani, partea vătămată, iar martorii Covaci Ana Speranţa şi Negriuc Vasile şi cu mandate de aducere. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 februarie 2009.
Se va emite adresă către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pentru a înainta la dosar copii după sentinţele penale nr.2713/20.12.2001, 199/5.02.2003 şi 2024/10.12.1991, precum şi referate privind modul de executare a pedepselor aplicate inculpatului prin aceste sentinţe. Se va emite adresă către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti pentru a înainta la dosar o copie după sentinţa penală nr.2386/12.09.2002, precum şi referat privind modul de executare a pedepsei aplicate inculpatului prin această sentinţă. Se va emite adresă către Tribunalul Bucureşti pentru a se înainta la dosar copia sentinţei penale nr.871/21.12.2001, precum şi referat privind modul de executare a pedepsei aplicate inculpatului prin această sentinţă. Dispune avansarea din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a sumei de 100 RON cuvenită apărătorului din oficiu al inculpatului G******* I***, în faza de urmărire penală, avocat Zăgan Narcisa, conform delegaţiei nr. 2024/18.08.2008 emisă de UNBR – Baroul Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 16 februarie 2009, ora 8.30, pentru când se va cita inculpatul G******* I*** în Penitenciarul Botoşani, partea vătămată şi martorii Covaci Ana Speranţa, Muntean Bogdan Iliade şi Negriuc Vasile, ultimii doi cu mandate de aducere. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 ianuarie 2009.
În baza art. 139 alin. 1 C.proc.pen. înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul G.I.prin încheierea nr. 34/2008 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 4741/314/2008, menţinută prin încheierile de şedinţă din 22.08.2008 şi din 13.10.2008 pronunţate în prezenta cauză, cu obligarea de a nu părăsi ţara. Dispune punerea sa de îndată în libertate, dacă nu este arestat sau condamnat în altă cauză. În baza art. 145/1 raportat la art. 145 alin. 1/1 C.proc.pen. obligă inculpatul să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Poliţia Municipiului Suceava sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliţia Municipiului Suceava, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea judecătoriei Suceava; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Acord[ termen pentru fondul cauzei la 19.01.2009. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.12.2008, ora 13.00.
suspendă judecarea cauzei acestei cereri şi trimite cauza la C 2. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.11.2008
În baza art.139 alin.1,2 Cod procedură penală respinge ca nefondate cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara sau obligarea de a nu părăsi localitatea. În baza art.300/2 raportat la art.160b Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul G******* I*** prin încheierea nr.34/2008 în dosar nr.4741/314/2008 al Judecătoriei Suceava şi menţinută prin încheierea din 22.08.2008 în dosar nr.5083/314/2008 al Judecătoriei Suceava. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Se vor cita martorii Negriuc Cezar Romus şi Negriuc Vasile la din sat Ipoteşti, nr.25, comuna Ipoteşti, judeţul Suceava. Se vor cita martorii Muntean Bogdan Iliade, Cozaciuc Oana şi Covaci Ana Speranţa, cu avertisment amendă pentru neprezentare, în temeiul art.198 alin.2 Cod procedură penală. Se va face adresă la Penitenciarul Botoşani pentru a comunica instanţei temeiul de drept în baza căruia inculpatul a fost încarcerat şi o copie a mandatului de executare a pedepsei. Amână cauza la data de 10 noiembrie 2008, ora 8.30, pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpatul şi cu partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 octombrie 2008, ora 15.
Se va cita inculpatul din Penitenciarul Botoşani. Se va cita partea vătămată U****** S****** la sediul S.C. EXACT TOURS Bucureşti. Se vor cita martorii Muntean Bogdan Iliade, Cozaciuc Oana, Negriuc Cezar Romus, Negriuc Vasile şi Covaci Ana Speranţa. Amână cauza la data de 13 octombrie 2008, ora 8.30. Dată în şedinţă publică azi, 22 septembrie 2008.