P******** L******** I****
ReclamantS****** V*****
PârâtS****** A******
PârâtD*** L*****
Intervenient în nume propriuAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a părţilor. Admite cererea de intervenţie accesorie. Respinge acţiunea ca fiind înregistrată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Respins cererea privind cheltuielile de judecată. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.11.2008.
Amână cauza la data de 25.11.2008, în vederea citării martorilor lipsă, în a căror audiere se insistă. Se vor cita martorii lipsă. Se vor cita pârâţii cu menţiunea personal la interogatoriu. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.11.2008.
Amână judecarea cauzei la data de 04.XI.2008, în vederea administrării probatoriului cu martori şi interogatoriu. Dispune prorogarea discuţiei cu privire la cererea de suspendare, solicitată de apărătorul pârâţilor. Se vor cita martorii indicaţi de către reclamant prin apărător. Pune în vedere apărătorului pârâţilor să depună la dosar lista cu martori în vederea citării. Se va cita reclamantul, pârâţii şi intervenientul cu menţiunea personal la interogatoriu. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.10.2008
Amână judecarea cauzei la data de 07.10.2008.. Dispune, introducerea în cauză a intervenientului D*** L***** . Se va cita intervenientul D*** L*****. Prorogă discuţia cu privire la cererea de suspendare formulată de av. Ioniţă Maria apărătorul pârâţilor şi intervenientului.. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.09.2008
Amână judecarea cauzei la data de 09.09.2008, la cererea apărătorului reclamantului.
Amână judecarea cauzei la data de 19.08.2008, pentru a se lua la cunoştinţă de întâmpinarea şi cererea de suspendare depuse la dosar din partea pârâţilor şi a cererii de intervenţie accesorie, formulată de D*** L*****, în interesul pârâţilor. Prorogă discuţia cu privire la cererea de suspendare,formulată de pârâţi,prin av. Ioniţă Maria. Termen în cunoştinţă reclamantului P******** L******** I****. Se vor cita pârâţii S****** V***** şi S****** A****** . Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.06.2008
Amână judecarea cauzei la data de 17.06.2008, la cererea de amânare depusă la dosar din partea pârâţilor S****** V***** şi S****** A******, în vederea pregătirii apărării. Termen în cunoştinţă reclamantului P******** L******** I****. Se vor cita pârâţii S****** V***** şi S****** A****** . Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.05.2008
Amână judecarea cauzei la data de 13.05.2008. Se vor cita pârâţii indicaţi la acest termen, respectiv S****** V***** şi S****** A****** , cu copie de pe acţiune. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.04.2008