Dosar 6441/315/2008 din 08.10.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6441/315/2008
Data dosar:
08.10.2008
Instanta:
Judecătoria Târgoviște
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.04.2009 la ora 11:00

    Complet: C6-penal-amanare
  • Soluţionare

    În baza art. 86 alin.1 din OUG 196/2002, modificat prin Legea 49/2006 cu art.33 lit.a şi 37 lit.b cod penal , condamnă pe inculpatul T**** A******** , fiul lui Alexandru şi Elisabeta, născut în 29.03.1966 în Târgovişte, domiciliat în comuna Voineşti, sat Izvoare, recidivist, CNP *********1789 la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis. În baza art.89 alin.1 din OUG 195/2002, modificat prin Legea 49/2006 cu art.33 lit.a şi 37 lit.b cod penal condamnă pe acelaşi inculpat cu datele de stare civilă mai sus menţionate la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru părăsire loc accident. În baza art.33-34 cod penal contopeşte pedepsele aplicate , inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Alică disp.art.71-64 lit.a teza a II a şi b cod penal. În baza art.867 cod penal dispune executarea pedepsei de 2 ani închisoare la SC Equator Group SRL cu sediul în Răcari, str.Ana Ipăescu, nr.241, judeţ Dâmboviţa. Pune în vedere inculpatului să respecte toate îndatoririle la locul de muncă prevăzute de art.868 cod penal de la lit.a-f. În baza art.868 alin.2 pe durata pedepsei condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales. În baza art. 868 alin.3 pune în vedere inculpatului să respecte măsurile prevăzute de art.863 cod penal lit.b şi c cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.869 cod penal privind revocarea executării pedepsei la locul de muncă. În baza art.191 cod proc.penală obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariu apărător oficiu. Cu drept de apel termen de 10 de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din 30.04.2009.

  • Sedinta din data de 24.04.2009 la ora 08:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    m\n[ pronun'area la data de 30.04.2009

  • Sedinta din data de 03.04.2009 la ora 08:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    pentru lipsa martorului din acte

  • Sedinta din data de 13.03.2009 la ora 08:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    pentru administrarea probelor solicitate

  • Sedinta din data de 20.02.2009 la ora 08:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    pentru a putea fi audiat martorii din acte

  • Sedinta din data de 23.01.2009 la ora 08:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    Pentru audierea martorilor din acte

  • Sedinta din data de 08.12.2008 la ora 08:00

    Complet: C5-penal
  • Amânat

    Amână judecata cauzei, pentru ca inculpatul să-şi angajeze apărător şi fixează termen la data de 23.01.2009, complet 6 penal, sala 6, ora 8,30, pentru când inculpatul şi martorii din acte Ciomag Nicolae şi Ciomag Daniel au termen în cunoştinţă, iar martorii din acte Albu Nicolae Dacian, Dorobanţu Adrian, Gângă Roxana Maria şi Nuţă Ion se vor cita. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 08.12.2008.

  • Sedinta din data de 10.11.2008 la ora 08:00

    Complet: C5-penal
  • Amânat

    Amână judecata cauzei, pentru asigurarea asistenţei juridice obligatorii a inculpatului şi fixează termen la data de 08.12.2008, complet 5 penal, sala 6, ora 830, pentru când inculpatul şi martorii din acte se vor cita. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.11.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD