M**** G********
Intimat ReclamantI** I****
Intimat ReclamantS**** M*****
Intimat ReclamantN** V****** A******
Intimat ReclamantM**** D******
Intimat Pârâtrespinge acţiunea astfel cum a fost completată
amână pronuntarea la data de 03.02.2010
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul prezent la termenul de azi pentru pârâta Gămălie Ioana, pentru ca apărătorul ales al acestei pârâte să-şi pregătească apăraea. În temeiul art.153 alin.1 cod proc.civilă dispune conceptarea cu termen în cunoştinţă a reclamanţilor Mihai Gheorghina, ca fiind reprezentată prin reprezentant convenţional Sbârcea Nicolae, I** I****, S**** M***** şi a pârâţilor Gămălie Ioana şi Ilie Cristina, M**** D******, acesta din urmă fiind reprezentant de către apărător. În temeiul art.85 cod proc.civilă dispune citarea pârâţilor Mielu Ionel, Mielu Florina,Ilie Răzvan şi a reclamantei Nae Adriana.
Amână cauza în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta Ilie Cristina, care fi citată direct prin scrisoare recomandată. Dispune citarea în continuare a pârâtei Ilie Cristina Elisabeta prin scrisoare recomandată, redactată în limba română, în care se va menţiona termenul stabilit de către instanţă, citaţie care va fi predată agentului procedural care se ocupă cu astfel de comunicări, pe bază de semnătură. I se va solicita acestui agent să depună la dosar copia borderoului care se referă la comunicarea acestei citaţii, ori să întocmească un referat în situaţi în care această trimitere nu poate avea loc. În temeiul art.153 alin.1 cod proc.civilă dispune conceptarea cu termen în cunoştinţă a reclamanţilor Mihai Gheorghina, I** I****, S**** M***** şi a pârâtei Gămălie Ioana.
Amână cauza în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta Ilie Cristina, care fi citată direct prin scrisoare recomandată. Dispune citarea în continuare a pârâtei Ilie Cristina Elisabeta prin scrisoare recomandată, redactată în limba română, în care se va menţiona termenul stabilit de către instanţă, citaţie care va fi predată agentului procedural care se ocupă cu astfel de comunicări, pe bază de semnătură. I se va solicita acestui agent să depună la dosar copia borderoului care se referă la comunicarea acestei citaţii, ori să întocmească un referat în situaţi în care această trimitere nu poate avea loc. Ia act de faptul că apărătorul reclamanţilor a arătat că, începând cu termenul de azi, delegaţia de reprezentare a acestora a încetat. În temeiul art.85 cod proc.civilă dispune citarea pârâţilor Gămălie Ioana, Mielu Ion, Mielu Florina,Ilie Răzvan şi a reclamanţilor. Emite adrese către reclamanţi pentru a li se solicita fie să se prezinte în instanţă, fie să indice în scris dacă adresa indicată în acţiune ca fiind a pârâtei Ilie Cristina, este cea corectă. Totodată, li se va aduce la cunoştinţă faptul că d-nul avocat angajat să-i reprezinte în prezenta cauză a precizat că înţelege să nu-i mai reprezinte, motiv pentru care delegaţia sa de reprezentare a încetat. Li se va atrage atenţia reclamanţilor că, în situaţia în care nu se vor prezenta în instanţa pentru a lămuri acest aspect, ori nu vor formula cerere scrisă prin care să ofere lămuriri în acest sens, se va pune în discuţie suspendarea cauzei conform art.1551 cod proc.civilă.
Amână cauza în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta Ilie Cristina, care fi citată direct prin scrisoare recomandată. Dispune citarea pârâtei Ilie Cristina Elisabeta prin scrisoare recomandată, redactată în limba română, în care se va menţiona termenul stabilit de către instanţă, citaţie care va fi predată agentului procedural care se ocupă cu astfel de comunicări, pe bază de semnătură. I se va solicita acestui agent să depună la dosar copia borderoului care se referă la comunicarea acestei citaţii, ori să întocmească un referat în situaţi în care această trimitere nu poate avea loc.
Amână cauza în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta Ilie Cristina, care fi citată direct prin scrisoare recomandată
amână cauza pentru lipsă de procedură
amanat la 15.01.2009 in vederea indeplinirii procedurii di citare cu parata Ilie Cristina Elisabeta prin aut. competenta din Italia.