N******** V*****
PetentI************ J*** D* P****** M**** P*** R****** L****
IntimatxAdmite plângerea petentului N******** V***** domiciliat în Sovata str Trandafirilor nr. 64 jud Mureş, în contradictoriu cu IPJ Mureş , şi-n consecinţă : Anulează parţia procesul verbal seria CC nr. 1018326/20.05.2009 al Poliţiei oraşului Sovata , respectiv cu privire la sancţiunea amenzii contravenţionale de 1000 lei aplicate petentului pentru fapte prevăzută şi sancţionată prin disp. art 1 lit. b şi art 2 lit c din L 12/1990 R, în locul căreia aplică sancţiunea „avertisment”. Cu recurs în 15 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Mai 2010.
Amână pronunţarea şa data de 14 mai 2010 .
pentru recitarea martorului cu menţiunea că în caz de neprezentare va fi amendat, amână cauza la 13 mai 2010
Pentru administrarea probaţiunii în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 129, art. 167 şi următoarele Cod procedură civilă, acordă termen la data de 18 martie 2010.
Pentru adminsitrarea probelor în cauză,
pentru respectarea principiului egalităţii părţilor în procesul civil şi al contradictorialităţii, în temeiul dispoziţiilor art. 129, art. 167 Cod procedură civilă, pentru ca instanţa să poată efectua verificarea cerută de dispoziţiile art. 34 din OG 2/2001, Legea 180/2002 în condiţii procedurale, având în vedere conflictul de interese ivit între puterea judecătorească şi executivă, urmare a Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor, din data de 1.09.2009 şi pentru respectarea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, conform art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,
xPetentul primeşte termen în cunoştinţă. Recitarea intimatului cu o copie a plângerii, cu menţiunea pe citaţie a actului comunicat şi că sarcina probei îi revine în raport de cele reţinute în procesul verbal de contravenţie. Amână judecarea cauzei la 24 septembrie 2009 .