S* A****** G** S**
CreditorS* N** A******* T**** S**
DebitorAdmite cererea formulată petentul SC ANTARES GAS SR. Învesteşte cu formulă executorie sentinţa civilă nr. 189/25.02.2009 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. 116/273/2009. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 02.08.2010.
Admite în parte cererea de somaţie de plată. Somează debitoarea să achite creditoarei-reclamante, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, suma de 1.040 lei, reprezentând c/v bunuri, ce au făcut obiectul notei de constatare din 12.10.2006, raportat şi la convenţia din 11.04.2006, semnate de părţi, precum şi suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de acţiune în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.02.2009. Preşedinte,
Amână judecarea cauzei la data de 25.02.2009 termen pentru care se vor cita părţile lipsă. Citarea reclamantei şi a pârâtei cu menţiunea” aplicării ştampilei”. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.01.2009