Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
s. civ. nr. 593 Respinge cererea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
AMĂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 29.01.2010
Acordă termen la 22.01.2010 - C . 1, prin repartizare ciclică.
Acordă termen la 08.01.2010. Se va întocmi adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru a înainta la dosar plângerile formulate de reclamantă acestei instituţii la data de 25.04.2003 şi respectiv 12.05.2003 despre care se face menţiune că există în dosarul nr.885/P/2007, inclusiv plicurile poştei.
Acordă termen la 04.12.2009. Se va întocmi adresă către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru a se comunica dacă în dosarul nr.885/P/2007 al acestei instituţii se regăseşte plângerea formulată de reclamanta Dumitru Veronica şi primită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj la data de 25.04.2003 şi completarea la această plângere. Se vor cita pârâţii cu copii după notele de şedinţă formulate de reclamantă, pârâţii Moţa Gheorghe Emil, Şerban Alexandru şi Pavel Daniela şi cu copii după interogatoriile formulate de reclamantă.
Repune cauza pe rol şi acordă termen la data de 06.11.2009, sala 5, ora 11.30, pentru când se va întocmi adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru a se comunica modul de soluţionare a plângerii adresată acestei instituţii de către reclamanta Dumitru Veronica la data de 25.04.2003, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv: referat întocmit la data de 30.03.2004 de Pavel Daniela, grefier şef Secţie Urmărire Penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, referatul întocmit la data de 30.03.2004 de Şerban Alexandru, prim grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, adresa nr.2340/12.05.2004 înaintată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi referatul nr.2153/VIII/1/2007 întocmit la data de 04.09.2007 de procuror şef Secţia Urmărire Penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Dumitru Părăuşanu.
Amână pronunţarea cauzei la data de 16.10.2009.
Acordă termen la 09.10.2009.
Acordă termen la 11.09.2009. Se vor cita pârâţii cu menţiunea prezentării la interogatoriu sau de a formula întâmpinare.
Acordă termen la 03.07.2009. Se vor cita pârâţii cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Respinge cererea formulată de reclamantă referitoare la încuviinţarea probei testimoniale.
Acordă termen la 05.06.2009. Se va întocmi adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru a se înainta dosarul nr.1505/P/2003 spre observare.
Acordă termen la 08.05.2009. Faţă de lipsa de procedură cu pârâţii, se acordă termen pentru a se cita aceştia cu copia acţiunii şi copia notelor de şedinţă.